Credinciosul moale

Există un soi de credincioși care au darul de a te aduce în pragul infarctului prin felul în care pun problemele. Pe mine nu mă deranjează să am dispute pe teme de credință, de multe ori îmi fac o reală plăcere. Dar dacă mi se întâmplă să dau peste câte unul de soiul respectiv, îmi vine să-mi iau lumea-n cap. Norocul e că, mai ales de când nu mai am viață socială, dau tot mai rar peste ei. Dar ce face, în fond, un astfel de om? Răspunsul este uimitor de simplu: se lasă moale. De aia o să mă refer la cei de genul lor cu apelativul "credincioșii moi". 

Mici intamplari cu animale (181)

La o goană de urşi, după cum îi era datoria, conducătorul a atras atenţia vînătorilor că nu au voie să tragă în urs mic, sub doi ani, şi nici în ursoaice cu pui. Era necesară această avertizare, mai cu seamă fiindcă printre noi se găseau şi doi vînători, vechi de altfel, dar pentru prima dată la urşi. „Nu vă pierdeţi capul. Vedeţi în ce trageţi!"

Adevăraţii stăpâni ai Germaniei

Cobor în bucătărie, încă puţin buimac după somnul cam scurt. Cadavrul e acolo - mai precis ceea ce a mai rămas din el după ce aseară l-am rupt în bucăţi şi l-am mâncat. Văd doar câteva ciolane, nişte resturi de piele, cuşca pieptului cu coastele aproape complet descărnate şi mă gândesc „ah, ce bunătate de oase, ce resturi apetisante, cum le-ar mai fi mâncat el Rax, în iarba curţii de la Sinaia”. Aici însă, toate sunt cu susu-n jos. Am doi câini care n-au voie să mănânce oase, ci doar anumite grăunțe pentru vârsta fiecăruia, care conţin minerale şi vitamine în proporţii stabilite ştiinţific şi care, mare atenţie, sunt de la o anumită firmă şi nu de la alta. Mă uit peste gard - nu văd niciun câine comunitar, niciun dulău cu cicatrici pe bot, dar cu ochii blânzi şi înfometaţi. Nu găseşti aşa ceva oricât ai umbla. Departe, în zare, se zăreşte liziera pădurii din marele parc hanovrez prin care aleargă nemţii ca turbaţi, întru păstrarea condiţiei fizice şi a sănătăţii. Mă gândesc că nici acolo nu e în ordine - oricât ai umbla printre arbori şi tufe, nu vei întâlni fiinţele fără de care pădurea, pentru mine, nu mai e pădure: un lup hămesit, un urs, o vulpe costelivă. Nimic, doar păsări legănate, cu tălpi portocalii.

Mici intamplari cu animale (73)

Copaci „însemnaţi" de urşi

În unele ţări din apusul Europei, unde se înmulţesc peste ca­pacitatea de hrană pe care o oferă pădurile arhicultivate, cerbii aduc pe alocuri daune mari silviculturii: cojesc coniferele. Ei sfîşie cu dinţii şi mănîncă coaja; copacul se usucă sau se de­gradează. Tocmai de aceea m-am mirat cînd, trecînd printr-o pădure întinsă de molid, am găsit un copac tînăr cu coaja sfîşiată. Cu toate că era primăvară, cînd mai găseşti copăcei şi tufe cojite de cerbii şi căpriorii care îşi curăţă coarnele de moţ, era evident că nu aceasta e pricina cojirii. Copacul, deşi tînăr, era prea gros ca să fi putut fi folosit ca răzătoare de coarne, apoi lipseau fîşii lungi de coajă, vădit sfîşiate de sus în jos.

Mici intamplari cu animale (62)

Într-un loc unde se obişnuia să se pună hoit pentru urşi, în Muntele Dandar de la Gheorghieni, împuşcasem ursul pentru care aveam autorizaţie. Din hoitul de cal rămăsese aproape jumătate nemîncat. Locul era rău şi departe de cabana de pe Bucin, aşa că nu puteai intra cu carul. N-am mai adus ursul întreg, ci I-am jupuit pe loc, luîndu-i numai capul şi pielea. Trupul l-am îngropat lîngă hoitul de cal, l-am acoperit cu cetini, cu glii, cu bolovani. Nu mai era cazul să împuşcăm urs în toamna aceea. Totuşi am mai trimis paznicul să controleze dacă mai vin urşi, ca să aflăm după urme de ce mărime sînt şi cîţi se mai ţin pe acolo. Omul a constatat că chiar în prima noapte a venit un urs mare şi, în loc să mănînce din hoitul de cal, s-a ospătat din cel al ursului. Paznicul a îngropat şi mai adînc şi a îngrămădit şi mai mulţi bolovani pe ceea ce rămă­sese din ursul împuşcat. Peste două zile a găsit mormîntul ursului... violat şi urmele a doi urşi care s-au hrănit bine acolo. Numai după ce n-a mai rămas nimic din cadavrul semenului lor, au trecut urşii, în alte nopţi, la hoitul de cal. Găsiseră mai proaspătă carnea de urs şi, probabil, mai bună. Adevărat că ursul împuşcat era îmbrăcat în grăsimea de toamnă, iar bietul cal fusese vîndut de slab şi răpănos ce era.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Mici intamplari cu animale (61)

În noaptea de 18 mai 1944, o poieniţă din hotarul Avrigului, ţinînd de Munţii Făgăraşului, a fost teatrul uneia dintre tragediile care se petrec în singurătăţile munţilor şi despre care noi luăm atît de rar cunoştinţă. Administratorul terenului de vînătoare, voind să dea prilej unui oaspe să împuşte un urs, a pus un hoit de cal. Hoitul a fost curînd aflat de urşi şi pazni­cul a constatat că umblau la el trei exemplare: un urs foarte mare, unul cu ceva mai mic şi al treilea tînăr.

Ursul baltat

Spuneam, intr-un post mai vechi, ca am avut diverse experiente si intalniri cu ursii. Iata ca nici n-am scris bine si, mergand cu Maria la plimbare, am dat peste un urs. Unul baltat, dupa cum se vede:

Cu Mihai Tanasescu la groapa de gunoi

Vad in presa stirea bomba: Mihai Tanasescu a fost numit vicepresedinte al BEI (Banca Europeana pentru Investitii), in locul unui grec pe nume Plutarchos Sakellaris. Mare lovitura de imagine pentru Romania (asa cred eu, daca gresesc nu e nicio paguba). Daca scriu despre asta nu e nici pe departe pentru ca m-ar fi apucat niscai frisoane patriotarde, ci pentru ca mi-am adus aminte de o intamplare cu ursi in care a fost implicat Mihai Tanasescu.

Românul ca ursul

Probabil de la întâmplările cu animale pe care le mai postez aici, m-am adus aminte de urșii din viața mea. Și au fost câțiva, unii în vis, alții în realitate. O să povestesc despre ei în mai multe posturi.
Primul de care-mi aduc aminte a apărut într-o seară la noi în curte. Era o ursoaica însoțită de doi ursuleți.