duminică, 31 ianuarie 2016

Stânca Corbului - o poveste a lui Alecu Russo

    Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând cu noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș.


joi, 28 ianuarie 2016

Despre curve și prostituate

O întrebare dificilă este următoarea: „ce este aceea o curvă?” Cei mai mulți oameni își închipuie că știu răspunsul: o femeie care își oferă trupul bărbaților contra cost. Dar aceasta este o opinie ușuratică și pripită. Femeia care face sex pentru bani se numește prostituată. Este adevărat că unii îi zic curvă, dar folosirea acestui cuvânt este abuzivă.


miercuri, 27 ianuarie 2016

Mizil - poziția 35

An de an, începând cu 2007, are loc un festival de poezie numit „Romeo și Julieta la Mizil”. Locul desfășurării?....Evident, Mizil. Un oraș pe care nu l-am vizitat niciodată, dar prin care am trecut cu viteza legală. Pentru cine nu știe, „Romeo și Julieta la Mizil” este titlul unei comedii în două acte scrise de George Ranetti. Iar despre Ranetti, se pot găsi informații aici:
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/George_Ranetti.


Repudierea imaginației

Am publicat zilele trecute o poezie - mai bine zis am urcat-o pe Facebook, unde am o pagină dedicată inspiraţiilor mele poetice. Am primit likes, unii cititori m-au felicitat, alţii au dorit să comenteze. Cineva a mers mai departe - întrucât i-a plăcut mult poezia respectivă, a sharuit-o pe propria sa pagină de Facebook. Acolo văzând-o, o doamnă care nu ştia de mine i-a dat un like şi a adăugat un comentariu care mie mi se pare fantastic:


marți, 26 ianuarie 2016

Oare cum e să fii liliac?


Presupun că toţi suntem de acord că liliecii au experienţe. În definitiv, sunt mamifere, şi nu e mai puţin adevărat faptul că ei au experienţe, decât faptul că şoarecii, sau porumbeii, sau balenele au experienţe la rândul lor.



miercuri, 20 ianuarie 2016

Lipă și imnul național

Despre Elisabeta Lipă, mărturisesc că nu am știut nimic până să devină ministru al tineretului și sportului în guvernul Cioloș. Așa am aflat că domnia sa a fost una dintre cele mai mari sportive ale României, ca și Gabriela Szabo, predecesoarea sa în funcție. Așadar, punem în fruntea ministerului oameni care au făcut performanță în sport. După mine, o prostie. În fruntea MTS ar trebui să fie oameni pricepuți la alocarea banilor, la bugete etc, nu oameni care știu să alerge sau să dea cu vâsla. 


duminică, 17 ianuarie 2016

Un vis al lui Kafka

Visul de azi noapte, pe care eu însumi nu l-am considerat fru­mos cînd a venit ziua, exceptând o scenetă comică alcătuită din două replici şi al cărei efect a fost acea satisfacţie imensă pe care o simţi în vis, dar pe care am uitat-o. Străbăteam - nu mai ştiu dacă Max a fost de față chiar de la început - un şir lung de case la înălţimea primului sau a celui de-al doilea etaj, aşa cum treci dintr-un vagon în altul în trenurile accelerate. Mergeam foarte repede, poate şi pentru că unele case erau atât de şubrede, încât tre­buia să te grăbeşti, fie şi din pricina asta. Uşile dintre case nu mă surprindeau 


miercuri, 13 ianuarie 2016

Hotelul

Zidul acela a fost dărâmat, în cele din urmă,
ca să facă loc unui hotel cu o mie de camere...
dar atunci, în anii de neîntors,
când mă înălțam pe vârfuri până la fereastră,
îl vedeam străjuind poiana plină de castani -
acoperit din loc în loc, la îmbinările pietrelor,
de un mușchi mai verde decât tot verdele
care avea să vină, luminat de un soare
atât de special încât nu putea fi decât pentru mine,
un soare care îmi spunea, prin jocul de lumini
proiectat pe bătrânul zid, că lumea e fantastică,
plină de minuni care abia așteaptă să mă avânt
în aerul răcoros al dimineții și să le descopăr
cu simțurile mele tinere care mi se descopereau totodată
pe ele însele, învârtindu-mă printre castani,
căutând adevărul și prietenia viului
dar negăsind, vai, decât prevestirea vremii
în care toate vor fi transformate într-un hotel
cu o mie de camere, unul dintre multele
construite fără niciun alt scop decât să distrugă
amintirile cele mai de preț
ale copilăriei.
RaulB


sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Proceduri criminale în sănătate

Pe 5 ianuarie 2016, la nici 50 de metri de intrarea în Spitalul Județean din Satu Mare, în plină zi, o femeie a căzut pe o alee și nu s-a mai ridicat. Trecătorii au dat fuga la spital și au povestit ce s-a întâmplat. Medicii de acolo au ridicat din umeri: trebuie sunat la 112 și alertat serviciul de ambulanță, singurul care poate interveni în astfel de situații. Oamenii s-au conformat, au sunat și, după circa 20 de minute a sosit o salvare. Din ea au coborât doi brancardieri, au luat femeia și au dus-o în spital.


miercuri, 6 ianuarie 2016

Sinucidul lui Bolliac

   Stăpîn preaputernic, creator nemărginit, tu, împărat al totului întreg!... Pentru ce ai înrădăcinat în inima mea astă veninoasă nemulțămire? Pentru ce pe mine numai nădejdea nu mă poate înșela? Ce tulburări grozave!... Ce sentimente necunoscute mă sfâșie de cum m-am pomenit în lume! Cumplit stăpân!... Ce neiertat păcat a putut face pruncia mea de te-ai năpustit deodată cu junia a mă sfîșia! Părinte preaslăvit! Aste grozave tulburări fură orânduite a mă primi în lume? Ori a trebuit a se naște deodată cu mine? Dumnezeu adevărat! Dacă fără ele nu mă puteam naște, dacă p-ăst amărât pămînt eu nu-mi puteam găsi fericirea, de ce m-ai înființat? Care așa mare trebuință fu a mă naște? Ce te sili a-mi tulbura odihna ce gustam în sânul nesimțirii, până a nu te cunoaște, și a-mi da un trup, un suflet, ca să fie pradă pământeștilor chinuri? Era trebuincios atomul meu la podoaba ăstui glob? Lipsa lutoasei mele îmbrăcăminți putea opri armonia universului?...



marți, 5 ianuarie 2016

Dezvinovățirea

O întâmplare foarte instructivă, povestită de un amic, arată că dacă vrei să trăiești liniștit nu trebuie să te bagi în niciun fel în ceea ce nu este legat exclusiv de tine. Pentru că sunt oameni care știu să facă din alb negru și viceversa, ca să te scoată, în cele din urmă, vinovat în locul lor. 


vineri, 1 ianuarie 2016

O poveste japoneză despre sfârșitul lumii

    Se zice că odată, demult, păsării karebinga i s-a năzărit să zboare până la capătul lumii. S-a ridicat în văzduh de pe insula ei de baștină, Tanegașima, și s-a avântat în zbor iute ca săgeata peste marea cea mare
     A zburat karebinga șapte zile și șapte nopți în șir, iar în cea de-a opta zi a văzut un arbore înalt, cu o singură creangă. Arborele părea că crească chiar din adâncurile mării. A coborât karebinga pe creanga aceea, s-a odihnit, apoi a pornit iarăși la drum.


După mine!