Se afișează postările cu eticheta Intamplari neobisnuite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Intamplari neobisnuite. Afișați toate postările

miercuri, 10 aprilie 2013

Intamplari neobisnuite (20) (final)

Cap. XX. În care se termină această poveste ciudată, pe cât de adevărată pe atât de neverosimilă.
      Barbicane?... Nicholl?...
      Maston!
     Voi?...
      Noi!
Tonul ciudat în care acest ultim cuvânt fu rostit în acelaşi timp de cei doi arăta numai ironie şi mustrare.
J. T. Maston îşi trecu pe frunte cârligul de fier şi rosti cu glas şuierător:


marți, 9 aprilie 2013

Intamplari neobisnuite (19)

Cap. XIX În care poate că lui Maston îi pare rău după vremurile când mulţimea voia să-i aplice legea lui Lynch
Capitalele ţărilor din Lumea Veche şi Lumea Nouă, ca şi orăşelele de oarecare importanţă şi până şi târgurile mai mărunte, aşteptau cuprinse de groază. Datorită ziarelor răspândite pe toată suprafaţa pământului, întreaga lume cunoştea ora precisă, care corespundea orei douăsprezece noaptea la Kilimanjaro.
Întrucât soarele străbate doar un grad în patru minute, iată orele care corespundeau în diferite oraşe mai mari miezului nopţii la Kilimanjaro:




duminică, 7 aprilie 2013

Intamplari neobisnuite (18)

Cap. XVIII. În care populaţia din Wamasai aşteaptă ca preşedintele Barbicane să strige: „Foc!”
Era în seara de 22 septembrie — dată memorabilă căreia lumea întreagă îi atribuia aceeaşi influenţă nefastă ca zilei de 1 ianuarie a anului 1000. La douăsprezece ore după trecerea soarelui peste meridianul din Kilimanjaro, adică exact la miezul nopţii, căpitanul Nicholl trebuia să dea foc explozibilului.
Se cuvine să precizăm că deoarece muntele Kilimanjaro se găseşte cu 35° mai spre răsărit de meridianul Parisului, iar Baltimore cu 79° mai spre vest de acelaşi meridian, aceasta face o diferenţă de 114°, ceea ce înseamnă o distanţă de timp de 456’, adică şapte ore şi douăzeci şi şapte de minute. Deci, în secunda precisă când avea să se tragă cu tunul, în marele oraş din Maryland, Baltimore, avea să fie ora cinci şi douăzeci şi patru de minute după amiază.




vineri, 5 aprilie 2013

Intamplari neobisnuite (17)

Cap. XVII. Ce s-a petrecut în regiunea Kilimanjaro timp de opt luni din acest an de pomină.
Regiunea Wamasai se află în partea de răsărit a Africii Centrale, între coasta Zanzibar şi regiunea Marilor Lacuri, unde Victoria-Nyanza şi Tanganyika formează adevărate mări interioare. Cele câteva cunoştinţe pe care le avem asupra acestei ţări sunt datorate englezului Johnston, contelui Tekeli şi doctorului german Meyer. Regiunea aceasta muntoasă se găseşte sub suveranitatea sultanului Bali-Bali, care stăpâneşte vreo 30-40 de mii de negri.
Cam la trei grade sub ecuator se înalţă muntele Kilimanjaro, care îşi avântă culmile sale cele mai semeţe — printre care şi piscul Kibo — până la o înălţimea de 5.704 metri. Către sud, nord şi vest, masivul acesta măreţ domină câmpiile întinse şi roditoare ale ţinutului Wamasai, făcând legătura între ele şi lacul Victoria-Nyanza, de-a curmezişul regiunii Mozambicului.


joi, 4 aprilie 2013

Intamplari neobisnuite (16)

Cap. XVI. În care corul nemulţumiţilor devine din ce în ce mai puternic.
Potrivit acestui anunţ urgent, lumea trebuia să ia măsurile necesare pentru a face faţă primejdiilor, pentru a le ocoli sau măcar a fugi de ele, ducându-se în regiunile neutre care nu erau ameninţate de nici o primejdie. Oamenii ameninţaţi de catastrofă erau împărţiţi în două categorii: cei ce urmau să fie asfixiaţi şi cei ce urmau să fie înecaţi.
Comunicatul acesta fu primit cu sentimente diferite, dar care se transformară toate în cele mai violente proteste.


luni, 1 aprilie 2013

Intamplari neobisnuite (14-15)

Cap XIV. Foarte scurt, în care necunoscuta „X” capătă o valoare geografică.
Din fericire pentru J. T. Maston, guvernul de la Washington primi următoarea telegramă, trimisă de consulul american din Zanzibar:
Către John S. Wright, ministru de stat,
Washington, S.U.A.
Zanzibar, 13 septembrie, ora 5 dimineaţa, ora locală.
Mari lucrări executate în Wamasai, la sud de muntele Kilimanjaro. Opt luni de când preşedintele Barbicane şi căpitanul Nicholl se află aici, împreună cu personal numeros — negrii de sub conducerea sultanului Bali-Bali. Aceste lucruri are onoarea să le anunţe guvernului său devotatul Richard W. Trust, consul.”



duminică, 31 martie 2013

Intamplari neobisnuite (13)

Cap. XIII. La sfârşitul căruia J. T. Maston dă un răspuns de-a dreptul epic.
Timpul mergea însă înainte şi, după toate probabilităţile, mergeau înainte şi lucrările executate undeva — nimeni nu ştia unde — de preşedintele Barbicane şi căpitanul Nicholl, în condiţii atât de ciudate.
Totuşi, cum se făcea că o asemenea operaţie, care cerea construirea unei uzine uriaşe, ridicarea unor cuptoare înalte pentru obţinerea metalului necesar turnării unui tun de un milion de ori mai mare decât tunul de 27 de centimetri al marinei franceze, precum şi turnării unui proiectil de 180.000 de tone — care necesita angajarea câtorva mii de lucrători, transportul şi cazarea lor — cum se făcea că o asemenea operaţie a putut fi săvârşită în taină? În ce punct din Lumea Nouă sau Lumea Veche se instalaseră atât de tainic Barbicane şi prietenii săi, încât nu treziseră deloc bănuiala popoarelor din jur? Oare într-o insulă părăsită din Oceanul Pacific sau Oceanul Indian? Dar în zilele noastre nu mai există insule pustii, fiindcă englezii au pus mâna pe toate. Doar dacă noua societate anonimă n-o fi descoperit vreuna, special pentru nevoile ei! Iar ca să-ţi treacă prin minte că şi-ar fi stabilit uzinele undeva la Polul Nord sau Polul Sud — aşa ceva nu, ar fi fost de necrezut! Oare societatea „Polul Nord” nu se hotărâse să mute din locul lor aceste regiuni tocmai din pricină că nu putea ajunge la asemenea latitudini?


vineri, 29 martie 2013

Intamplari neobisnuite (12)

Cap. XII. În care Maston continuă să tacă vitejeşte.
Aşadar, după tunul folosit pentru a trimite o ghiulea de la Pământ la Lună, iată acum tunul folosit pentru schimbarea axei pământeşti! Tunul! Mereu tunul! Oare tunarii ăştia din „Clubul artileriştilor” nu aveau nimic altceva în cap? Au fost oare cuprinşi de nebunia „artilerismului intensiv”? Au făcut deci din tun „ultima raţiune” pe lumea asta? A devenit oare arma asta brutală, împăratul universului?
Ei, da! Trebuie să admitem că tunul este maşinăria care s-a impus minţii preşedintelui Barbicane şi a colegilor lui. Când îţi închini toată viaţa balisticii, nu scapi atât de uşor de gândurile despre tunuri. După tunul Columbiad, din Florida, care a aruncat proiectilul de la Pământ la Lună, era normal ca oamenii ăştia să ajungă la tunul de dimensiuni uriaşe din... din locul X. Parcă-i şi auzi cum strigă cu glas răsunător:


marți, 26 martie 2013

Intamplari neobisnuite (11)

Cap. XI. În care se arată ce se găseşte şi ce nu se găseşte în carnetul lui J. T. Maston.
Carnetul căzut în mâinile poliţiei din Baltimore avea vreo treizeci de pagini, împestriţate cu ecuaţii formule şi socoteli aritmetice, care constituiau totalitatea calculelor făcute de J. T. Maston. Era o lucrare de mecanică superioară, care nu putea fi înţeleasă decât de specialişti. Exista acolo chiar ecuaţia forţelor vii care fusese folosită pentru a rezolva problema călătoriei spre Lună şi care, în plus, conţinea şi expresiile în legătură cu atracţia Lunii.
Într-un cuvânt, omul obişnuit n-ar fi înţeles o iotă. De aceea, comisia a hotărât să anunţe publicului doar datele generale şi rezultatele pe care întreaga lume le aştepta cu atâta înfrigurare de săptămâni de zile.


duminică, 24 martie 2013

Intamplari neobisnuite (10)


Cap X. În care încep să se ivească diferite manifestări de nelinişte.
Trecuse o lună încheiată din ziua când avusese loc adunarea generală în saloanele „Clubului artileriştilor”. În acest răstimp, lumea îşi schimbase destul de mult părerile. Nu se mai pomenea de avantajele schimbării axei pământeşti! Dimpotrivă, acum ieşeau foarte limpede la iveală dezavantajele. Era imposibil să nu se întâmple o catastrofă pe Pământ, întrucât după toate probabilităţile schimbarea axei avea să se producă printr-o zguduire violentă. Nimeni nu putea să spună însă cum se va manifesta această catastrofă. Şi apoi, oare îndulcirea generală a climei era ceva chiar atât de dorit? La urma urmei, numai eschimoşii, laponii şi ciuccii ar fi putut câştiga ceva, pentru simplul motiv că nu aveau nimic de pierdut.


luni, 18 martie 2013

Intamplari neobisnuite (9)

Cap IX. În care apare un nou personaj de origine franceză.
Aşadar, acestea urmau să fie avantajele pricinuite de modificarea axei de rotaţie a Pământului, pe care avea de gând s-o realizeze preşedintele Barbicane. Se ştie, de altfel, că modificarea nu avea să influenţeze decât într-o măsură neînsemnată mişcarea de translaţie a sferoidului nostru în jurul Soarelui. Pământul avea să continue a-şi descrie orbita prin spaţiu, neschimbată, iar condiţiile anului solar nu urmau să se modifice.
Anunţarea consecinţelor schimbării axei avu un ecou extraordinar în lumea întreagă. În primul moment, problema aceasta de mecanică superioară a fost primită cu entuziasm. Perspectiva de a avea la dispoziţie anotimpuri cu aceeaşi temperatură, „după gustul clientului”, era foarte îmbietoare. Lumea era încântată la gândul că toţi muritorii se vor putea bucura de o primăvară veşnică şi că vor avea chiar posibilitatea să aleagă între o primăvară răcoroasă şi una călduţă. Cât priveşte poziţia noii axe, în jurul căreia urma să se desfăşoare mişcarea de rotaţie a Pământului, ea constituia o taină, pe care nici preşedintele Barbicane, nici căpitanul Nicholl, nici J. T. Maston nu păreau că vor s-o dezvăluie. Oare aveau s-o divulge, sau taina avea să fie cunoscută abia de experienţă? Necunoaşterea explicaţiei era de ajuns pentru ca oamenii să înceapă a fi cuprinsă oarecum de nelinişte.


sâmbătă, 16 martie 2013

Intamplari neobisnuite (8)

Cap. VIII. „Ca în Jupiter!” a spus preşedintele „Clubului artileriştilor”.
Da, ca în Jupiter!
Dacă într-adevăr, cu prilejul acelui memorabil miting ţinut în cinstea lui Michel Ardan — şi de care preşedintele Barbicane a pomenit pe bună dreptate — J. T. Maston a strigat cuprins de emoţie: „Să îndreptăm axa Pământului!” apoi aceasta se datoreşte faptului că îndrăzneţul francez, plin de fantezie, Michel Ardan, unul dintre eroii „Călătoriei de la Pământ la Lună” şi tovarăş de drum al preşedintelui Barbicane şi al căpitanului Nicholl, intonase un imn ditirambic în cinstea celei mai importante dintre planetele sistemului nostru solar. În minunata sa cuvântare, el lăudase toate avantajele speciale pe care le oferă planeta Jupiter — după cum vom arăta ceva mai jos.


joi, 14 martie 2013

Intamplari neobisnuite (7)

Capitolul VII. În care preşedintele Barbicane nu spune mai mult decât îi convine să spună.
În ziua de 22 decembrie, acţionarii societăţii anonime „Barbicane şi Co.” au fost convocaţi în adunare generală. Bineînţeles că localul ales pentru acest scop au fost saloanele „Clubului artileriştilor”, din Union-Square. La drept vorbind, poate că nici scuarul întreg n-ar fi putut cuprinde mulţimea nerăbdătoare a acţionarilor, dar nu se putea face o întrunire în aer liber, pe una din pieţele din Baltimore, pe asemenea vreme, când termometrul arăta 10° sub zero.
De obicei, holul enorm al „Clubului artileriştilor” era împodobit cu tot felul de arme legate de nobila profesiune a membrilor săi. Ai fi zis chiar că-i un adevărat muzeu de artilerie. Până şi mobilele — scaune şi mese, jilţuri şi divane — aminteau prin forma lor ciudată de acele maşinării ucigaşe, care trimiseseră pe lumea cealaltă atâţia oameni cumsecade, a căror dorinţă tainică fusese să moară de bătrâneţe.


sâmbătă, 23 februarie 2013

Intamplari neobisnuite (5)

Capitolul V. În care mai întâi se pune întrebarea dacă există sau nu zăcăminte de cărbuni la Polul Nord.
Întrebarea aceasta şi-a pus-o imediat fiece om cu judecată.
       De ce-ar exista zăcăminte de cărbuni în preajma Polului Nord? spuseră unii.
      Şi de ce n-ar exista? răspunseră alţii.
Se ştie că straturile de cărbuni, răspândite în numeroase puncte ale suprafeţei pământului, abundă în diferite regiuni ale Europei. Asemenea straturi se găsesc şi în cele două Americi şi poate că Statele Unite sunt cele mai bogate în astfel de zăcăminte, care nu lipsesc dealtfel nici din Africa, Asia sau Oceania.



miercuri, 20 februarie 2013

Intamplari neobisnuite (4)

Capitolul IV. În care apar vechi cunoştinţe ale tinerilor noştri cititori.
„Barbicane şi Co.!” Preşedintele unui cerc de artilerişti!... Ce amestec puteau să aibă nişte tunari într-o asemenea chestiune?... O să vedem curând.
Mai este oare nevoie să-i prezentăm oficial pe Impey Barbicane, preşedintele „Clubului artileriştilor” din Baltimore, pe căpitanul Nicholl, pe J. T. Maston, pe Tom Hunter — cel cu picioarele de lemn — pe neobositul Bilsby, pe colonelul Bloomsberry şi pe ceilalţi colegi ai lor? Desigur că nu! Persoanele acestea ciudate erau cu vreo douăzeci de ani mai bătrâne ca pe vremea când uimiseră lumea întreagă cu planul lor de a ajunge la Lună; încolo, însă, rămăseseră aceiaşi oameni, tot atât de schilozi în ce priveşte trupul, dar şi tot atât de gălăgioşi, de îndrăzneţi, de înfocaţi când era vorba să se avânte într-o nouă aventură extraordinară. Timpul nu-şi pusese pecetea pe această legiune de tunari în retragere, ci îi respectase aşa cum se respectă tunurile scoase din funcţiune şi care mobilează muzeele vechilor arsenale.


miercuri, 13 februarie 2013

Intamplari neobisnuite (3)

Capitolul III. În care se face adjudecarea teritoriilor de la Polul Nord.
Deci urma ca această scoatere în vânzare de la 3 decembrie să aibă loc în obişnuita sală de licitaţii, unde nu se vindeau decât obiecte mobiliare ca: mobile, unelte, instrumente etc., sau obiecte de artă ca: tablouri, statui, medalii, antichităţi. De ce — odată ce era vorba de o licitaţie imobiliară — ea nu era făcută fie în faţa notarului, fie la bara tribunalului instituit special pentru asemenea soiuri de operaţii? În sfârşit, de ce era nevoie de intervenţia unui comisar-preţuitor, când scopul licitaţiei era punerea în vânzare a unei părţi a globului pământesc? Era oare cu putinţă ca această bucată a sferoidului nostru să fie asimilată cu un bun mobil mişcător, când de fapt era cel mai nemişcat imobil din lume?


luni, 11 februarie 2013

Intamplari neobisnuite (2)

Capitolul II. În care cititorul face cunoştinţă cu delegaţii Olandei, Danemarcei, Suediei, Rusiei şi Angliei.
Nota publicată nu putea rămâne fără răsunet. Într-adevăr, dacă noua societate ar fi cumpărat regiunile boreale, ele ar fi devenit proprietatea deplină a Americii sau, mai bine zis, a Statelor Unite, care în ultima vreme tindeau mereu spre noi cuceriri. Încă de câţiva ani, Rusia le cedase teritoriul de nord-vest, de la Cordilierii nordici până la strâmtoarea Behring, ceea ce adăugase un teritoriu destul de mare la Lumea Nouă. Se putea presupune deci că celelalte state mari n-aveau să privească cu ochi buni anexarea teritoriilor nordice la Statele Unite.


vineri, 8 februarie 2013

Intamplari neobisnuite(1)

8 ianuarie e ziua de nastere a lui Jules Verne. Merita sa urc unul din romanele lui mai putin cunoscute, anume "Intamplari neobisnuite".


După mine!