vineri, 10 februarie 2017

Leon Dănăilă și Ana Birchall la antipozi

Nu pot decât să mă amuz citind comentariile pe care le fac pe Facebook și oriunde pot scrie gratis, adepții corectitudinii politice. Cuvintele lor predilecte sunt următoarele: sexist, bigot, homofob, rasist, misogin, intolerant, extremist, mai nou islamofob. În așa fel au evoluat concepțiile despre viață în anumite părți ale globului, încât „progresiștii” au ajuns să scuipe aceste cuvinte printre dinți cu fiecare prilej, știind bine că succesul le este garantat: numind pe cineva homofob, l-ai umplut automat de oprobriu, el începe să fie privit chiondorâș, este marginalizat și ajunge până la a-și pierde slujba, indiferent de valoarea lui profesională.
Recent, am scris un articol despre atacul unei militante pro-corectitudine politică la adresa unor gânduri exprimate de un mare chirurg român, pe nume Leon Dănăilă. Omul, cu o experiență de zeci de ani în spate, spusese următoarele: „Chirurgii, vă spun din experienţa mea, cei înalţi şi solizi, nu sunt buni chirurgi. Sunt mediocri. Apoi femeile nu sunt bune de chirurgi.” De aici i s-a tras. Activista respectivă l-a reclamat plină de indignare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acuzându-l de grave derapaje și căinând bietele femei, laolaltă cu bieții bărbați înalți și solizi, pentru că în urma declarațiilor lui Dănăilă vor avea de suferit în carieră și alte bazaconii. Îi recomandam domnișoarei revoltate să-l reclame și pe Suveranul Pontif, care și-a permis să facă afirmația că „femeile sunt mai curajoase decât bărbații”, ceea ce reprezintă o declarație „ridicolă, imorală și lipsită de orice bază reală”.
După ce am publicat acest articol, o prietenă care a ales să trăiască la antipozi, mi-a scris pe Facebook următoarele: „E ca și cum ai spune că profesorii scunzi și grași sunt mai proști decât cei înalți și cu mustață! Hai să fim serioși! Raul, mai ai multe articole de-astea, "alese"?” Ei bine, asta înseamnă, consider eu, să înghiți pe nemestecate o teorie, exclusiv pe motiv că ți se pare că te avantajează: ajungi să încurci lucrurile și începi să nu mai faci diferențele așa cum s-ar cuveni. Prietena mea și-a închipuit că poate dovedi caracterul ridicol al afirmațiilor profesorului Dănăilă, contrapunându-i un exemplu absurd. Dar la o analiză mai atentă, oricine poate vedea că e vorba despre situații care nu au nimic în comun. 
Ceea ce spune Dănăilă ține de o realitate incontestabilă: anumiți oameni nu pot face anumite lucruri din pricina constituției lor. De exemplu, cei cu mâini butucănoase, cu degete scurte și groase, nu pot fi buni ceasornicari. Cei cu înălțimea de 150 cm nu pot face performanță în baschet la nivel de NBA. Cei cu oasele fragile nu pot fi buni halterofili. Nu este nimic discriminatoriu aici. Dacă spui aceste adevăruri nu ești nici extremist, nici intolerant și nu faci niciun fel de discriminare: constați o realitate. Eu unul am încredințarea că bătrânul profesor știe ce spune - în lunga lui carieră a putut observa că o anumită conformație a omului îl poate împiedica să devină un chirurg excepțional sau măcar foarte bun. 
Pe de altă parte, exemplul dat de prietena mea de la antipozi este total nepotrivit: mintea omului nu are nicio legătură cu constituția sau cu aspectul lui. Un profesor scund și gras poate fi foarte bine genial, în aceeași măsură cu unul înalt și cu mustață. Dacă Dănăilă ar fi spus că bărbații cu ochi verzi nu sunt buni de chirurgi, atunci ar fi fost, într-adevăr, o absurditate și exemplul prietenei mele s-ar fi potrivit mănușă. Numai că bătrânul chirurg a zis ceva din gama exemplului meu - cel cu ceasornicarii.  
Aceeași prietenă mă taxează drept sexist, în urma publicării pe Facebook a următorului comentariu: „Uraaaaa! O femeie ministru la Justiție! Iubesc țara asta!”, prilejuit de numirea ca interimar a Anei Birchall. Comentariul meu făcea trimitere indirectă la un articol de pe blog, cu titlul „Sevil Shhaideh - bucuria feministelor”, pe care îl puteți citi aici. E vorba de faptul că o altă prietenă de-a mea exulta de fericire pentru că în România o femeie a ajuns (de fapt era să ajungă) premier, fără s-o intereseze câtuși de puțin despre care anume femeie era vorba. Evident, prietena de la antipozi nu e obligată să citească articolele pe care le scriu. Ea nu a făcut legătura și, educată în spiritul corectitudinii politice, a găsit de cuviință să mă fixeze în insectar cu un ac pe care scrie „sexist”. Sexismul, după cum se poate citi în dicționare, este discriminarea sexuală a femeilor. De ce oare textul meu poate fi considerat sexist? Evident, pentru că poate fi citit într-o cheie ironică. Adică eu scriu „ura, o femeie la Justiție” și cititorul corect politic înțelege imediat că de fapt am scris „n-are ce căuta o femeie la justiție”. Problema cu corecții e că ei citesc întotdeauna în cheia asta. Ei nu te suspectează niciodată de bună-credință. Dar în cazul de față, da, recunosc, e vorba de o ironie.
Textul meu era însoțit de o poză a Anei Birchall așteptând, pe holul DNA Ploiești, să fie chemată de procuror. Asta ar putea indica, pentru cineva care nu este educat să sară instantaneu până la tavan de îndată ce vede spectrul sexismului, faptul că postarea nu era ironică la adresa femeilor în general, ci a Anei Birchall în particular. Ea a fost anchetată de către DNA ca martor în afacerea Tony Blair. Ca martor, deci, nu ca învinuit. Dar asta arată că ea a fost aproape de miezul afacerii, ceea ce nu o poate plasa într-o lumină favorabilă, pentru că a merge la DNA înseamnă, în percepția românilor, a fi implicat în afaceri necurate. Cine ajunge aici, caută pe internet și nu durează mult până dă peste un filmuleț în care se vede Mircea Geoană primind un purcoi de bani de la cineva, o femeie, a cărei voce seamănă cu vocea Anei Birchall. În aceste condiții, acuzația de sexism la adresa mea începe să i se pară neîntemeiată cuiva de bună-credință. Nu și cuiva care trăiește cu convingerea că nu există cucerire mai mare a spiritului uman decât corectitudinea politică.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!