Despre competență și profesionalism - în imagini

Acum vreo 15 ani, la Sinaia a apărut importantul doctor T, originar din Buşteni, dar care locuia în Franţa. Acest domn era un democrat pursânge, un apostol al capitalismului şi un înverşunat adversar al comunismului. Deţinea documente care dovedeau că înaintaşii lui avuseseră în proprietate, pe lângă diverse case şi căsuţe, clădirea în care funcţiona, la acea vreme, restaurantul Vănătorul din cartierul Cumpătu. Pe baza lor, doctorul T obţinuse o sentinţă de retrocedare şi se prezentase la Sinaia pentru punerea ei în executare.

O domnisoara sensibila

Prin anii mei de liceu, aveam obiceiul sa ma duc la concert la Biserica Neagra din Brasov, ori la Filarmonica. Nu era un obicei pe care il deprinsesem de unul singur, daca ar fi fost dupa mine m-as fi dus mai degraba la concerte de genul Phoenix, ori Sfinx. Dar ma invarteam intr-o societate amatoare de muzica serioasa - clasica mai pe scurt. Printre acei oameni se afla si Luminita, o profesoara de matematica din Busteni cu care sunt si azi prieten, chiar daca, intre timp ea a ajuns in Australia si eu in Germania.

Luminita este melomana in adevaratul sens al cuvantului. Asculta muzica - asculta cu adevarat. Nu cum facem noi, ceilalti, care ascultam cand se iveste ocazia. Ea se duce la concerte, cumpara dvd-uri, asculta posturi de radio care emit clasica si tot asa. Nu frunzareste cate ceva pe youtube, nu urca piese pe facebook - ea asculta si se hraneste cu muzica intr-un mod pe care multi nu-l pot intelege.

Doamna Valcu

Imi vine brusc in minte doamna Valcu, directoare economica la SRP Sinaia. Cand m-am dus eu acolo, era pe postul respectiv o fosta colega de liceu, Carmen Radulescu. O vedeam umbland cu un catel si, din cand in cand, mai stateam cu ea de vorba pe teme de filosofie a vietii. Tatal lui Carmen era vestitul Bombonel, cel mai tare baterist din partile alea, un fel de idol al generatiei mele. Il vedeam miercuri si vineri la Casino, cand ne duceam la dans. Batea in tobe ca oricare altul, tinea ritmurile normale, dar din cand in cand parca era cuprins de ceva, o agitatie, un fior, n-am idee si atunci tinea cate un mic recital care pe noi ne lasa cu gurile cascate.

Pensiuni

Ieri pe la 5 am ajuns in Busteni si am inceput sa caut o pensiune. Am colindat ce-am colindat si m-am lamurit: niciun loc in Busteni pana pe 15 ianuarie. Excelent. Am incercat si in cateva locuri din Sinaia: aceeasi poveste. Pe drum, masini circuland bara la bara pe sensul Bucuresti - Brasov. Nu mai intelegeam nimic:

Luna mare

Că tot vorbeam de examene, mi-am amintit de o întâmplare petrecută imediat după 89, când încă mai eram profesor. Am fost repartizat pentru bac la Bușteni. Cei de-acolo erau în fibrilații, strângeau bani, făceau cumpărături, etc. I-am văzut de cum m-am dus, doar că ei nu știau că sunt unul dintre profesori, puteam să fiu un părinte, ori un seralist. S-a dat scrisul (la mate vorbesc), apoi - nu mai știu de ce s-a întâmplat așa - a trebuit să merg la oral la astronomie! Au trecut mulți ani de-atunci, nu mai am habar de ce se dădea oral la astronomie, cred că erau niște opționale, în fine. Eu mare lucru nu mai știam la această materie, chiar dacă o făcusem în facultate, pentru că nu mai avusesem contact cu ea de multă vreme. Așa că a trebuit să stau și să rememorez tot felul de lucruri legate de trigonometria sferică, de paralaxe, perihelii, ahelii, Amelii și Camelii. M-am pus la punct și m-am dus la examen.

Oala fermecata

O intamplare foarte interesanta s-a petrecut anul trecut, la sfarsitul lui martie. Pusesem pe foc o oala cu apa, pentru ciorba. Cand a inceput sa clocoteasca, m-am gandit sa o mut pe un alt ochi de aragaz, ca sa-i fac loc ibricului de cafea. Am luat o carpa, am apucat oala de urechi si, in acel moment, lucrurile au scapat de sub control. Pentru ca nu o apucasem bine de urechea dreapta, mi-am fript putin degetul, asa ca am lasat-o din nou pe aragaz. Nu stiu cum, in ce mod, ea a inceput sa alunece cumva spre mine, pana mi s-a sprijinit de burta. Pentru ca se misca, putina apa a iesit si mi-a oparit buricul. Durerea nu a fost cine stie ce, insa m-am speriat si m-am dat inapoi. Avand cale libera, oala a cazut pe pardoseala, iar apa a sarit pe piciorul meu drept.

Tristețea regăsirii

Peste o oră şi jumătate plec spre Sinaia. Sunt invitat la nişte chefuri „de regăsire”, unde oamenii se bucură că au trecut 20, 30 sau 100 de ani de când au terminat împreună liceul. Motivul real de bucurie ar putea fi acela că suntem încă alive. Faptul că au trecut anii, nu e neapărat generator de fericire. Dar, desigur, oamenii se întâlnesc şi se bucură împreună, deapănă amintiri, beau şi mănâncă, apoi se duc pe la casele lor, gândindu-se că peste 10 ani se vor întâlni din nou. Oricum, prilej de a re-descoperi că nu suntem veşnici şi de a filosofa pe tema asta.

Pe Calea Codrului, in fata casei, cu tata, cu Luminita din Busteni si mama ei. Intre noi, Doli. Oare e reala poza asta? Nu mai sunt sigur de nimic.