Se afișează postările cu eticheta Arsinel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Arsinel. Afișați toate postările

vineri, 27 septembrie 2013

Batjocorirea artiștilor

Dacă tot am pomenit de Arșinel și de transplantul lui de rinichi, mi-am adus aminte de incredibila căinare a celor care în vremea lui Ceaușescu au fost „mari artiști”și acum sunt „muritori de foame”. Am pus ghilimele ca să arăt că lucrurile astea sunt spuse de alții. Ce-i drept, astfel de căinări se auzeau cu precădere în vremea guvernelor Boc. Veneau atunci la Antena 3 tot felul de domni și doamne la a treia tinerețe și vorbeau cu patos despre ce-a fost și ce-a ajuns câte un artist - ba Gheorghe Dinică, ba Ion Lucian, ne erau prezentați drept victime ale înfiorătorului satrap Boc, care le-a tăiat pensiile și așa de mizerie și care îi condamnă la moarte prin înfometare etc, etc. Bineînțeles că n-a murit nimeni din cauza lui Boc, dar orice prilej era bun pentru o nouă ațâțare împotriva lui Băsescu. 


După mine!