Ratele destinului

Da, coincidentele sunt viata mea. Nici nu ma mai ostenesc sa le consemnez, sunt prea multe. Doar pe cele foarte ciudate, sau foarte amuzante, pe ele o sa le retin. Iata, spre exemplu, camera 517 unde locuiesc: pe perete troneaza o poza cu doua rate. Cumva ca si cum destinul ar fi stiut ca eu ii spun Mariei "ratusca lui tata" si ar fi tinut sa-mi aminteasca de ea.

O marturisire

Imi plac pisicile. Asta e adevarul gol-goluţ: de cand ma ştiu am indragit felinele. Am avut, pana sa plec din Sinaia, zeci de pisici. Una dintre primele a fost Micio. Numele asta il avea de la bunica şi imi aduc aminte ca ma enerva foarte tare pentru ca nu avea niciun ţ şi niciun ş. Mi se parea foarte important ca numele unei pisici sa aiba accente ascuţite, ca sa şi-l poata recunoaste rapid. Cand a murit, am dus-o in padure si i-am facut un mormant in toata regula, cu cruce din doua crenguţe legate cu sarma, cu gard, poarta şi alee de acces facute din pietricele albe. Bineinţeles ca am plans de nu ma mai puteam opri.