Economia intr-o lectie

O carte foarte interesanta, pe care o recomand tuturor, dar in primul rand celor care cred ca o tara poate fi dusa catre prosperitate prin pomeni date de guverne, este "Economia intr-o lectie", scriza de Henry Hazlitt. Ea poate fi citita integral aici. Ca sa va starnesc interesul, reproduc primul capitol. Lectura placuta!

Lecţia

1. În ştiinţele economice se întâlnesc mai multe erori de gândire decât în orice alt domeniu de studiu cunoscut omului. Şi nu întâmplător. Dificultăţile inerente ale subiectului, destul de mari oricum, sunt multiplicate de mii de ori de către un factor nesemnificativ în domenii precum, să zicem, fizică, matematică sau medicină – afirmarea intereselor egoiste. Deşi anumite interese economice sunt identice tuturor grupurilor, în acelaşi timp, fiecare grup are, după cum vom vedea, interese antagoniste faţă de cele ale tuturor celorlalte grupuri. În timp ce de unele efecte ale politicii de stat va beneficia, pe termen lung, toată lumea, de altele va fi avantajat un singur grup, în defavoarea tuturor celorlalte. Grupul avantajat, având un interes direct, va pleda în favoarea acestei politici, convingător şi insistent. Va angaja cele mai bune minţi care există pentru a-şi dedica tot timpul susţinerii pledoariei sale. În cele din urmă, fie va convinge opinia publică, fie o va dezorienta într-atât încât un raţionament clar asupra subiectului respectiv să devină aproape imposibil.

Pe lângă aceste nesfârşite pledoarii în favoarea propriilor interese, există un al doilea factor important care dă naştere la erori economice în fiecare zi. Acesta constă în tendinţa permanentă a omului de a vedea doar efectele imediate ale unei anumite politici, sau numai efectele acesteia asupra unui anumit grup, şi de a desconsidera efectele pe termen lung pe care acea politică le-ar putea avea nu numai asupra acelui grup în particular, ci asupra tuturor grupurilor. Aceasta reprezintă eroarea omiterii consecinţelor secundare.

În aceasta constă toată diferenţa dintre o teorie economică bună şi una proastă. Un economist mediocru vede numai ceea ce sare imediat în ochi; economistul bun priveşte şi mai departe. Primul are în vedere numai consecinţele imediate ale unei acţiuni propuse; al doilea caută şi consecinţele pe termen lung şi cele indirecte. Primul vede doar care a fost sau care va fi efectul unei politici date asupra unui grup anume; economistul bun se întreabă şi care vor fi efectele acestei politici asupra tuturor grupurilor.

Deosebirea pare să fie evidentă. Grija de a depista toate consecinţele unei politici date asupra tuturor poate părea o chestiune elementară. Oare nu ştie fiecare, din proprie experienţă, faptul că există tot felul de tentaţii foarte atrăgătoare pe moment, dar dezastruoase în final? Oare nu orice puşti ştie că dacă mănâncă prea multe bomboane i se va face rău? Oare cel ce se îmbată nu ştie că se va trezi dimineaţa cu stomacul întors pe dos şi cu o durere de cap îngrozitoare? Oare alcoolicul nu ştie că se distruge şi îşi scurtează viaţa? Nu ştie şi Don Juan-ul că se expune la tot felul de riscuri, de la şantaj la îmbolnăvire? În fine, ca să revenim la sfera economicului, deşi tot pe plan individual, oare nu ştiu leneşul şi cheltuitorul, chiar în culmea euforiei lor, că se îndreaptă spre un viitor marcat de datorii şi sărăcie?

Cu toate acestea, în domeniul teoriei economiei publice, aceste adevăruri elementare sunt ignorate. Oameni consideraţi astăzi economişti străluciţi au desconsiderat economisirea, recomandând risipa la scară naţională drept calea spre salvarea economică; şi când cineva evidenţiază consecinţele pe care această politică le va avea pe termen lung, replica lor uşuratică este asemănătoare cu cea dată de un fiu risipitor unui tată grijuliu: „Pe termen lung vom fi cu toţii morţi.” Şi astfel de glume proaste trec drept aforisme irezistibile şi exemple de înţelepciune profundă.

Tragedia este că suferim deja consecinţele pe termen lung ale politicilor din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat. Astăzi înseamnă deja ziua de mâine, pe care economistul mediocru ne îndemna ieri să o ignorăm. Consecinţele pe termen lung ale unor politici economice se pot evidenţia în câteva luni. Altele pot să nu apară câţiva ani, iar altele pot să nu se resimtă timp de zeci de ani. Însă în oricare dintre aceste cazuri, consecinţele pe termen lung sunt conţinute de politica respectivă tot atât de sigur precum găina în ou sau floarea în sămânţă.

Din această perspectivă, prin urmare, întreaga teorie economică poate fi redusă la o singură lecţie, iar această lecţie poate fi restrânsă într-o singură frază. Secretul ştiinţei economice constă în a avea în vedere nu doar efectele imediate, ci şi pe cele de durată ale oricărei acţiuni sau politici; el constă în descifrarea consecinţelor acelei politici nu numai asupra unui singur grup, ci asupra tuturor grupurilor. 

2.

Nouă zecimi din erorile economice ce provoacă prejudicii atât de mari astăzi în lume sunt rezultatul ignorării acestei lecţii. Toate derivă dintr-una din cele două erori principale sau din amândouă: aceea constând în luarea în considerare numai a consecinţelor imediate ale unei acţiuni sau unui proiect şi cea referitoare la luarea în considerare a consecinţelor asupra unui singur grup, omiţându-le pe cele avute asupra altor grupuri.

Bineînţeles, este posibilă şi manifestarea erorii opuse. Când luăm în considerare o politică, nu trebuie să ne concentrăm numai pe rezultatele sale pe termen lung asupra comunităţii în ansamblul ei. Aceasta este greşeala făcută deseori de către economiştii clasici. Ea a determinat o oarecare nepăsare faţă de soarta grupurilor care au fost imediat dezavantajate de politicile sau programele care s-au dovedit benefice pe ansamblu şi pe termen lung.

Comparativ însă, puţini sunt cei care mai fac această greşeală astăzi, iar aceşti câţiva sunt în principal economişti de profesie. Eroarea actuală cea mai frecventă este cea care apare iar şi iar în aproape orice discuţie pe probleme economice, eroarea cuprinsă în mii şi mii de discursuri politice, sofismul principal al „noii” ştiinţe economice şi care constă în analizarea efectelor pe termen scurt ale strategiilor asupra unor anumite grupuri şi în ignorarea sau minimalizarea efectelor pe termen lung asupra comunităţii în ansamblu. „Noii” economişti se felicită, considerând aceasta drept un mare pas înainte, aproape revoluţionar, faţă de metodele economiştilor „clasici” sau „ortodocşi”, pentru că cei dintâi iau în considerare efectele pe termen scurt pe care ultimii le ignorau adesea. Dar ignorând ei înşişi sau nesocotind efectele pe termen lung, fac o greşeală cu mult mai serioasă. Examinând fiecare copac cu exactitate şi în detaliu, ei scapă din vedere pădurea. Metodele şi concluziile lor sunt deseori profund reacţionare. Câteodată sunt surprinşi să constate că se încadrează în gândirea mercantilistă a secolului al XVII-lea. De fapt, ei cad în toate vechile greşeli (sau ar face-o, dacă nu ar fi atât de inconsecvenţi) de care noi speram că ne-au scăpat o dată pentru totdeauna economiştii clasici.

3.

Remarcăm adesea cu tristeţe că economiştii mediocri îşi prezintă erorile în faţa publicului mai bine decât îşi prezintă economiştii buni adevărurile lor. Din nefericire, demagogii pot fi uneori mai convingători atunci când, de la tribună, înfăţişează un nonsens economic, decât omul cinstit care încearcă să arate ce este greşit. Dar principala cauză n-ar trebui să fie un mister. Ea constă în faptul că demagogii şi economiştii mediocri prezintă jumătăţi de adevăr. Ei vorbesc doar despre efectul imediat al unei politici propuse sau despre efectele acesteia asupra unui singur grup. Dacă ne limităm la atât, pot avea, de multe ori, dreptate. În aceste cazuri, soluţia constă în demonstrarea faptului că politica propusă ar putea avea şi efecte de durată sau mai puţin dezirabile, sau ar putea favoriza un singur grup în detrimentul tuturor celorlalte. Pentru a depăşi această situaţie, sunt necesare corectarea şi completarea jumătăţii de adevăr cu cealaltă jumătate. Dar luarea în considerare a tuturor efectelor importante ale unei acţiuni propuse asupra tuturor grupurilor impune deseori un şir lung, complicat şi plicticos de raţionamente. Cea mai mare parte a auditoriului găseşte, de regulă, greu de urmărit acest şir de raţionamente, se plictiseşte şi nu mai este atentă. Economiştii mediocri se folosesc de această incapacitate şi lene intelectuală asigurând auditoriul că nici măcar nu trebuie să încerci să urmăreşti raţionamentul sau să-i judeci meritele întrucât este doar „clasicism”, sau „laissez-faire”, sau „apologie a capitalismului” sau orice alt termen compromiţător care ar putea să li se pară lor mai eficace.

Am precizat care este natura lecţiei şi a erorilor care o blochează, sub aspect teoretic. Dar lecţia nu-şi va atinge scopul, iar erorile vor continua să se manifeste fără a fi recunoscute ca atare, dacă nu sunt exemplificate. Prin intermediul exemplelor putem trece de la cele mai elementare probleme economice la cele mai complexe şi mai dificile. Prin intermediul lor putem învăţa cum să depistăm şi să evităm erorile, începând cu cele grosolane şi palpabile şi mergând până la cele mai sofisticate şi mai greu de depistat.