Educatie sanitara in comunism (8)

Mărul de aur

Petrişor se tupilă pe lîngă gardul livezii şi prin ruptura din sîrmă împletită care scăpase ochiului ager al paznicului, se strecură nevăzut în plantaţia de iona­tani a C.A.P.-ului, care tocmai dădeau în pîrgă. Fuseseră bine îngrijiţi — ciontaţi şi stropiţi la timp —, iar acum arcuiau sub povara plăcută a merelor, ca de aur. Nu se copseseră încă, dar asta nu conta. Auzise el pe Nicuşor dintr-a treia, că gustase din merele bunicului, şi tare bune mai erau.

 

      Iată-l acum, păşind tiptil prin raiul la care de atîtea ori trăsese cu coada ochiului. Numai de nu l-ar vedea paznicul... dar, uitîndu-se de jur împrejur, se linişti. Nu numai că nu se simţea nimeni, dar chiar să fi fost careva, era peste putinţă să fie zărit el, un prichindel, prin stufărişul acela care împletea bogăţia pomilor, cu belşugul fînului. Alese cu privirea mărul cel mai atră­gător şi, dintr-un salt, ajunse sub el. Mai cercetă o dată  „terenul” şi, cît ai clipi, se căţără precum veveriţa pînă sus, sus de tot, unde merele, în bătaia soarelui, îţi făceau parcă în necaz, cum că nu le-ai putea ajunge.

Hei, dar te poţi pune cu Petrică? Nu i-a trebuit cine ştie cît, şi sînul era îndesat, ca un sac, cu cele mai mari şi mai frumoase mere. Se mai asigură o dată că nu-l vede nimeni şi... zdup, sări din pom, alergă spre „uşa“ secretă, ieşi în drum, şi apucînd-o pe potecuţa ce şerpuia printre lanurile din vecinătate, o luă spre sat. Ajuns în grădina casei părinteşti, îşi admiră co­moara şi, bineînţeles, se înfruptă cu nesaţ.

Ce s-a mai întîmplat, la scurt timp după aceea, nu mai ştie bine. Îşi aminteşte ceva nedesluşit... ascunsese merele, cu gîndul să-i dea şi lui Nicuşor, însă... o greaţă cumplită şi o ameţeală groaznică l-au cuprins, în timp ce moş Toader, vecinul lor, îl zeflemesise peste pîrleaz: „Ce faci tu mă, Petre, te luaşi cu munca?” Simţind că-i este tot mai rău, Petrişor se ghemui lîngă gard şi...

      Pe patul de spital, Petrişor povesteşte isprava sa, colegilor veniţi să-l viziteze. Acum este în afara oricărui pericol, dar puţin i-a trebuit să-şi piardă viaţa. Dacă nu se întîmpla să-l vadă moş Toader... „Am fost intoxicat cu pesticide “ explică el. Merele fuseseră stropite cu o soluţie foarte toxică, pentru a fi ferite de diferiţi dăunători. El nu numai că nu spălase merele înainte de a le mînca, dar chiar dacă le-ar fi spălat tot ar fi căzut victimă nesocotinţei sale, deoarece, substanţele acestea — pesticidele — pătrund şi în fructe prin seva pomu­lui. De aceea, fructele stropite nu pot fi mâncate dedt atunci cînd s-au copt bine şi cînd, după cum l-a asi­gurat medicul, pesticidele, care pînă atunci le-au ocro­tit, acum, la coacere sînt eliminate, astfel încît merele, perele şi celelalte fructe pot fi consumate fără nici un risc, mai ales dacă cei ce le mănîncă, le spală mai înainte sub jet de apă din abundenţă.

      Nicuşor, care era printre cei prezenţi, se minună auzindu-l şi se întrebă cu voce tare: „Bine, dar eu cum nu m-am otrăvit, că doar am mîncat din mărul buni­cului, încă de cînd abia lepădaseră floarea?!“

„Tu eşti mai breaz mă”, rîse Florin, colegul lui dintr-a doua.

Medicul care tocmai intrase pe nesimţite şi auzise discuţia copiilor, interveni: „Nici vorbă de aşa ceva, copii. Nicuşor nu e mai... rezistent decît voi, cum crede Florin. Dar el n-a mîncat mere stropite, pentru simplul motiv că mărul din grădina bunicului său nu fusese stropit. Altfel... cu toată rezistenţa lui, ar fi păţit-o la fel. Ceea ce v-a sspus Petrişor este adevărul adevărat. Iată pentru ce, spre a fi la adăpost de acest pericol este bine să reţineţi şi să aplicaţi următoarele reguli de comportare: să nu mîncaţi fructe stropite înainte de a fi bine coapte şi spălate; să nu intraţi în livezile tratate, deoarece unele substanţe pătrund în organismul omului şi prin pielea sănătoasă, intactă; să nu vă jucaţi cu sub­stanţele sau aparatura cu care se stropesc livezile; să nu le duceţi acasă şi să nu le folosiţi pentru stîrpirea insectelor din locuinţă.

Sora intră grăbită şi-l întrerupse brusc: „Tovarăşe doctor, bolnavului de la 7 îi este mai rău”. Medicul plecă imediat. Copiii, rămaşi pe gînduri, se priviră un timp; pe chipurile lor se citea hotărîrea de a-i urma întocmai îndemnurile.
Ionel Dorobanţu

P7