Crăciunul și corectitudinea politică

Oraşul se linişti treptat. Femeia în colanţi îi plăti lui Jonathan mai mult de 50 de kaini pentru participanţii la joc care răspunseseră la broşuri. Era atât de încântată să găsească pe cineva care lua munca în serios, încât îi ceru să vină din nou la lucru în seara următoare. Jonathan fu de acord să vină înapoi în seara următoare dacă va putea, apoi părăsi carnavalul pentru a-şi căuta un pat confortabil pentru noapte. Nu avea nici cea mai mică idee ce să facă, aşa că hoinări la întâmplare prin oraş. Pe când stătea sub lumina chioară a unui felinar, un bătrân purtând o cămaşă de noapte păşi afară din casă. Stătea şi se uita la acoperişurile caselor de pe strada lui.

Curios, Jonathan se duse la el şi îl întrebă, „La ce vă uitaţi?”

“Pe acoperişul acela,” şopti bătrânul, arătând în întuneric. „Îl vezi pe omul acela gras îmbrăcat în roşu, galben şi albastru? Sacul lui cu lucruri de furat se face mai mare cu fiecare casă pe care o vizitează.”

Jonathan se uită în direcţia unde arăta omul. O umbră vagă se mişca pe bâjbâite pe acoperişul uneia din case. „A, da,” strigă el. „Îl văd. De ce nu daţi alarma ca să-i preveniţi pe oamenii care stau acolo?”

„O, n-aş face niciodată aşa ceva,” se scutură omul. „Moş Cruvern are un temperament violent şi e vai de cel care îi stă în cale.”

„Îl cunoşti?” protestă Jonathan. „Dar…”

„Şşt! Mai încet,” spuse omul, ducându-şi un deget la buze. „Moş Cruvern face vizite mai multe la cei care fac prea mult zgomot. Majoritatea oamenilor pretind că dorm în această noapte îngrozitoare, deşi este imposibil să ignori încălcarea intimităţii.”

Încercând să vorbească încet, Jonathan se aplecă spre urechea omului. „Nu înţeleg. De ce închid cu toţii ochii când sunt jefuiţi?”

„Oamenii tac din gură în această noapte anume din aprilie,” explică bătrânul. „Altfel ar putea să-şi strice surpriza din ajunul Crăciunului, când Moş Cruvern se întoarce să împrăştie câteva jucării şi daruri în fiecare casă.”

„A,” spuse Jonathan uşurat. „Deci Moş Cruvern dă totul înapoi?”

„Nici vorbă! Dar oamenilor le place să îşi închipuie că asta face. Eu încerc să stau treaz ca să înregistrez ce ia şi ce dă înapoi. E un fel de hobby al meu, ai putea spune. După calculele mele, Moş Cruvern păstrează majoritatea lucrurilor pentru el şi spiriduşii lui, sau pentru câteva case preferate din oraş. Dar,” spuse bătrânul, strângându-şi pumnii cu mânie, „Moş Cruvern are grijă să dea fiecăruia câte puţin ca să-i ţină fericiţi. Asta îi face pe toţi să doarmă în următorul aprilie când vine înapoi să ia ce vrea el.”

„Nu înţeleg,” spuse Jonathan. „De ce nu stau oamenii treji, să reclame hoţul şi să-şi păstreze avutul? Atunci ar putea cumpăra orice daruri vor pentru oricine vor ei.”

Bătrânul chicoti şi clătină din cap văzând lipsa de înţelegere a lui Jonathan. „Moş Cruvern este într-adevăr fantezia copilăriei fiecăruia. Părinţii i-au învăţat întotdeauna pe copii că jucăriile şi darurile vin în mod magic din cer şi nu costă pe nimeni nimic.”

Văzând cum arată Jonathan, bătrânul spuse, „Se pare că ai avut o zi grea. Vino înăuntru şi încălzeşte-te, tinere. Ai nevoie de un loc unde să înnoptezi?”

Jonathan întâmpină cu bucurie invitaţia omului. Bătrânul îl prezentă soţiei sale şi ea îi aduse repede lui Jonathan o ceaşcă de ciocolată fierbinte şi o farfurie cu prăjituri calde. După ce dispăru şi ultima firimitură, Jonathan se întinse pe o canapea pe care bătrânii puseseră pături şi o pernă. Bătrânul îşi aprinse o pipă lungă şi se lăsă pe pernele din balansoarul său.

Aşezându-se mai comod, Jonathan întrebă, „Cum a început tradiţia asta?”

„Aveam o sărbătoare pe care o numeam „Crăciun”, o minunată parte a anului. Era o sărbătoare religioasă marcată de daruri şi veselie. Şi fiecare se bucura atât de mult de ea, încât Consiliul Lorzilor a decis că era prea importantă pentru a o lăsa pe seama spontaneităţii neîngrădite şi a celebrării haotice. Ei au preluat-o, astfel încât să se poată desfăşura „corect”. Vocea lui trăda o dezaprobare abia mascată. „În primul rând, simbolismul religios nepotrivit trebuia să dispară. Lorzii au schimbat oficial numele sărbătorii în „Cruvern”. Iar popularul împărţitor legendar de daruri a fost re-botezat „Moş Cruvern” şi a primit un costum donat de cel care strânge impozitele.”

Bătrânul făcu o pauză ca să pufăie de câteva ori adânc şi să mai îndese tutunul în pipă. Apoi continuă: „Acum trebuie completate formulare de impozit de „Cruvern”, în trei exemplare, şi duse la Biroul Bunăvoinţei. Biroul Bunăvoinţei determină generozitatea necesară din partea fiecărui contribuabil, pe baza unei formule stabilite de Lorzi. Tocmai ai fost martorul colectării anuale din aprilie.”

„Apoi vine Biroul Binelui şi Răului. Cu ajutorul unui contabil de morală, trebuie completate formulare care explică în detaliu faptele bune şi rele ale fiecăruia din întregul an. Biroul Binelui şi Răului foloseşte o armată de funcţionari şi detectivi care examinează meritele celor care candidează pentru a primi daruri în decembrie.”

„În sfârşit, Comisia pentru Gustul Corect standardizează mărimile, culorile şi stilul cadourilor care pot fi alese, emiţând contracte unor producători pre-selectaţi care au o orientare politică adecvată. Fiecare, fără discriminare, primeşte exact aceleaşi ornamente de sărbători emise de guvern, pentru a-şi decora casele. În ajunul Cruvernului, miliţia este chemată pentru a cânta cântecele de sărbătoare potrivite.”

Dar tânărul aventurier obosit adormise deja. Bătrânul îi acoperi mai bine umerii cu pătura. El şi soţia lui îi şoptiră lui Jonathan la ureche, „Cruvern fericit!”

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible  Capitolul 17