La canton

La micul canton surpat dintre dealuri,

unde pe zi opreşte-un singur tren,

tăcut aşteaptă, rumegând finaluri,

bătrânul cal cu potcoave de-arsen.

Mereu la aceeaşi oră de seară,

ciuleşte urechea, priveşte-n zări -

ştie că trenul urmează s-apară,

speranţe-aducând din mari depărtări.

In şuier de aburi trenul soseşte,

sirena sună cu glas ireal,

locomotiva cu scrâşnet opreşte

şi timpul încetează claustral.

Nimeni nu coboară, nimeni nu suie

în trenul cu doar un singur vagon.

Priveşte în înserarea gălbuie

mecanicul spre cal, lângă canton.

Privirea-i întoarce, cu ochi de lapte,

bătrânul cal, de parcă l-ar ruga

să-l ia cu dânsul departe, în noapte.

Dar vai, caii-n trenuri nu pot urca.

Alunecând pe şinele nedrepte,

se pune în mişcare micul tren.

Rămâne-n loc încă o zi s-aştepte

bătrânul cal cu potcoave de-arsen.