Invrednicire (4)

Rallentando
Prea bine, I-am spus, foarte bine.
Din vorba Ta n-o sa mai ies nici macar cu o cirta.
Cand o sa-mi ceri sa ma desfac in fluturi, o sa ma desfac.
Cand imi vei striga dinlauntru
sa imi inmuguresc pumnul, sa-l infloresc si sa-l pun sa dea rod,
o sa-l inmuguresc, o sa-i rasar printre degete nemaiinflorite petale
si o sa-l ridic catre Tine
ca sa te minunezi ce fructe fara de seaman l-am facut sa rodeasca.
Iar daca ingerul il vei trimite sa-mi porunceasca, in numele Tau,
spinarea sa mi-o vopsesc in culorile razboiului
pentru antrenamentele de primavara ale furnicilor tanzaniene Siafu,
voi face-o neintarziat.
Ma voi culca la pamant, cu bratele in forma crucii Tale intinse
si pana la sfarsit voi indura,
muscand din radacinile pietrelor pe care nimeni, niciodata,
n-a construit vreo biserica.

Dar de-mi vei cere sa privesc, in inima padurii, ascunse,
intrecerile de nunta ale neprihanitelor salbaticiuni,
mania tunetului Tau cutremurand crestele
de vei vrea s-o ascult
si pieptul de-mi vei striga sa mi-l umplu cu aerul diminetilor inghetate,
dar sa nu vad tremurul cerbilor cazuti in genunchi si coarnele lor prin frunzis risipite,
sa nu aud tanguirea stejarilor fulgerati prabusindu-se precum fiii tradatorului Lucifer
si sa nu ma-nfior intuind in mireasma ghetarilor
pe nedrept intrerupta putrezire a trupurilor captive de mamuti,

atunci, fara sa preget,
cu firul Ariadnei imi voi coase pleoapele inutile,
lutul olarilor fenicieni in urechi mi-l voi indesa,
prin tehnica rallentando a maestrilor italieni
respiratia o voi face sa mi se opreasca
si catre Tine, in inima, fara nicio sfiala voi incepe sa strig:
Oh, Eli, Eli, de ce m-ai intrupat?
Raul Baz, 07.04.2014