Povestea mîinii tăiate (2)
Am aşteptat cu nerăbdare sosirea nopţii. Am pornit-o
cu mantia pe braţ spre Ponte Vecchio, la acelaşi ceas ca şi în noaptea trecută.
Cînd răsună cea din urmă bătaie a orologiului, din beznă se desprinse o umbră
care se îndreptă spre mine. Era, fără doar şi poate, omul pe care-l întîlnisem
în ajun.
— Ai mantia? m-a întrebat el.
— Da, domnule, i-am răspuns, dar mă costă o sută de
ţechini.
— Ştiu, spuse
el. Ţine patru sute!
