Se afișează postările cu eticheta Stephen Hawking. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stephen Hawking. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 mai 2017

O carte la îndemâna oricui

Din excelentissima carte „Marele plan” scrisă de Stephen Hawking și Leonard Mlodinow, urc aici un glosar de termeni utilizați pe parcursul expunerii. Ideea e că dacă un om este cât de cât familiarizat cu astfel de noțiuni, mai greu o să-l auzi vorbind despre forțe malefice, energii bubulice, reîncarnare, pedeapsa veșnică, greutatea sufletului, vindecarea cu apă și altele din aceeași gamă. Dar cei mai mulți preferă să nu citească așa ceva, pentru că ei știu dinainte că e vorba de prostii. Și, în fond, e mai simplu să crezi că ai făcut tuberculoză datorită păcatelor părinților tăi, decât să îți încarci mintea cu denumiri ca „bacilul Koch” și să accepți că te-ai îmbolnăvit fiindcă ți-a strănutat un alt bolnav în față.



sâmbătă, 8 septembrie 2012

Povesti cu si despre sex

Asia Carrera, în vârstă de 39 de ani, face parte din organizaţia MENSA, cunoscută ca asociaţia celor mai inteligenţi oameni din lume. Vedeta din producţiile XXX are un coeficient de inteligenţă de 156, apropiat de cel al renumitului fizician Stephen Hawking, cu un IQ de 160.
Încă din copilărie actriţa a cochetat cu arta, la vârsta de 13 ani luând lecţii de pian. Mai târziu ea a fost admisă la Universitatea Rutgers, obtinând de-a lungul timpului diverse diplome.
În prezent, asociaţia MENSA are în jur de 110.000 membri în peste 100 de ţări, din care mai mult de 50.000 în Statele Unite şi aproximativ 26.000 în Marea Britanie.
Coeficientul de inteligenţă deţinut de vedeta porno indică o minte sclipitoare, pentru că dacă IQ-ul depăşeşte 140, putem vorbi despre un geniu. Un IQ de la 90 la 109 indică o inteligenţă medie, iar un coeficient între 110 şi 119, o inteligenţă superioară.
Sursa: Libertatea
Asia Carrera
Stephen Hawking

 



După mine!