Se afișează postările cu eticheta Biblia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biblia. Afișați toate postările

vineri, 16 septembrie 2016

Cum a oprit Dumnezeu soarele

O aparent nouă mizerie propagandistică a sectanților - de data asta e vorba, s-ar părea, de prezbiterieni - face înconjurul internetului. Fără niciun fel de jenă, ei lansează un pseudo-articol din care aflăm că NASA tocmai a descoperit dovada că tot ce scrie în Biblie este adevărat. Cum? Ia uite:
„Oamenii de ştiinţă inspectau poziţia mai multor obiecte spaţiale, inclusiv a soarelui, a lunii și a planetelor în 100 și 1000 de ani - acest lucru este făcut regulat pentru a preveni ciocnirea sateliţilor noştri cu orbitele planetelor.


marți, 16 iunie 2015

Vindecări și învieri

Mă gândesc la spusele lui Cristos: „cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face” (Ioan, 14:12). Mi se pare foarte interesant de analizat această afirmație. Deoarece mulți spun că sunt plini de credință în Cristos, dar nu fac nimic din lucrările lui. Let's go! Iată, pentru început, lista minunilor săvârșite de Cristos, așa cum se găsește pe Wikipedia:



duminică, 25 mai 2014

Cu superstiția la biserică

Cei care îi acuză pe credincioşi (creştini sau nu), că ar fi „îndobitociţi”, nu realizează, prin asta, o critică a creştinismului sau a religiei în general. Ei critică un anume tip de comportament care, aparent, este urmare a asumării oarbe a unei doctrine dar, în realitate, este urmarea necunoaşterii în profunzime a acelei doctrine. O să mă refer, ca model, la credinciosul creştin ortodox care face întotdeauna şi fără abatere ceea ce îşi închipuie el că-i cere doctrina lui Cristos, fără a avea pentru asta altă călăuză decât propria interpretare a textelor sfinte.


miercuri, 14 mai 2014

Credinciosul moale

Există un soi de credincioși care au darul de a te aduce în pragul infarctului prin felul în care pun problemele. Pe mine nu mă deranjează să am dispute pe teme de credință, de multe ori îmi fac o reală plăcere. Dar dacă mi se întâmplă să dau peste câte unul de soiul respectiv, îmi vine să-mi iau lumea-n cap. Norocul e că, mai ales de când nu mai am viață socială, dau tot mai rar peste ei. Dar ce face, în fond, un astfel de om? Răspunsul este uimitor de simplu: se lasă moale. De aia o să mă refer la cei de genul lor cu apelativul "credincioșii moi". 


joi, 20 iunie 2013

Cereți și vi se va da

În cartea de căpătâi a creștinilor, anume Biblia, se poate găsi următorul text: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7.7)” Asta face parte din predica de pe munte, deci este o părticică din ceea ce i-a învățat Cristos pe ucenicii lui. Carevasăzică, pentru a primi nu trebuie decât să ceri. Sigur că orice om care ia contact cu creștinismul și află cât de simplu e acolo să obții ceea ce-ți trebuie, este uimit de așa o învățătură. Mulți au zis că nu le-ar strica să o și aplice, așa că s-au apucat să ceară: „Dumnezeu, da-mi și mie te rog un milion de dolari”. Și ce să vezi? Nici pomeneală de vreun ban. Alții au zis: „Dumnezeu, dă-mi să trăiesc 120 de ani” dar au murit la 70. Sigur că se impune întrebarea: e adevărat sau nu ce zice Cristos? Adică e suficient să ceri ca să primești? Sau trebuie să mai faci și alte lucruri?


sâmbătă, 1 iunie 2013

Desantul athonit

Am trăit s-o văd şi pe asta: 20 de călugări de la Muntele Athos au sosit în România şi au făcut cerere să ţină o slujbă la puşcăria în care stă Gigi Becali şi se uită la televizor. Aşa ceva nu s-a mai văzut şi nu s-a mai auzit. Dar după cum ştim, la Dumnezeu totul este posibil şi probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi la slujitorii săi.
De ce oare vor cei 20 să ţină slujba pentru Becali chiar în puşcărie? Are vreo importanță locul în care se ţin slujbele? Aşa a zis Cristos? Aşa scrie în Biblie? Eu unul nu cred. Dacă cei 20 vor să se roage pentru Becali, o pot face absolut oriunde în lumea aceasta şi rugăciunea lor se va înălța la Dumnezeu, care o va asculta sau nu, după cum îi va fi voia. Aşadar de ce-au venit cei 20?


joi, 7 februarie 2013

Bricheta divină

M-am tot gândit în ultima vreme la absurdul desăvârșit al teoriilor creștine despre naștere, viață, moarte, viață veșnică, judecată de apoi, rai și iad. Dacă le citești superficial, teoriile astea par a avea un sens, e o succesiune logică, toate se petrec conform cu ideea creatorului, dar dacă le analizezi mai în detaliu, ele încep să se clatine. De fapt ce se întâmplă, conform acestor teorii? Există, undeva în Împărăția lui Dumnezeu, suflete. Jos, pe pământ, doi oameni fac sex, un spermatozoid întâlnește un ovul și, în momentul ăla, un suflet este trimis să aprindă viața la nivel infinitezimal, acolo, în entitatea rezultată din uniunea spermatozoidului cu ovulul. A apărut un om (la fel apar și vulpile, ori maimuțele, nici nu s-ar fi putut altfel). Omul ăla se dezvoltă o vreme în „pântecele” maică-sii, apoi se naște. Crește, face ceea ce crede el că are de făcut, moare. Sufletul lui se întoarce acolo de unde a plecat, dar nu oricum, ci încărcat de păcate și fapte bune în diverse proporții.
Infernul - autor necunoscut, aprox 1515


joi, 5 aprilie 2012

O alergare pe scări

Încă una dintre întâmplările cu urşi, despre care ziceam că nu au fost puţine. De data asta, e vorba de un vis. În visul ăsta, se făcea că eu, foarte grăbit, coboram treptele de la Căminul de Copii din Sinaia. Nişte trepte late, dar pline de găuri, ciobite, deşelate etc. Iarna era un adevărat act de vitejie să cobori pe-acolo, mai ales în pantofi, cum îmi plăcea mie să umblu. Dar în visul meu era vară şi eu alergam pe scări în jos. La un moment dat, din cauză că hainele îmi cam fluturau, mi-a zburat ceva din buzunar şi a căzut pe trepte. Eu, din inerţie, am mai alergat câţiva metri. M-am oprit, m-am întors, am urcat şi, brusc, am văzut la câţiva metri de mine o matahală neagră şi fioroasă, ghemuită, dând impresia că e gata să sară. Era un urs, unul neobişnuit de mare şi de puternic. S-a uitat la mine cu ochii lui roşii, injectaţi, dar nu s-a mişcat din loc. Eu am mai urcat o treaptă, am întins mâna şi am luat obiectul care-mi căzuse din buzunar: era o Biblie. Ursul n-a făcut nimic, eu am rupt-o la fugă pe scări în jos, m-am oprit după o vreme şi m-am uitat în urmă: ursul nu mai era acolo.


vineri, 21 octombrie 2011

Un ras prostesc

Mi-a ajuns si mie in mail un articol al Capcaunului Cumsecade Plesu, intitulat de catre autor "Românul pravoslavnic". Cei care i-au dat drumul sa circule i-au spus altfel: "Cine a scris Biblia?" De ce? Simplu, titlul original face pe oricine sa trimita mailul direct in bulk. Cand vine vorba, insa, de misterele Bibliei, mai toata lumea deschide mesajul. OK, am citit si eu articolul si ma grabesc sa il reproduc, apoi sa-l desfiintez:




vineri, 27 mai 2011

Un studiu elocvent

Un studiu realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) arata ca aproape un sfert dintre romani n-au mai pus mana pe un volum de o vesnicie. (Stire ProTV)
Din cinci romani, unul nu citeste deloc. Asta nu inseamna insa ca nu se poate lauda in fata vecinilor sau prietenilor cu adevarate colectii de carti. Studiul arata ca 80% dintre romani au acasa o biblioteca bine pusa la punct. De altfel, 20% dintre cei chestionati au declarat ca in fiecare an cumpara peste 10 carti, pe cand un sfert dintre ei doar una pe an.



vineri, 20 mai 2011

Biletele rautacioase

Stau si ma intreb de ce au copiii asa o inclinatie naturala catre a spune rautati. Zice la Biblie ca ne nastem fara de pacat sau, ma rog, doar cu pacatul primordial care se si spala, daca nu ma insel, odata cu botezul. De unde atunci tendinta de a vorbi urat, de exemplu? De ce rautatile sunt mai degraba atractive pentru un copil decat vorbele frumoase? 
Cand Maria avea doar sase ani si abia invata scrisul, m-a invitat doamna invatatoare la o mica discutie, unde am aflat ca Maria s-a alaturat rapid unui grup de copii care vorbesc urat, se jignesc gratuit, etc. Pentru a ma edifica pe deplin, mi-a dat si niste biletele pe care Maria le scria - ca raspuns, desigur, la biletelele altora.
Mie unul, treaba respectiva mi-a dat foarte mult de gandit. Stiu ca la varsta asta, copiii nu fac nimic cu rautate, ca nu pricep ca fac lucruri care nu sunt OK, ca multe le fac din tendinta naturala de a imita, ca e ceva trecator, etc. Si totusi: de ce asa si nu invers? De ce nu isi trimit ei biletele in care sa scrie, spre exemplu, "esti o simpatica, Bianca"? De ce nu imita lucrurile frumoase pe care le vad cu siguranta in casele lor? In general, parintii unui copil nu se adreseaza unul celuilalt cu "esti o vita". De ce ne fascineaza, inca de mici, rautatea?


După mine!