Se afișează postările cu eticheta Darius. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Darius. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 iulie 2012

O poveste a lui Herodot

MANTIA DE CULOAREA FLĂCĂRII
În timpul campaniei lui Cambyses în Egipt, numeroşi greci au vizitat această ţară, cu un motiv sau altul; unii, după cum era şi de aşteptat, pentru a face negoţ, alţii pentru că erau soldaţi, iar mulţi, fără îndoială, din pură curiozitate, ca să vadă ceea ce era de văzut. Printre aceştia din urmă s-a numărat şi fiul lui Aeaces, Syloson, fratele exilat al lui Polycrates din Samos. În Egipt, lui Syloson i-a surâs norocul în chip extraordinar: pe când se plimba pe străzile din Memphis, înveşmântat într-o mantie de culoarea flăcării, Darius, care pe atunci făcea parte din escorta lui Cambyses şi nu devenise încă o persoană însemnată, l-a observat şi, cuprins de dorinţa puternică de a avea mantia, s-a dus la Syloson şi s-a oferit să i-o cumpere.


luni, 23 aprilie 2012

O istorioara cu Alexandru cel Mare

"În această urmărire a lui Darius, care a fost atât de lungă şi de chinuitoare, căci în unsprezece zile străbătuse trei mii trei sute de stadii, încât cei mai mulţi dintre oameni erau istoviţi şi descurajaţi, mai ales din pricină că nu aveau apă de băut, într-o zi a întâlnit pe câţiva macedoneni care duceau pe catâri burdufuri din piele de capră pline cu apă şi care, văzându-l pe Alexandru suferind de sete, fiind vremea pe la amiază, au alergat la el şi i-au oferit să bea apă dintr-un coif. El a luat coiful şi, privind în jurul său la oamenii veniţi după el şi care îşi întindeau gâtul să vadă mai bine apa, l-a dat înapoi celor ce i-l oferiseră, mulţumindu-le, fără însă a bea: „Căci dacă beau numai eu, oamenii aceştia”, a spus el, „îşi vor pierde tot curajul”. Iar ei, văzându-i cumpătarea şi generozitatea, i-au strigat cu toţii să-i conducă înainte cu îndrăzneală şi au început să dea bice cailor, spunând că nu mai sunt obosiţi şi că nu le mai este sete şi, mai mult de atât, că nu se mai socoteau muritori de vreme ce aveau în fruntea lor un astfel de rege."
                                                              Plutarh - Viata lui Alexandru cel Mare


După mine!