Se afișează postările cu eticheta garsoniere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta garsoniere. Afișați toate postările

miercuri, 16 decembrie 2015

Băiețelul de dincolo de peretele subțire

Locuiam într-un bloc din cele cu pereții subțiri – fagure uriaș în inima orașului. Alături, pe stânga, era casa scării, iar în garsoniera din dreapta se mutaseră doi tineri împreună cu copilul lor – un băiețel de doi sau trei ani. Plângea des și de fiecare dată auzeam vocea femeii apostrofându-l: „Taci odată, nu înțelegi? Vrei să te bat?” Atunci se potolea dar numai pentru puțină vreme. Auzeam toate zgomotele ca și cum aș fi fost acolo: izbitul tacâmurilor de chiuvetă, tusea bărbatului, pașii copilului care alerga de la ușă la fereastră și înapoi, obsedant, ca o veveriță în cușca ei strâmtă. Garsonierele erau mici, ca pentru niște ființe liliputane, nu aveai loc decât pentru un pat, o masă și un dulap. Mai tot timpul stăteam întins, cu ochii închiși. Nu mă ridicam decât pentru a mânca sau pentru a merge să-mi fac nevoile. Pe la prânz porneam laptopul, citeam câteva știri și mă uitam după mailuri. Treaba asta nu dura foarte mult, cam o oră, dar în acea oră alergatul copilului mă scotea din sărite. Atunci mă bucuram s-o aud pe femeie strigând: „Dar mai termină odată, stai și tu liniștit că m-ai înnebunit de cap!”


După mine!