vineri, 28 februarie 2014

Mici intamplari cu animale (195)

Maxilar fracturat
In 1936, inginerul silvic P. I. conducea la cerbi, în Munţii Sebeşului, pe un vînător din străinătate. Vînătorul a avut noroc: a împuşcat un taur excepţional de puternic. Mare în trup, cu şaisprezece raze în coarnele enorme. La jupuire s-a constatat o anomalie a maxilarului inferior. In jumătatea dreaptă lipsea un molar, osul era uşor concav şi prezenta o îngroşare foarte pronunţată. In jumătatea stîngă dinţii erau foarte uzaţi. Era evident că maxilarul a fost fracturat şi apoi s-a vindecat.
La examenul radiologic s-a constatat „o veche fractură vin­decată, cu o uşoară deformare prin formarea unei curburi cu concavitatea în sus, datorită consolidării fragmentelor în această poziţie. Fractura a fost cauzată probabil prin izbire, cu care ocazie a fost smuls şi molarul care lipseşte".
Iată sfîrşitul unei alte drame din viaţa nevăzută a muntelui. Cîndva, într-o luptă pentru ciute, o izbitură dată de protago­nistul mai puternic sau mai isteţ a fracturat maxilarul acestui cerb, spre norocul lui însă numai în jumătatea din dreapta. Totuşi, rănire gravă, socotită gravă şi greu de vindecat chiar şi la om, care are la îndemînă chirurgi, medicamente, aparate şi îngrijiri. Cum s-a putut oare hrăni acest cerb cu falca fractu­rată? Cu cît chin a putut rupe iarbă şi frunze, cu cît chin le-a putut măcina în jumătatea bună a maxilarului, răspunzînd fie­cărei dureri din partea fracturată! Si cum s-a putut vindeca osul atît de perfect, cu toate mişcările inevitabile pe care le făcea cerbul cînd mînca sau rumega, oricît de puţin s-ar fi hrănit? Vindecarea va fi durat cel puţin cinci-şase săptămîni. Cît chin, de durere şi de foame, va fi îndurat acest cerb! Şi s-a vindecat, şi a continuat să-şi mai înzdrăvenească trupul şi să pună coarne tot mai puternice, ajungînd unul dintre cei mai falnici cerbi împuşcaţi în munţii aceia.
Dovadă a vitalităţii extraordinare a vînatului nostru de la munte şi descoperire întîmplătoare a unei suferinţe mari şi tăcute.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!