Întîia călătorie pe mare
Cea dintâi călătorie pe care am
întreprins-o în viaţa mea, cu mult înainte de aceea din Rusia, despre care v-am
povestit atâtea minunăţii, a fost o călătorie pe mare. Încă de pe vremea când
mă sfădeam cu gâştele - cum îi plăcea să mă ia peste picior unchiul meu,
colonelul de husari (avea cea mai neagră barbă din câte am văzut vreodată),
fiindcă nu ştia bine dacă puful ce-mi creştea pe bărbie era puf de boboc sau
tuleie de barbă - singurul meu dor şi singura mea năzuinţă era să călătoresc.
Fiindcă şi tatăl meu îşi petrecuse o bună
bucată de vreme din anii tinereţii călătorind şi-i plăcea adesea, în lungile
seri de iarnă, să ne spună povestea adevărată şi neînflorită a aventurilor sale
- din care, până la urmă, vă voi povesti poate şi eu o parte spre bucuria
domniilor voastre - pe bună dreptate se zice că înclinarea mea spre călătorii a
fost şi înnăscută, şi dobândită. Dar pe atunci încercam degeaba să mă agăţ de
orice împrejurare, mai mult sau mai puţin prielnică. Încercam degeaba să
cerşesc sau să smulg prin încăpăţânare putinţă de a-mi potoli nestinsa mea sete
de a vedea lumea. Totul zadarnic!
