Educatie sanitara in comunism (3)

Gheara

Cu numai cîteva sute de ani în urmă, oricît ni s-ar părea de ciudat, obiceiul spălatului era necunoscut omului. Chiar şi în lumea celor sus-puşi, a înstăriţilor şi a păturilor conducătoare, apa era socotită bună numai pentru băut sau pentru gătitul mîncării.

Niciunuia dintre nobilii împodobiţi cu cele mai scumpe mătăsuri şi cele mai fine dantele, nu i-ar fi trecut prin minte că apa poate fi folosită şi pentru spălatul corpului.

    Ce curios ni se pare astăzi aşa ceva! Şi totuşi, pe vremurile acelea îndepărtate, oamenii nu se gîndeau să-şi spele corpul cu apă şi săpun.

Se spune că unul dintre cei mai vestiţi regi ai Franţei, Ludovic al XlV-lea, nu se spălase niciodată în viaţa lui. Ba, ceva mai mult, în vremea domniei lui, a apărut faimoasa „gheară“, cu care — să auzi şi să nu crezi — doamnele de prim rang din suita reginei, se scărpinau pe spate, prin acele locuri unde mîna şi un­ghiile nu ajungeau. Frumos spectacol, n-avem ce spune! Să vezi cum cele mai distinse femei ale pala­tului regal, îmbrăcate în cele mai renumite şi scumpe mătăsuri, îşi introduceau „gheara“ prin decolteul rochiei, pentru a se scărpina. Fiindcă ştie astăzi toată lumnea că unde nu ajunge apa şi săpunul, murdăria face ca mîncărimea de piele să nu-ţi mai dea pace.

Ce e drept, „ghearele“ erau delicate, confecţionate din fildeş sau alte materiale rare, lucrate de meşteri mari, împodobite cu pietre preţioase şi diverse încrustături, stilizate ca nişte bibelouri şi prinse cu lănţişoare de aur, astfel încît nu puteai observa mare deosebire între „gheare“ şi multe alte bijuterii care împodobeau îmbrăcămintea aleselor doamne.

Pentru a anula mirosurile respingătoare care emanau din trupurile transpirate şi nespălate, erau folosite cele mai puternice parfumuri, cu foarte variate şi plă­cute esenţe.

Însuşi regele, cînd se trezea din somn, înainte de a se da jos din pat, îşi ştergea faţa cu o batistă fină de mătase stropită cu parfum şi-şi înmuia vîrful degetelor într-un vas de argint cu apă parfumată, acest cere­monial ţinînd, chipurile, locul toaletei de dimineaţă.

Dar nici parfumurile — şi cu atît mai puţin „ghearele“ — nu i-au putut apăra de molimele ce au bîntuit în acele vremuri fără să ţină seama de bogaţi sau ne­voiaşi, de nobili, regi sau oameni de rînd. Lipsa de curăţenie, nefolosirea apei şi a săpunului au prilejuit înmulţirea şi răspîndirea cu uşurinţă a microbilor mul­tor boli transmisibile grave — cum au fost ciuma, holera, tifosul exantematic, lepra etc — care au secerat sute de mii şi milioane de vieţi omeneşti.

Aceste fapte s-au petrecut însă demult, cu sute de ani în urmă. Astăzi, nimeni nu se mai gîndeşte că ar putea trece măcar o zi în care să nu se spele cu apă şi săpun.

Şi totuşi... excepţii sunt şi în zilele noastre, din păcate chiar printre şcolari. Mai sunt unii care fac întocmai ca nobilii din trecut: dimineaţa, abia de-şi udă vîrful dege­telor şi-şi stropesc faţa cu puţină apă... că toaleta de dimineaţă ar fi zice-se gata. Cei mai mulţi dintre aceştia culeg — din nefericire pentru ei şi pentru părinţi — „roadele“ nechibzuinţei lor: multe necazuri şi suferinţe îndelungate.

Sorin T, elev în clasa a III-a, e unul dintre cazuri, în conflict cu ordinea şi curăţenia. Sorin se află într-un continuu război cu toţi ai casei.

—          Sorinel, nu te atingi de sendviciuri pînă nu te speli pe mîini! îi strigă Tina, sora mai mare.

—          N-am timp! am întîrziat de la şcoală...

—          Pedeapsă; pleci nemîncat! altădată să te scoli la timp. Dar pînă cînd Tina să-şi pună planul în apli­care, Sorin a şi înşfăcat două sendviciuri şi pe-aci ţi-e drumul...

—          Sorinel, la masă! Şi vezi de-ţi spală mîinile, că doar pînă acum ai bătut mingea, îl atenţionează mama. Sorin tace, trece pe la spălător, îşi umezeşte mîinile, lasă nişte pete ruşinoase pe prosopul cu care se şterge şi... la masă.

—          Sorinel, azi e zi de baie! Dar Sorin, frînt de oboseală, acum vrea să pară, „a adormit“ înainte de ora îmbăierii.

In ziua aceea de septembrie soarele era încă strălucitor şi, în dărnicia lui, făcea să sporească belşugul toamnei. Copiii, ca la început de an şcolar, zburdau pe terenul de sport din curtea şcolii, ori prin luminişurile crîngului din vecinătate.

Sorin, cel mai aprig înaintaş în echipa de fotbal a clasei, era tocmai în toiul partidei, cînd sosi Radu cu... cornurile. Flămînd cum era de atîta alergătură, Sorin se repezi la el şi dintr-un salt îi şi smulse un corn. Apoi, să mai vezi fotbal! Cu picioarele lovea mingea, cu mîna dreaptă îmbrîncea adversarii, iar cu stînga.. ducea cornul la gură.

In final, satisfacţie deplină: „echipa“ lui Sorin a învins cu 7—1, dar... La toate acestea reflecta Sorin, acum, cînd pe patul spitalului avea suficient timp. Nu ştie, nu-şi poate da seama cînd a contractat boala. Ocazii au fost multe. După cele ce a aflat de la personalul spitalului, hepatita epidemică — fiindcă aceasta era boala de care suferea — se transmite mai cu seamă pe cale digestivă, mîncînd cu mîinile murdare, consumînd alimente păstrate în condiţii neigienice ori fructe nespă­late etc. Adică exact ceea ce făcuse el mereu.

Dar Sorin nu e singurul caz care ne aminteşte de vremurile acelea îndepărtate, cînd oamenii, din ne­ştiinţă, nu foloseau apa şi săpunul. Este drept, aceste cazuri sunt excepţii, dar se întîmplă încă unui număr nu prea mic de copii să cadă victime greşelii lor de a neglija curăţenia corporală, în general, şi a mîinilor în special, plătind greu tribut prin îmbolnăviri grave, cum sunt febra tifoidă, dizenteria, poliomielita sau paralizia infantilă, toxiinfecţiile alimentare, parazitozele intesti­nale ca şi diferitele boli de piele, ori urîcioasa scabie (rîie), ca să nu mai vorbim de ruşinea parazitării eu păduchi, riscînd o îmbolnăvire excepţional de gravă cum este tifosul exantematic.

Apa şi săpunul, aceşti prieteni de nedespărţit ai omului, nu pot lipsi din viaţa zilnică a niciunui şcolar. Fără ajutorul lor cît praf şi cîtă murdărie n-ar rămîne pe corpul nostru!! Ştergeţi-vă pe faţă, într-o seară călduroasă de vară, cu o batistă albă şi curată. N-o să vă vină să credeţi! Batista se va înegri aşa de rău încît va trebui s-o daţi la spălat. Ştiţi ce s-a întâmplat ? Ştergîndu-vă faţa cu batista, aţi şters o parte din praful şi murdăria aşezate pe pielea voastră în timpul zilei. Putem noi oare lăsa pielea noastră acoperită de atîta praf şi murdărie? Nu, bineînţeles că nu!

Pielea are un rol de seamă pentru păstrarea şi întă­rirea sănătăţii noastre. De cîte ori nu ni se întîmplă, în timpul jocului, să ne zgîriem sau să ne lovim. Pielea este aceea care ne apără organismul de răul pe care ni l-ar putea pricinui aceste zgîrieturi sau lovituri. Dar de microbi, oare cine ne apără? Dacă n-ar fi pielea, ce uşor ar putea pătrunde în corpul omului microbii pro­ducători de boală!

In piele sunt foarte multe glande. Unele din ele pro­duc transpiraţia, care se iveşte pe piele sub forma unor picături mici, atunci cînd ne jucăm sau chiar dacă stăm pe loc, în zilele călduroase de vară. Altele elimină gră­simea care înmoaie pielea şi o fac moale şi lucioasă. Transpiraţia şi grăsimea sunt foarte folositoare pentru buna funcţionare a organismului.

Priviţi-vă pielea de pe mînă sau de pe oricare altă parte a corpului! Veţi vedea o sumedenie de orificii. Aceştia sunt porii pielii. Prin aceşti pori iese atît tran­spiraţia cît şi grăsimea produsă de glandele ce se află în piele.

In timpul zilei, pe pielea noastră se adună mult praf şi murdărie. Acestea se amestecă cu transpiraţia şi cu grăsimea de pe piele şi formează un strat care, dacă nu este înlăturat la timp, ajunge să astupe porii prin care iese transpiraţia şi grăsimea. In felul acesta, activitatea folositoare a pielii este împiedicată.

Dar nu numai atît! Praful şi murdăria, amestecate cu transpiraţia şi grăsimea de pe piele, dau un miros urît. V-ar place ca prietenii voştri să se ferească de voi din cauza mirosului urît pe care-l aveţi fiindcă nu vă spălaţi? Desigur că nu!

In afară de toate acestea nu trebuie să uitaţi că în praf şi murdăria care se aşează pe piele sunt şi mulţi microbi. Credeţi oare că dacă nu-i distrugeţi prin spă­lare cu apă şi săpun, ei vor sta aşa degeaba pe piele, fără să facă nimic? Nicidecum! Cîte boli de piele pot să apară din cauza acestor microbi pe care copiii care nu se spală îi lasă în voia lor!

Dar ce trebuie să facem ca să avem grijă de piele? Cum putem înlătura praful şi murdăria? Cum putem distruge microbii?

Nimic mai simplu! Folosiţi pe cei doi prieteni, apa şi săpunul. Spălaţi-vă în fiecare seară cu apă şi săpun pe faţă, pe urechi şi pe gît. Şi nu uitaţi niciodată să faceţi acelaşi lucru dimineaţa, după ce v-aţi sculat.

Unii copii se spală direct din chiuvetă. Sau dacă n-au chiuvetă se spală din lighean. Aceasta înseamnă să te speli cu propria-ţi murdărie. În loc să te cureţi, reuşeşti să rămîi tot aşa de murdar, fiindcă apa care a curăţat murdăria de pe faţă se scurge înapoi în lighean şi apoi ajunge iar pe faţă.

De aceea, trebuie să ne spălăm numai la robinet sau să rugăm pe cineva să ne toarne apă curată dintr-o cană.

Prosopul cu care ne ştergem trebuie să fie totdea­una curat. Altfel, nu facem; decît să ne murdărim din nu. Copilul curat trebuie să aibă prosop curat. Şi acesta să fie numai al lui. Să nu fie folosit şi de alţii.

Dar pentru a înlătura praful şi murdăria, nu este deajuns să vă spălaţi numai pe faţă, pe gît sau pe urechi. Praful se aşeză peste tot corpul nostru, chiar dacă suntem îmbrăcaţi. Din această cauză este necesar ca cel puţin odată pe săptămînă să vă spălaţi cu apă caldă şi săpun pe tot corpul. Apa caldă curăţă murdăria mult mai bine decît apa rece. De asemenea, nu uitaţi niciodată să vă spălaţi şi părul. Să nu credeţi că pielea capului nu se murdăreşte fiindcă e acoperită de păr. Şi pe pielea capului, praful aşezat pe păr sau pe piele se amesteeă cu transpiraţia şi grăsimea şi poate dăuna sănătăţii.

Ce să mai vorbim de faptul că în părul murdar şi nespălat se pot ivi oaspeţi nepoftiţi: păduchii. Ce ruşine pentru un copil să aibă păduchi în cap! Bineînţeles însă, că nu vreţi să găzduiţi asemenea vietăţi nedorite care fac mult rău sănătăţii voastre.

De aceea, spălaţi-vă cel puţin odată pe săptămînă părul cu apă caldă şi săpun. Părul este o podoabă de preţ a omului. Ce frumos este părul curat, pieptănat şi periat! Şi ce urîţi sunt copiii care nici nu vor să audă de pieptene şi perie. În capul lor părul a devenit o claie în care cu greu mai pot pătrunde dinţii vreunui piep­tene. În schimb, praful şi murdăria s-au aşezat în voie pe firele de păr şi pe pielea capului.

Copilul care vrea să fie curat şi îngrijit, trebuie să-şi pieptene în fiecare dimineaţă părul şi să-l perie cu grijă. Pentru băieţi este mai bine să poarte părul tăiat scurt. Nu se încurcă nici la joacă, nici la sport. În afară de aceasta, părul tăiat scurt e mai uşor de spălat şi creşte mai sănătos.

Apa şi săpunul, pieptenul şi peria sunt prieteni folo­sitori oricărui copil. Să nu fugim de ei!

Nu trebuie să uităm că, cu cît suntem mai curaţi, cu atît suntem mai sănătoşi. Apoi, în vremurile noastre nu se mai fabrică „gheara“ de pe timpul lui Ludovic al XlV-lea, iar parfumurile, după cum am văzut, nu ne apără de îmbol­năviri.

Ionel Dorobanţu

Cap2