luni, 28 septembrie 2015

Cazul gării din Sibiu - o generalizare

Andrei Pleșu, zis si Căpcăunul Cumsecade, a dat o raită prin Sibiu, mânat de nostalgia vremurilor în care pe-acolo trecea în drum spre Păltiniș, unde se întâlnea cu Constantin Noica. Iată câteva impresii postate de el pe situl adevărul.ro, sub titlul „O gară europeană”.


joi, 24 septembrie 2015

Somnoroase păsărele

Am găsit carțulia asta într-un scrin din casa unei bătrâne. Cred că mulți au primit-o cadou, în copilărie, de la părinți sau bunici. Mie mi-a adus aminte de o altă ediție, de prin anii 60, pe care mi-a adus-o mama și cu ajutorul căreia am învățat să citesc.
Dacă ar avea-o cineva și mi-ar trimite-o scanată, i-aș rămâne recunoscător, ba chiar i-aș oferi la schimb una din cărțile mele de poezii




marți, 22 septembrie 2015

Despre competenta si profesionalism - in imagini

Acum vreo 15 ani, la Sinaia a aparut importantul doctor Ț, originar din Busteni, dar care locuia in Franta. Acest domn era un democrat pursange, un apostol al capitalismului si un inversunat adversar al comunismului. Detinea documente care dovedeau ca inaintasii lui avusesera in proprietate, pe langa diverse case si căsuțe, cladirea in care functiona, la acea vreme, restaurantul Vânătorul din cartierul Cumpătu. Pe baza lor, doctorul Ț obtinuse o sentinta de retrocedare si se prezentase la Sinaia pentru a fi pusa in executare.


miercuri, 16 septembrie 2015

Afara din lista de prieteni!

Am, ca tot romanul, cont pe Facebook. Postez aproape zilnic cate ceva acolo. In cei cativa ani de cand tot scriu, mi-am facut cateva sute de prieteni - in acceptiunea pe care o da Facebook acestei notiuni. Unii dintre ei imi sunt prieteni si in lumea reala. Pe altii nu-i cunosc neam. Am, insa, o teorie: daca cineva imi cere prietenia online, inseamna ca impartaseste cu mine anumite valori. Asa fac si eu - cer prietenia unor oameni care mi se pare ca au ceva comun cu mine. Nu i-as cere prietenia cuiva care posteaza cu precadere cadavre de animale, sa zicem.


sâmbătă, 12 septembrie 2015

Tovarășul Fănică

În 1927 am publicat în „Cugetul liber” câteva capitole dintr-o lucrare în care aş fi vrut să înfăţişez viaţa şi zbuciumul mişcării muncitoreşti din România. Încercarea n-a izbutit, dar o parte din material a servit pentru câteva schiţe. După primetle două capitole din „Omul de mâine", Fănică Stoenescu mi-a spus cu o clipire din ochi:
 — Mi se pare că m-ai băgat în roman, tov. Pas.
    — Ce te face să crezi ?
    — Ei, chestia cu tovarăşul Mitică... Pe mine m-ai descris.



După mine!