sâmbătă, 29 aprilie 2017

Fetița ucisă în munți - e tatăl vinovat?

Dacă există, așa cum cred eu, un determinism care guvernează timpul și viața, în sensul că fiecare secundă o determină pe următoarea, atunci nașterea copilului tău este un eveniment care-ți aruncă pe umeri o responsabilitate imensă pentru tot ce urmează să li se întâmple urmașilor tăi. 
Să ne închipuim că peste câteva sute de ani, un copil pe nume George este călcat de mașină și rămâne infirm pe viață. În arborele lui genealogic mă aflu eu, deci el se trage din mine. Este clar că dacă eu nu aveam copii, George nu s-ar fi născut și nu ar fi putut avea acel accident. Prin urmare, dacă aș trăi în acea vreme, aș simți în mod nemijlocit o răspundere pentru ce i s-a întâmplat lui George. La fel, pentru orice mi se întâmplă mie, înaintașii mei au contribuția lor, prin simplul fapt de a se fi născut unul pe altul, făcând astfel posibilă apariția mea. Există, așadar, o vină a fiecăruia dintre noi pentru tot ce pătimesc urmașii noștri. Este vina primordială, a lui Adam și a Evei, care au pornit tăvălugul nașterilor, ei fiind astfel vinovați pentru tot ce li s-a întâmplat, li se întâmplă și li se va întâmpla vreodată tuturor oamenilor, până la sfârșitul timpului.
A adăuga la această vinovăție mi se pare crimă. A aduce pe lume un copil și apoi a-l forța să facă anumite lucruri înseamnă a-ți asuma responsabilități la care nu ai dreptul. Cum poți tu să-i ceri copilului tău să se cațere pe trasee periculoase? După mine, poate decide așa ceva doar cineva lipsit de conștiința responsabilității pe care și-o asumă.
Evident, scriu toate astea influențat de cazul fetiței-alpinist care a murit în Retezat, unde fusese dusă de tatăl ei și expusă la riscuri imense. Nu mă interesează de ce a făcut respectivul părinte ce a făcut. Singura mea întrebare este: a avut el conștiința faptului că răspunderea față de copilul lui este atât de mare încât n-ar fi avut voie s-o îndemne nici măcar să bea un pahar de apă rece atunci când era încălzită? Sunt convins că nu.
Zic unii că părintele fetei ucise în munți nu trebuie judecat. Dar ce trebuie făcut? Uite, eu am o fată, cu doar doi ani mai mare decât Geta Popescu. În secunda în care am auzit de tragedia petrecută, mi-am imaginat că aș fi în locul celui care si-a dus copila în ghearele morții. Și în secunda aia judecata a și fost făcută, cumva de la sine. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!