Se afișează postările cu eticheta justiție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta justiție. Afișați toate postările

luni, 21 noiembrie 2016

Salvarea ucigașilor de copii

Aflu din presă despre o crimă petrecută la Timișoara. Una înfiorătoare, desigur, cum spun ziariștii. Ca și cum ar putea găsi și exemple de crime care nu au însușirea asta. E vorba despre un cetățean din Chișinău, martor al lui Iehova, stabilit de vreun an în orașul de pe Bega, care și-a înjunghiat fiul în vârstă de 6 ani, după care și-a tăiat venele și, în plus, și-a vârât cuțitul în piept. Mama copilului, o femeie venită din Kazahstan, era în baie și nu și-a dat seama ce se petrece.


marți, 10 noiembrie 2015

Moartea dreaptă a celor de la Colectiv

Se folosește până la sastisire, în ultima vreme, expresia „moartea nedreaptă a celor din clubul Colectiv”. Mă întreb în ce sens este ea folosită. Pentru că dreptatea poate fi de două feluri: lumească sau divină. Sensul de dicționar al dreptății este „a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine”. Dar de unde știm noi ce i se cuvine fiecăruia? Din legi.


După mine!