Facebook - viața în oglindă

Trebuie să recunosc că FB este o sursă continuă de învățături despre lume și viață. Comportamentul celor care intră aici este cel pe care-l au și în afară. Au loc trădări, se minte, se petrec mici drame, oamenii se îndrăgostesc, se despart, se fac declarații, se fură, se amenință etc. Dacă ți se pare simplu să închizi calculatorul și să spui că toate sunt doar virtuale, te înșeli: toate sunt reflexii ale vieții reale și multe au consecințe reale pentru cei care se implică. E ca și cum ai privi oamenii printr-o oglindă, dar din când în când ar zbura către tine câte o piatră care te-ar lovi în tâmplă. 

Destinul unui compozitor (10)

MĂRTURIA SOŢIEI AUTORULUI

   MAI ERAU CÎŢIVA MARTORI care trebuiau sa completeze detaliile şi, prin depoziţiile lor, să con­tribuie la elucidarea sfîrşitului compozitorului Foltyn. Din păcate autorul nu a mai putut sa îi audieze pe toţi şi nici sa le solicite materiale.

   Au rămas numai cîteva însemnări uitate pe o bucată de hîrtie, liniştite şi mute ca moartea. Cî­teva rînduri notate de un scris foarte familiar, care e mai mult decît chipul sau vocea omului dis­părut. Un neiniţiat ar fi putut cu greu să desci­freze sfîrşitul povestirii în acele rînduri, dacă nu ar fi fost şansa tragică a acelor seri nu prea îndepărtate, cînd două fiinţe sub acelaşi acoperămînt, discutau încă despre munca lor.

Destinul unui compozitor (9)

JAN TROJAN

IX. Orchestraţia JUDITEI

RELAŢIILE MELE cu răposatul domn Folten au fost de scurtă durată şi, la drept vorbind, de ordin pur profesional. A venit într-o zi să mă caute la operă, unde pe atunci eram corepetitor, cu o rugăminte ciudată: să-l ajut la orchestraţia ope­rei sale Judita pe care zicea că o terminase. Mi-a spus ca în muzică este de fapt un autodidact; că din copilărie cînta la pian şi iubea cu pasiune mu­zica, dar împrejurările nu i-au permis să-şi facă studiile la conservator.

Destinul unui compozitor (8)

***

VIII. Două observaţii

Doamna Karla Foltynova a făcut auzie în povestirea sa la două persoane care au jucat un rol incontestabil în viaţa şi opera lui Beda Folten, chiar dacă episodic. Din motive lesne de înţeles nu a fost posibil să obţinem mărturiile lor despre defunctul compozitor; pentru continuitatea expunerii în timp şi în spaţiu vom insera aici cîteva date şi amănunte pe care le-am putut strînge, direct sau indirect, în legătură cu cele două persoane amintite.

Karel Capek

Destinul unui compozitor (7)

 VAŠA AMBR0Z

VII Mecena

      ERAM TREI TINERI sărmani studenţi la secţia de pedagogie a conservatorului: violonistul Procházka, numit Ládiček, Mikeš cel rotofei şi somnoros, zis Fatty şi eu. Din ce trăiam, Dum­nezeu ştie; poate din aceea că ne împrumutam unul altuia mereu singura bancnotă de douăzeci de coroane pe care o cîştigase Fatty într-o seară norocoasă cîntînd la pian într-un local de noapte.

Într-o zi, iubitul nostru profesor şi Maestru ne-a chemat la el şi ne-a anunţat pe un ton vesel:

— Băieţi, v-am găsit un Mecena!

Se pare că venise la el un bogat prieten al ar­telor care i-a spus că e dispus să ajute doi sau trei viitori compozitori de talent.

Destinul unui compozitor (6)

DR. J. PETRU

VI. Text la Judita.

AM FOST PREZENTAT domnului Folten în foaierul unui teatru cu ocazia unei premiere. Mi se vorbise deja de el ca despre un tînăr ex­trem de bogat şi în acelaşi timp amator de artă. Chiar de la această primă întîlnire mi-a făcut impresia unui tînăr puţin afectat şi arogant, dar sincer; nu mi-au plăcut favoriţii lui, monoclul, eleganţa lui parfumată şi lănţişorul de aur la în­cheietura mîinii. Sincer vorbind, mi-am zis ime­diat: un snob. Mi-a strîns mîna cu o căldură şi un entuziasm neobişnuit şi m-a invitat imediat la el, „la doamna Charlotta şi la mine”, cum spu­nea, „la seratele noastre muzicale intime”. A insistat atît de mult, încît i-am promis să vin, chiar dacă nu cu dragă inimă; apoi am primit o invitaţie tipărită pentru o soiree musicale chez Mme et Maitre Beda Folten Comme chez soi.

Destinul unui compozitor (5)

PROF. UNIV. DR. STRAUSS 

V. Abelard şi Heloisa

    L-AM CUNOSCUT PE DOMNUL Folten cu ocazia unui concert organizat la el acasă cu concursul cvartetului nostru „universitar" (doi profesori, un preşedinte de tribunal şi excelentul postru prim-violonist, slujbaş la institutul de anatomie) în care eu cîntam la violă; în casa lui se organizau seri de muzică cu un program destul de bun. La sfîrşitul concertului, cînd domnul Folten a aflat că sunt specialist în istorie literară com­parată, m-a tras după el în camera de alături; mi-a făcut impresia unui tînăr cultivat, bogat, distins, plin de entuziasm pentru muzică şi pentru artă în general. M-a tras deci la o parte şi a început să-mi spună că e fascinat de su­biectul lui Abelard şi Heloisa şi că ar vrea sa scrie pe această temă un roman sau chiar o operă; pe urmă m-a rugat să-i spun cîteva cuvinte des­pre Abelard şi epoca sa.

Destinul unui compozitor (4)

DOAMNA KARLA FOLTYNOVA

  IV. Soţul meu

    L-am intilnit prima oară pe raposatul meu soţ la balul Facultăţii de drept. Pe atunci era un tînăr frumos, înalt, cu ochi albaştri, cu favoriţi, cu ten trandafiriu, fruntea înaltă şi un păr ondulat de artist; eu eram o fetişcană de douăzeci de ani rotofeie şi fără experienţă, cu educaţie de pension, mai degrabă o fată bleguţă. De nu m-ar fi silit ai mei să ies în societate aş fi preferat să stau acasă să brodez şi să visez în li­nişte. Pe atunci fetele primeau o astfel de educaţie că nu trebuiau să ştie nimic, cu nimic serios să se în­deletnicească, ci numai să şteargă praful, să cînte la pian şi să-şi brodeze trusoul. Să ieşi în lume, în­semna să o ai pe mama în spatele tău, să te sufoci în corset, să te strîngă pantofii prea mici şi să răspunzi sfios celor care te invitau la dans „Ah mai tîrziu” ! Şi din cînd în cînd să leşini pentru ca fiecare să vadă cît de delicate şi anemice suntem. Vă spun, mă bucur că totul a trecut; azi sunt o femeie voinică de cincizeci de ani — haida-de, nu e nevoie să fiţi galant; e mai comod cînd oamenii îşi spun adevărul. Pe scurt, pe atunci o fată onorabilă era educată în aşa fel încît tre­buia să se îndrăgostească de primul care o cerea în căsătorie; şi pînă să-l cunoască într-adevăr, era cununată demult. Şi vedeţi, cu toate acestea, nu erau nici atît de multe căsătorii nereuşite ca în zilele noastre.

Destinul unui compozitor (3)

DR. V.B.

III La universitate

    MA TEM CA AMINTIRILE mele despre Bedrich Foltyn să nu fie nedrepte. Căci mi-a fost antipatic încă de la prima întîlnire. Venisem din vacanţă ca să încep anul patru al Facultăţii de fi­lozofie cînd proprietăreasa mea m-a anunţat că voi avea un nou colocatar în aşa numita cameră cu pian; aceasta era o odăiţă la fel de strîmtă ca a mea, dar printr-o minune intrase în ea şi un pian hodorogit. Foltyn a venit să se prezinte. Era un tînăr cu nasul mare şi plete lungi, cu bărbia re­trasă şi slab conturată, cu un gît lung ca un cal­taboş şi o expresie de suficienţă şocantă în ochii spălăciţi. Tocmai îşi dăduse bacalaureatul şi urma să se înscrie la drept; dar, după cum spunea, vroia să studieze mai ales muzica. Compunea un poem simfonic Ariel şi spera că aceasta nu o să mă de­ranjeze. Depinde, i-am răspuns, mă pricep şi eu puţin la muzică, tinere. 

Destinul unui compozitor (2)

DOAMNA JITKA HUDCOVA

II Ariel

    L-AM CUNOSCUT PE DOMNUL Beda Foltyn pe cînd era în clasa a şaptea de liceu. Şi fiindcă într-un mic oraş nu se poate întîmpla alt­fel, nouă fetişcanelor ne-a stîrnit interesul de tim­puriu, chiar dacă numai de la distanţă. Noi îl numisem „frumosul din a şaptea” şi sporovăiam pe seama lui că dispreţuieşte fetele şi cîte şi mai cîte, ceea ce era pentru noi un motiv în plus de curiozitate.

Avea un păr ondulat splendid, ochii mari, de un albastru senin şi o siluetă zveltă, mai degrabă subţire; umbla cu un aer visător, cu ochii pier­duţi în depărtări, cu şapca în mînă şi pletele blonde în vînt. Nouă liceenelor ne plăcea nespus de mult; aşa şi nu altfel ne închipuiam că arată un poet. La vîrstă aceea ingrată şi pe timpurile de-atunci aceasta însemna ceva. Fetele de astăzi - văd bine după fiica mea - au idealuri cu to­tul diferite, mai puţin nesăbuite şi mai puţin sen­timentale. Poate că aceasta reprezintă un pro­gres; dar eu cred că nu îl înţeleg.

Destinul unui compozitor (1)

In 9 ianuarie 1890 s-a nascut Karel Capek, unul dintre primii doi scriitori cehi, cel de-al doilea fiind Jaroslav Hasek 

In cinstea lui, voi urca in serial bijuteria postuma "Destinul unui compozitor". Azi, marturia lui Simek.

SIMEK, JUDECĂTOR LA TRIBUNALUL DISTRICTULUI

I. Un prieten din tinereţe

     L-am cunoscut pe Beda Folten cînd trecusem puţin de şaisprezece ani — bineînţeles, pe atunci semna încă Bedrich Foltyn pe caietele de şcoală. Venisem din altă parte în clasa a şasea a liceului unde învăţa Folten şi întîmplarea care hotărăşte de atîtea ori soarta tinerilor a făcut să mă aşez lîngă el în aceeaşi bancă scrijelită şi stricată.

Forfoteala

Exista oameni - si sunt foarte multi - care sunt ocupati pana peste cap cu problemele vietii cotidiene. Pentru ei, viata este un sir neintrerupt de amanari, pentru ca in fiecare seara sunt nevoiti sa mearga la culcare, franti, inainte de a termina tot ce si-au propus. Exista insa destui si dintre cei care nu considera ca ar trebui sa faca prea multe lucruri, intrucat cu ele sau fara ele, viata e tot aia si merge inainte cum vrea ea. Cred ca nici ei nu sunt putini deloc. Diferenta e ca cei din urma sunt mult mai predispusi la o meditatie de tip fatalist. Cei dintai n-au vreme sa se gandeasca la nimic de ordin, sa zicem, filosofic. Intr-un anume sens, ei sunt ca detectivii despre care vorbea Karel Capek, spunand ca pe ei nu-i intereseaza ce e omul, cine l-a creat, care e sensul existentei sale; nu, pe detectivi ii intereseaza unde se afla omul ala ca sa poate pune mana pe el si sa-l duca unde trebuie.

Eu unul vad aceasta impotmolire in treburi multe si marunte pe care o practica unii, expresia fricii de a ramane descoperiti in fata intrebarilor fundamentale. Si, din acest punct de vedere, nu vad nicio deosebire intre dependenta lor de forfoteala neintrerupta si oricare alt tip de adictie. Ei depind de forfoteala lor exact cum betivul depinde de vinul lui. Daca ii iei unui astfel de om forfoteala si betivului vinul, ambii vor intra intr-o stare de confuzie, vor descoperi cat sunt de expusi, cat e viata de absurda.

Desigur, e mai bine sa fii work addicted decat betiv. Cel putin nu te distrugi.  Dar asta nu te ajuta sa rezolvi problemele, ci doar sa nu le mai vezi.