Se afișează postările cu eticheta babe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta babe. Afișați toate postările

vineri, 16 martie 2012

Locuri de veci

Am facut un tur de orasel aici, in Bad Nenndorf. Nu stiu cum am reusit, dar primul loc important unde am ajuns a fost cimitirul. Am intrat printr-o spartura in gardul viu, asa ca n-am vazut ca este interzis accesul cu caini. Nu stiu ce parere a avut Richi, dar diversele babe care mai trebaluiau pe-acolo au fost oripilate.



miercuri, 25 ianuarie 2012

Numai pipi, doamnă

În primul meu an de facultate, am stat în gazdă în diverse locuri, toate în apropierea centrului. Totdeauna era vorba de una sau mai multe babe din alea care arătau ca în anii 40, sulemenite şi cu zâmbete largi, de profesoare de pian. Aveau căsoaie cu parter şi etaj, unde, prin camere cu mobile străvechi şi tablouri, locuiau doar păianjeni şi umbre ale unor amintiri. Dar undeva, pe la mansardă, mai era câte-o cămăruţă, care odinioară servise drept refugiu pentru lucrurile nefolositoare şi care acum era numai bună de închiriat către un student din provincie.


miercuri, 18 ianuarie 2012

Răspunsul dorit

În primii mei ani de Timișoara mergeam să cumpăr una-alta de la Piața 700, din buricul târgului. Sigur că acolo erau prețurile mai mari, dar tocmai pentru aia te puteai aștepta la marfă mai de calitate. Maria era mică de tot, abia începusem să-i dăm și altceva în afară de lapte, așa că mă duceam să caut cele mai arătoase fructe și legume. Doctorița de familie îmi spusese că pot să-i dau cu încredere toate legumele, fierte și pasate cu grijă, nu numai morcov cu cartof. Așa că, în ciuda discuțiilor cu nevasta, îi făceam un fel de piure de legume pe care l-aș fi mâncat și eu cu mare poftă. Îi puneam acolo inclusiv un sfert de cățel de usturoi și a mâncat mereu cu mare plăcere. Primăvara, la 700 veneau și babe cu buruieni. Ori eu atât așteptam, să apară leurda, urzicile, ceapa verde, loboda, ca să cumpăr și să fac suc. Dar, sincer să fiu, îmi plăcea și să discut cu babele alea, pentru că mai mereu aveau ceva de spus: o vorbuliță de duh, o povață din cele strămoșești...


vineri, 13 ianuarie 2012

Pomenirea

Saptamana trecuta, la pomenirea de un an pentru mama, cum stateam eu in biserica rezemat de un zid si asteptam sa inceapa slujba, m-am trezit cu tanti Florica langa mine. Mi-a zis ca pomenirea se face abia dupa liturghie, ca ea a uitat, cand am vorbit la telefon, sa-mi spuna sa vin mai tarziu, ca e Sfantul Ion si se face liturghie etc. Ii tot dadea cu treaba asta asa ca eu, cu perversitatea care ma caracterizeaza, am inceput sa ma arat foarte nemultumit ca nu mi-a spus, ca eu trebuie sa plec la Timisoara, ca liturghia se termina la 12 si afara ninge si ca daca stiam alta era socoteala (care-o fi fost aia, habar nu am).



sâmbătă, 6 august 2011

Baba și polițistul

Din când în când, într-un bloc oarecare dintr-un oraş oarecare, un individ pune mâna pe un par, un cuţit, ori pe un pistol, apoi îşi rupe în bătaie vecinul, îl înjunghie sau îl împuşcă. Mi se pare ceva firesc: unii oameni ajung la capătul răbdărilor şi doresc ca problema lor să fie soluţionată în chiar acea clipă, nu după 18 ani de procese. Am trecut şi eu prin momente în care doar puţin mi-a lipsit până să pun mâna pe topor, aşa că îi înţeleg perfect pe cei care trec la fapte.


După mine!