Se afișează postările cu eticheta Taras Bulba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Taras Bulba. Afișați toate postările

luni, 11 martie 2013

Taras Bulba (11)

Luleaua
Pe vremea cînd se desfăşurau întîmplările despre care se povesteşte aici, graniţele dintre ţări nu erau cercetate nici de vameşi, nici de grăniceri — spaima oamenilor întreprinză­tori — şi de aceea fiecare era liber să ducă cu el ce-i plăcea. Dacă se întîmpla uneori să te caute cineva şi să cerceteze ce duci, apoi o făcea de cele mai multe ori pentru plăcerea lui, mai cu seamă dacă în car se găseau lucruri ademenitoare pentru ochi, şi cînd se putea bizui pe puterea şi greutatea palmei sale. Dar cărămida nu găsea nici un doritor care s-o cerceteze şi de aceea carul intră fără nici o piedică pe poarta cea mare a oraşului. 


Anus contra naturii

Uitându-mă eu aseară la televizor, am dat peste emisiunea unuia dintre cei doi măscărici care fac monolog în faţa micului ecran. Sincer, nu ştiu dacă în ţările în care normalitatea s-a instalat şi nu mai pleacă, ființează astfel de emisiuni. Evident, există personaje de genul Oprah, ori Jay Leno, care fac (sau făceau, nu mai am idee) emisiuni de genul „eu centrez eu dau cu capul”, dar din câte am văzut, acolo vin (sau veneau) şi invitaţi, aşa încât nu cred că se poate întâmpla ca într-o astfel de emisiune să fie terfelit un personaj, fie el şi politic, câte o oră încheiată, fără că el să poate interveni măcar un minut, aşa cum se face la televiziunile noastre de hazna.


duminică, 10 martie 2013

Taras Bulba (10)

Pe urmele lui Ostap
  Ei, da’ mult am mai dormit! grăi Taras, venindu-şi în fire ca după un somn greu, de beţie, şi cercă să-şi dea seama unde se află. O slăbiciune covîrşitoare îi stăruia în mădula­re. În ochii lui jucau, cînd ivindu-se, cînd pierind iar, pereţii şi ungherele unei odăi pe care n-o ştia. În cele din urmă îl văzu pe Tovkaci, care şedea în faţa lui şi părea că ascultă cu grijă orice răsuflare ce-i ieşea din piept. „Da, gîndi Tovkaci, auzindu-l, ai fi dormit poate somnul de veci!“ dar nu spuse nimic şi se mulţumi doar să-l ameninţe pe Taras cu degetul, poruncindu-i să tacă.
Da’ spune o dată unde mă aflu! între­bă iar Taras, încordîndu-şi gîndurile şi căutînd să-şi amintească cele întîmplate.
Taci! îl dojeni cu asprime tovarăşul de lupte. Ce mai vrei să ştii?! Nu vezi că eşti tot numai răni? De două săptămîni zbor cu tine în şa, fără să-mi trag sufletul, iar tu în fierbinţeala bolii îndrugi te miri ce năz­drăvănii! Ăsta-i cel dintîi somn liniştit pe care-l dormi! Taci acum, dacă nu vrei să-ţi faci tu singur rău!


joi, 7 martie 2013

Taras Bulba (9)

Porţile se deschiseră larg şi, prin ele, ieşi în zbor nebun polcul de husari, podoaba tutu­ror polcurilor călări. Husarii călăreau toţi ca unul armăsari roibi, de soi. În faţa tuturor zbura ca vîntul şi ca gîndul un voinic mai sprinten şi mai frumos decît toţi ceilalţi. De sub coiful de aramă i se vedea părul negru răvăşit de vînt şi legată de braţ îi fîlfîia o nă­framă scumpă, înflorată de mîinile celei mai frumoase fecioare dintre frumoase. Cînd îl văzu, Taras rămase ca trăsnit: călăreţul era Andrii. Iar voinicul, încins de dorul nestăvilit al luptei şi lacom de a se învrednici cu adevă­rat de darul ce-l purta în mînă, se repezi spre cazaci aidoma ogarului tînăr, cel mai frumos şi cel mai iute din toată haita. Aşa se repede ogarul, la un îndemn al vînătorului priceput, întinzîndu-şi picioarele ce parcă nici nu ating pămîntul, plecîndu-şi tot trupul într-o parte, şi aruncînd din fugă zăpada răscolită şi întrecînd de zece ori, în focul goanei lui, iepurele după care aleargă.


marți, 5 martie 2013

Taras Bulba (8)

Nimeni dintre cei din oraş nu prinsese de veste că o jumătate din zaporojeni plecase în urmărirea tătarilor. Doar straja din turnul primăriei băgase de seamă că o parte din căruţe se îndreptase în şir lung dincolo de pădure, dar îşi zise că zaporojenii şi-au făcut acolo un loc de pîndă. La fel îşi zise şi inginerul franţuz. Intre timp, începură a se adeveri vorbele hatmanului oştirii: în oraş nu se ajungea merindea. După obiceiul veacu­rilor trecute, oştile nu socotiseră bine cît le trebuia. Atunci leşii încercară să iasă din cetate, dar o bună parte din îndrăzneţii care se încumetaseră s-o facă fură măcelăriţi pe loc de cazaci, iar cealaltă parte fu alungată înapoi în oraş cu mîna goală. Ovreii însă se folosiră de acest prilej pentru a afla totul: unde şi pentru ce au plecat zaporojenii, ce polcovnici s-au dus cu ei, ce curene şi cîţi cazaci la număr, cîţi cazaci au rămas pe loc şi ce au de gînd să facă, într-un cuvînt, nu trecură bine cîteva minute şi cei din oraş aflară tot.


luni, 4 martie 2013

Taras Bulba (7)

N-apucase soarele să urce în creştetul cerului, că toţi zaporojenii se şi adunară roa­tă. Sosise veste de la Seci că tătarii, folosindu-se de plecarea cazacilor, jefuiseră tot ce lăsaseră ei acolo, dezgropaseră bunurile tăinuite de ei sub pămînt, omorîseră şi robiseră pe toţi cei rămaşi pe loc, luaseră turmele şi hergheliile zaporojenilor - şi acum erau în drum spre Perekop. Un singur cazac, pe nume Maxim Goloduha, izbutise să scape din mîna tătarilor, înjunghiase un mîrzac, îi luase săculeţul cu ţechini, se îmbrăcase cu straie tătăreşti, încălecase un cal tătăresc şi vreme de o zi şi jumătate şi două nopţi fugise de urmărirea duşmanilor; tot gonind aşa, omorîse calul, se urcase pe-un altul, îl omorîse şi pe acesta şi numai pe-un al treilea ajunsese în tabăra zaporojenilor, despre care aflase pe drum că sunt lîngă Dubno. Cazacul nu apucă să spună decît numai că s-a întîmplat o nenorocire; dar cum de s-a abătut o asemenea urgie asupra lor... dacă zaporojenii rămaşi la Seci s-au dedat la chefuri, după obiceiul căzăcesc, şi s-au lăsat robiţi, pentru că erau beţi, şi cum de-au aflat tătarii locul unde fuseseră îngropate bunurile oştirii — despre toate astea nu apucă să sufle o vorbă. Era rupt de oboseală cazacul; se umflase tot şi avea faţa arsă de vînt; căzu la pămînt şi fu cuprins pe loc de un somn adînc.



vineri, 1 martie 2013

Taras Bulba (6)

In tabăra cazacilor era mare frămîntare şi zarvă. La început nimeni nu putea răspunde lămurit cum de au pătruns în oraş oştile de sprijin. Dar mai pe urmă ieşi la iveală că tot curenul Pereiaslavski, ce-şi avea locul de aşe­zare în faţa porţii lăturalnice a oraşului, a fost beat turtă, şi iată că astfel nu mai e de mirare că jumătate din oamenii lui au fost măcelăriţi, iar cealaltă jumătate legaţi burduf, mai înainte chiar să se fi dumirit cum stau lucrurile, şi pînă să pună mîna pe armă cei­lalţi cazaci din curenele vecine, treziţi de zgo­motul încăierării, oastea duşmanului izbu­tise să treacă aproape toată pe poarta cetă­ţii, iar cele din urmă rînduri se apăraseră cu focuri de flinte împotriva cazacilor somnoroşi şi pe jumătate ameţiţi de băutură, ce se năpustiseră în neorînduială asupra lor. Hatmanul oştirii dădu poruncă să se strîngă toată căzăcimea, şi cînd oamenii făcură roată în jurul lui şi se liniştiră, stînd cu capetele descoperite, cuvîntă:


joi, 28 februarie 2013

Taras Bulba (5)

Curînd, toată partea de miazăzi-apus, lo­cuită de leşi, ajunse pradă spaimei. Pretutin­deni se răspîndi aceeaşi veste: „Zaporojenii!... S-au ivit zaporojenii!...” Şi toţi cei ce erau în stare să-şi pună la adăpost viaţa, şi-o pu­neau. Toată suflarea omenească se ridică de-ndată şi se împrăştie unde văzu cu ochii, după obiceiul acelui veac lipsit de orînduire temei­nică şi de grija zilei de mîine, cînd omul nu-şi dura nici cetăţi, nici castele, ci se mulţumea doar cu un lăcaş vremelnic de paie, zicîndu-şi: „Ce să mai irosesc muncă şi bani pe căsuţă, dacă tătarii tot au să mi-o facă una cu pămîn­tul, cînd or năvăli peste noi!“ 


miercuri, 27 februarie 2013

Taras Bulba (4)

       A doua zi, Taras Bulba ţinu sfat cu noul hatman al oştirii, cum să-i facă să-i ridice pe zaporojeni la o faptă de arme. Hatmanul era un cazac bătrîn şi deştept, cunoştea cu de-amănuntul firea zaporojenilor şi dintr-un început aşa grăi: „Nu se cade să călcăm legămîntul; nu se cade şi pace!“ Dar după ce tăcu o vreme, adăugă: „Las’ că facem noi într-alt chip: legămîntul n-o să-l călcăm, da’ născocim şi noi ce putem! Numai să se adune mulţimea! Dar nu din porunca mea, ci numai din bunăvoia lor. Cred că te pricepi ce trebuie să faci... Ei, şi-atunci dregătorii şi cu mine o să venim într-un suflet în piaţă, de parcă n-am şti nimic.“


luni, 25 februarie 2013

Taras Bulba (3)

Se-mplinise aproape săptămîna de cînd Taras Bulba se statornicise cu feciorii lui la Seci. Ostap şi Andrii nu prea învăţau însă meş­teşugul armelor. Celor de la Seci nu le plăcea să se obosească şi să-şi piardă vremea cu înde­letniciri ostăşeşti. Tineretul deprindea mînuirea armelor şi se călea numai în toiul harţurilor, care din această pricină nu conteneau ap­roape deloc. Iar scurtele răgazuri dintre încă­ierări, cazacii socoteau că ar fi prea plicticos să le folosească pentru a învăţa ceva de trebu­inţă, afară poate de tragerea la ţintă şi uneori de alergări călare sau de urmărirea vreunei fiare în stepă sau în luncă; prisosul de vreme şi-l cheltuiau în chiolhane, socotite drept semn al pornirii neînfrînate spre libertate pe care o nutreau în suflete. 



sâmbătă, 23 februarie 2013

Taras Bulba (2)


       Cîteştrei călăreţii înaintau tăcuţi. Bătrînul Taras depăna în minte vremuri demult apuse: pe dinaintea lui treceau anii tinereţii, ani duşi pe care-i plînge orice cazac, pentru că orice cazac ar vrea ca tinereţea să ţină cît viaţa. Se întreba pe cine dintre vechii lui tovarăşi de arme o să întîlnească la Seci. Îşi făcea socoteala care dintre ei or fi murit şi care mai trăiesc. O lacrimă tainică îi învălui lumina ochilor şi capul lui cărunt se lăsă trist pe piept.


vineri, 22 februarie 2013

Taras Bulba(1)

In 1852, pe vremea asta, se stingea N.V Gogol, unul dintre marii scriitori rusi. Am urcat cateva povesti de-ale lui, dar astazi, intrucat in ce-l priveste nu e o zi ca oricare alta, o sa incep sa urc romanul lui intitulat "Taras Bulba". Cand aveam vreo 14-15 ani am gasit cartea asta in biblioteca mamei si am citit-o fara sa inteleg mai nimic. Ba ma mai si plictisea. Cu toate astea, am dus-o pana la capat, mai mult din ambitie. Singura imagine care mi-a ramas dipa ce am intors ultima pagina a fost cea a lui Taras Bulba zacand beat ranga in colbul drumului, intins pe spate, cu mainile desfacute si picioarele raschirate. Carutele il ocoleau, trecatorii il injurau, dar el statea acolo sa-si faca somnul bahic. Mai tarziu am citit romanul cu alti ochi si am descoperit marea lui frumusete. 


După mine!