Triumful mediocrității: „băieții noștri” și părinții lor
Ei sunt de vină, ei și Tata Puiu! Ne bem berile, ne ronțăim semințele, ne eliberăm gâtlejul de scuipați: generație ratată, nedemnă să i se cânte imnul, bătută și de albaneji, rușine, rușine, rușine să vă fie!
Ne amăgim că suntem un popor minunat de suporteri care căutăm o echipă pe măsura nivelului nostru. Ne spunem că noi merităm o Anglie, o Spanie sau o Germanie, nu adunătura asta de blambeci, conduși de pe bancă de un moș tăgârță. La închipuire, atingem Everestul, la realizări, suntem sub genunchiul broaștei. Noi toți, ca popor, ca țară.
Înfrângerile de la Euro 2016 sunt triumful mediocrității noastre. Suntem o țară cu ifose mari și cu rezultate mici. Nu construim nimic, în schimb ne rugăm la Dumnezeu să ne dea noroc.
Nu suntem în stare să facem un stadion fără să furăm alte 3 în loc.
Votăm cu elan corupția și impostura, cu românașii noștri care au furat, dar au și făcut ceva: stadioane în pantă, gazoane pe care nu crește iarba, echipe fără suporteri și, mai nou, fără jucători.
Nu avem echipă, nu avem valoare, dar avem în schimb complexe de superioritate față de albanezi și de inferioritate față de restul lumii.
Ne plângem că nu avem fotbal, dar avem milionari cu mașini de neam prost, în jurul cărora ne strângem ciopor, sperând că vom avea norocul să ne calce pe noi primii.
Facem eroi din toți interlopii care au băgat cluburile de fotbal în faliment și apoi comentăm ipocrit că n-avem onoare de albanez.
Vedetele noastre din sport sunt nea Gigi, Borcea, Meme și Prodanca și tot neamul lor de maneliști, iar când mergem la Euro avem pretenții de simfonie.
Antrenorul Anghel Iordănescu a zis aseară, din toată pâcla minții lui, o vorbă mare: uitați-vă câți dintre jucătorii României au un loc de muncă; câți au contracte, câți joacă și unde joacă. Acesta e nivelul, aceștia sunt jucătorii. Ei sunt copiii unui sistem corupt până în măduva oaselor. Ei de abia așteaptă să scape din țara asta sufocantă ca să prindă un contract la arabi sau la ruși. Fac ce au învățat. Ei o fac pentru bani, doar fraierii care se uită au impresia că o fac pentru ei.
De la cine să învețe ei sacrificiul și onoarea? De unde să știe ei cum e cu munca susținută, cu responsabilitatea, cu respectul față de public, dacă mentorii lor care i-au crescut au fost niște cuțitari pușcăriabili? Au dat de mici cu nasul de bani mulți și nemeritați, de gagici și de lăutari, iar modelele lor în viață au fost parveniții cu limuzină. De unde să știe ei ce viață grea are un rugbist, un pugilist, o gimnastă sau orice alt sportiv din România?
O vină avem și noi, suporterii fotbalului, deoarece „sponsorizăm” prin interes excesiv acest joc care umflă niște indivizi mediocri, care în orice alt sport ar face tușa. Un joc care învârte milioanele de euro în beneficiul exclusiv al unor mardeiași pe care presa îi numește vag admirativ „greii fotbalului”.
Marile succese fotbalistice românești de după Revoluție au fost majoritatea niște accidente venite din inerția anilor de dinainte de 1989. O țară care nu a investit un sfanț în educație – iar educația sportivă nu face excepție – își caută acum alibiuri pentru eșec. Unde sunt copiii sclipitori care băteau mingea pe maidan cu gândul că vor ajunge la Steaua, la Dinamo, la Rapid sau la Craiova, unde sunt școlile de juniori de pe lângă marile cluburi, unde sunt antrenorii inimoși care să fie obsedați de găsirea noului Hagi? Patriotismul nu înseamnă să-ți urli imnul și să pupi icoane sperând că Dumnezeu este român, ci să-ți crești cu modestie, cu cinste și cu multă muncă generațiile viitorului.
„Băieții noștri” seamănă azi ca două picături de apă cu „părinții” lor: nevolnici, apatici, fără vlagă, fără un ideal mai înalt care să le dea un sens în viață. Sportul te educă, dar dacă profesorii sunt slabi sau corupți, destinul tău va fi profund viciat.
Aseară am avut rezultatul a 25 de ani în care am tot orbecăit prin ceață: o Națională de fotbal fără motivație, fără viziune și fără suflet, imaginea Naționalei mai mari care, în lipsa unor modele, o va da în bară mulți ani de acum încolo.
Florin Negruțiu
Sursa: http://republica.ro/triumful-mediocritatii-zbaietii-nostri-si-parintii-lor
Ei sunt de vină, ei și Tata Puiu! Ne bem berile, ne ronțăim semințele, ne eliberăm gâtlejul de scuipați: generație ratată, nedemnă să i se cânte imnul, bătută și de albaneji, rușine, rușine, rușine să vă fie!
Ne amăgim că suntem un popor minunat de suporteri care căutăm o echipă pe măsura nivelului nostru. Ne spunem că noi merităm o Anglie, o Spanie sau o Germanie, nu adunătura asta de blambeci, conduși de pe bancă de un moș tăgârță. La închipuire, atingem Everestul, la realizări, suntem sub genunchiul broaștei. Noi toți, ca popor, ca țară.
Înfrângerile de la Euro 2016 sunt triumful mediocrității noastre. Suntem o țară cu ifose mari și cu rezultate mici. Nu construim nimic, în schimb ne rugăm la Dumnezeu să ne dea noroc.
Nu suntem în stare să facem un stadion fără să furăm alte 3 în loc.
Votăm cu elan corupția și impostura, cu românașii noștri care au furat, dar au și făcut ceva: stadioane în pantă, gazoane pe care nu crește iarba, echipe fără suporteri și, mai nou, fără jucători.
Nu avem echipă, nu avem valoare, dar avem în schimb complexe de superioritate față de albanezi și de inferioritate față de restul lumii.
Ne plângem că nu avem fotbal, dar avem milionari cu mașini de neam prost, în jurul cărora ne strângem ciopor, sperând că vom avea norocul să ne calce pe noi primii.
Facem eroi din toți interlopii care au băgat cluburile de fotbal în faliment și apoi comentăm ipocrit că n-avem onoare de albanez.
Vedetele noastre din sport sunt nea Gigi, Borcea, Meme și Prodanca și tot neamul lor de maneliști, iar când mergem la Euro avem pretenții de simfonie.
Antrenorul Anghel Iordănescu a zis aseară, din toată pâcla minții lui, o vorbă mare: uitați-vă câți dintre jucătorii României au un loc de muncă; câți au contracte, câți joacă și unde joacă. Acesta e nivelul, aceștia sunt jucătorii. Ei sunt copiii unui sistem corupt până în măduva oaselor. Ei de abia așteaptă să scape din țara asta sufocantă ca să prindă un contract la arabi sau la ruși. Fac ce au învățat. Ei o fac pentru bani, doar fraierii care se uită au impresia că o fac pentru ei.
De la cine să învețe ei sacrificiul și onoarea? De unde să știe ei cum e cu munca susținută, cu responsabilitatea, cu respectul față de public, dacă mentorii lor care i-au crescut au fost niște cuțitari pușcăriabili? Au dat de mici cu nasul de bani mulți și nemeritați, de gagici și de lăutari, iar modelele lor în viață au fost parveniții cu limuzină. De unde să știe ei ce viață grea are un rugbist, un pugilist, o gimnastă sau orice alt sportiv din România?
O vină avem și noi, suporterii fotbalului, deoarece „sponsorizăm” prin interes excesiv acest joc care umflă niște indivizi mediocri, care în orice alt sport ar face tușa. Un joc care învârte milioanele de euro în beneficiul exclusiv al unor mardeiași pe care presa îi numește vag admirativ „greii fotbalului”.
Marile succese fotbalistice românești de după Revoluție au fost majoritatea niște accidente venite din inerția anilor de dinainte de 1989. O țară care nu a investit un sfanț în educație – iar educația sportivă nu face excepție – își caută acum alibiuri pentru eșec. Unde sunt copiii sclipitori care băteau mingea pe maidan cu gândul că vor ajunge la Steaua, la Dinamo, la Rapid sau la Craiova, unde sunt școlile de juniori de pe lângă marile cluburi, unde sunt antrenorii inimoși care să fie obsedați de găsirea noului Hagi? Patriotismul nu înseamnă să-ți urli imnul și să pupi icoane sperând că Dumnezeu este român, ci să-ți crești cu modestie, cu cinste și cu multă muncă generațiile viitorului.
„Băieții noștri” seamănă azi ca două picături de apă cu „părinții” lor: nevolnici, apatici, fără vlagă, fără un ideal mai înalt care să le dea un sens în viață. Sportul te educă, dar dacă profesorii sunt slabi sau corupți, destinul tău va fi profund viciat.
Aseară am avut rezultatul a 25 de ani în care am tot orbecăit prin ceață: o Națională de fotbal fără motivație, fără viziune și fără suflet, imaginea Naționalei mai mari care, în lipsa unor modele, o va da în bară mulți ani de acum încolo.
Florin Negruțiu
Sursa: http://republica.ro/triumful-mediocritatii-zbaietii-nostri-si-parintii-lor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu