Se afișează postările cu eticheta pitici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pitici. Afișați toate postările

joi, 26 ianuarie 2012

Un banc filosofic

În pădurea cu alune aveau casa trei pitici. Vine pupăza şi spune:
„Simptomatic, idiosincrazia dilematică îşi reverberează atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent şi disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievală, capsulînd filonul crepuscular sincretic şi aluziv metempsihotic al transmigraţiei alchimice înspre circumvoluţiunile interioare ale epocii istorice care tind să formeze adevărate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseistă, într-o veritabilă recrudescenţă de esenţă în ultimă instanţă – ludică, torturant-metafizică a senzorialitaţii iluzorii, dar atât de vibrant hedonistic reprezentate, înţeleasă ca o negare lipsită de rigurozitatea demersului ştiinţific, posesoare a unei naturi mai curând intuitive şi instinctuale a acelor cauze primare, antepostulate de gânditorii clasicismului elen in perioada de maximă înflorire a democraţiei antice, urmată aşa cum ştim încă din tradiţia empirismului occidental care se sustrage inferentelor mediate de deconstrucţia treptată a modelelor eluctabil utopice de inflexiune social-reflexivă, contextual orientate înspre sevele pulsatorii ale neoclasicismului modern, ale cărui ramificaţii pot fi, totuşi, percepute indubitabil mai curând aprioric ca fiind personificări oximoronice volitiv-diminutivale ale stărilor extatice, autosuficiente degajate prin intermediul apropierii omului de incantaţiile onomatopeice ale naturii, împletite într-un conglomerat de relativism amorf cu rol parţial catalizator dar fiind şi un filtru prin catharsisul emanat de  întreaga arborescenţă desemnată convenţional ca „fiinţa universală”, în care se regăsesc avanposturile ultime ale increatului semimaterializat, asta daca privim holistic hermeneutica afirmaţiei mele, bineînţeles, în niciun caz din perspectiva mărginitoare a fracturismului osmozei neeuclidiene, care diverge ca factor de bruiaj în lumina degradantă a cortexului evanescent acestui univers prăfuit de amprenta maculantă a îngrădirilor stranietaţii darwiniene, dezolanţei cioraniene şi frustrării freudiene, pentru a numi doar câteva".



După mine!