Se afișează postările cu eticheta piele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta piele. Afișați toate postările

duminică, 30 martie 2014

Adevărul lui Blaga

Mare porcărie și clasificarea științifică. Distruge orice puseu de romantism, orice fior de mister, stinge flacăra fanteziei, neutralizează imaginația. Ucide, vorba lui Blaga, „corola de minuni a lumii”. Nu știu de ce trebuie să-și bage oamenii de știință nasurile peste tot și, mai ales, să explice cum stau lucrurile. N-ar putea să țină pentru ei tot ce constată? Bunăoară, de ce trebuie să ne spună ei că pielea omului e un organ? Cum adică un organ? Adică așa, ca rinichii și splina? Doamne ferește! Adică atunci când mângâi sânul iubitei, mângâi de fapt unul dintre organe? Când îi spui „ce fină e pielea ta”, e ca și cum i-ai spune „ce ficat lucios ai”? Dar este abominabil!


luni, 25 martie 2013

iPhone pentru cretinii congenitali

Ieri mi-am instalat antena parabolică. Acum pot să mă uit la televizor şi să butonez, as în good old times. Şi butonând eu, peste ce am dat? Evident, peste ştiri care mă pot face să nu-mi mai doresc să butonez.



După mine!