Se afișează postările cu eticheta extemporal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta extemporal. Afișați toate postările

luni, 6 februarie 2012

Anubis

Eram profesor de liceu la Sinaia, când am avut o experiență deosebit de interesantă și tulburătoare. Mă aflam într-o clasă, undeva la ultimul etaj al liceului și stăteam așezat la catedră. Elevii păreau concentrați asupra scrisului. Le dădusem extemporal și mă prefăceam că îi supraveghez. Sentimentul zădărniciei mă cuprinsese din nou: nimic din toate lucrurile alea nu avea vreun rost. Cei care pricepeau matematica puteau fi numărați pe degete. Așa că toate extemporalele și toate metodele pe care le aplicam erau, clar, pierdere de vreme. Niciodată, îmi spuneam, orice aș face, matematica nu o să fie înțeleasă de masele largi. Așa că stăteam acolo, la catedră și îmi roteam ochii prin clasă, fără a vedea nimic. Îmbinam, cum aveam să zic la un moment dat, inutilul cu neplăcutul. Brusc, am avut sentimentul că de undeva din mine, nu pot să explic de unde, cineva s-a urcat către partea dinăuntru a figurii mele și se uită prin ochii mei către clasă. Exact cum m-aș sui eu până la un geam mic, aflat sub streașină, aș scoate capul și m-aș uita pe-afară. Avea capul negru și gura alungită într-un bot ca de ogar. După un timp, s-a retras, lăsându-mă cu un fel de nostalgie - parcă îmi părea rău că plecase. Multă vreme m-am gândit la întâmplarea aia. Mi-am spus că poate e semn că o iau din loc, că trebuie să văd ce părere are un doctor sau un popă. Dar nu m-am dus nicăieri, mi-am văzut de treabă și asta a fost tot. Mi-a rămas doar întrebarea: cine să fi fost vizitatorul? Până la urmă am căpătat convingerea că nu putea fi vorba decât de Anubis - zeul vieții de apoi în Egiptul antic.



miercuri, 16 noiembrie 2011

Nemulțumirea diavolului

În vremea când locuiam la Sinaia împreună cu soția mea, Luminița, în fiecare duminică mergeam la Mănăstire pentru Liturghie. A fost perioada cea mai intens religioasă din viață mea, din punct de vedere tehnic, dacă-mi este permis să mă exprim așa. Adică spuneam rugăciunile seara și dimineața, mergeam la slujbe, țineam posturile. Țin minte că într-un an chiar am ținut postul Paștelui și apoi și pe cel al Crăciunului, așa cum scrie la canon.


După mine!