marți, 25 martie 2014

Mici intamplari cu animale (207)

Doi paznici de vînătoare coborau spre casă coasta Muntelui Alunişul din hotarul comunei Bilbor, în ziua de 12 decembrie 1935. Intr-un loc dau de leşul unui urs, ca de trei ani, sfîrtecat rău. Intre picioarele dinapoi şi pe burtă blana îi era jupuită ca de mînă de om şi ferită în două părţi. Din burta deschisă lip­seau toate intestinele şi jumătate din stomac. Ii erau mîncate şi coapsele pînă la os. De la cadavru se vedeau urme de urşi, venite, plecate, învăluite cu sînge.                                                       
Paznicii au luat urma, uşor de dus pe zăpadă, şi, la o dis­tanţă cam de cinci sute de metri la deal, au dat peste intrarea unui bîrlog de urs, care se deschidea într-o porţiune stîncoasă, acoperită de brădet tînăr şi des. Bîrlogul încă nu era ocupat; oamenii, gata să se apere, au strigat, au făcut zgomot; n-a ieşit urs şi nici alte semne n-au avut. Au îndrăznit să se apro­pie şi să cerceteze bîrlogul, cît au putut pătrunde în el. La intrare bîrlogul din stîncă avea înălţimea de un metru, apoi, după un foişor lung de vreo doi metri, i se reducea înălţimea la abia şaizeci de centimetri. De la această a doua „uşă" bîrlo­gul se strîmta şi, la o distanţă de un metru, se bifurca: un crac cotit urca spre suprafaţă, iar celălalt, orizontal, se pierdea în întuneric.
De-a lungul urmei de la cadavru şi pînă la bîrlog multe semne de bătaie, trîntituri, sînge răspîndit. Pe lîngă urma mai mică a ursului mort se cunoştea bine cea a altuia mult mai mare, şi pe lîngă leş, şi de-a lungul pîrtiei. In porţiunea mai largă a bîrlogului, paznicii au găsit pe piatră picături de sînge uscate.
Intorşi acasă, paznicii au raportat şi, a doua zi, cîţiva vî­nători au mers şi au verificat întocmai cele relatate. Cadavrul ursului era vechi de o zi sau două. L-au jupuit şi, pe lîngă sfişieturile groaznice ce se vedeau imediat, s-au vădit şi alte răniri grele. De două părţi ale gîtului, pe amîndouă brîncile din faţă, pe picioarele dinapoi urme de gheare şi sub piele pungi de sînge închegat; două coaste din partea dreaptă erau fractu­rate. Semne evidente ale unei lupte îndîrjite.
Zăpada din gura bîrlogului fiind topită, acolo nu s-au găsit urme. Nu s-a putut constata care dintre cei doi urşi a pus mai întîi stăpînire pe bîrlog, care a intrat, care a ieşit şi ce anume s-a întîmplat acolo. Totuşi, pare sigur că apropiindu-se vremea intrării în bîrlog, ursul mai mic a pus stăpînire pe el şi a început să şi-l aranjeze de iarnă. Cel mare, poate cel ce în alţi ani a iernat acolo, a voit să-l cucerească pentru el. S-a încins luptă, bătrînul a alungat de la bîrlog pe celălalt, dar nu s-a mulţumit cu atîta: l-a urmărit şi, îndîrjit, l-a omorît. In jurul cadavrului oamenii  n-au găsit urme de lupi sau de vulpi, deci se poate presupune că fiorosul biruitor nu s-a mulţumit cu cucerirea bîrlogului şi cu omorîrea potrivnicului, ci s-a şi ospătat din el.
Vînătorii-ţărani din partea locului cunosc bîrlogurile de urs. Pe acesta nu-l ştiau. Adică nu-l ştiau vînătorii de acum. L-a găsit însă unul, cîndva, şi după semne n-a mai ajuns să-l descopere şi altora. In uşa bîrlogului, paznicii de acum au găsit o pălărie ţărănească, de felul celor purtate în comunele Rîpa, Dumbrava, Glodeni. Pălăria era mucegăită, putredă, încît abia se mai ţinea deolaltă. Desigur, a zăcut acolo mulţime de ani. Oare cine a purtat-o în cap pînă în uşa bîrlogului şi unde va fi capul care a purtat-o? Dacă s-ar mai fi întors cel care a dus-o, n-ar fi rămas acest bîrlog neştiut.
Două tragedii la acelaşi bîrlog. Vor fi fost şi altele, rămase fără urmă.
A doua noapte, după ce cercetaseră oamenii, ursul cel mare a dat tîrcoale în jurul bîrlogului, dar n-a intrat în el.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!