joi, 4 august 2011

Muste si furnici

Ce-a mai iesit pe piata barfelor din media: Andrei Plesu, zis si Capcaunul Cumsecade, pe vremea cat era consilier la Cotroceni, ardea furnici cu ochelarii. Aha. Deci se plictisea si ca sa-si treaca vremea, folosea ochelarii ca lentile pentru carbonizat furnici. Excelent, sper sa fie adevarat.



A inceput sa ma roada invidia

Sincer sa fiu, mie a inceput sa-mi placa de Becali, ba chiar sa-l invidiez. As vrea si eu sa injur la liber, pe cine am chef, la televizor si sa nu mi se intample nimic. Prima data m-as duce direct la primarie si l-as lua pe Ciuhandu la omor: "manca-te-ar cainii de tigan nespalat, jigodie ordinara, tradator al revolutiei, mafiot cu fata umana, Osama al Banatului" si tot asa. I-as zice pana mi-ar pieri vocea. Apoi m-as duce acasa linistit si, cand m-ar suna de la televiziuni, le-as lua si pe fatucile alea la intrebari: "dar cine esti tu, zdreanta nenorocita, sa ma intrebi tu pe mine?" Dar deh, eu nu sunt Becali, asa ca n-o sa am niciodata prilejul sa traiesc aceste minunate clipe.


Cum scapi de incendiu daca te pricepi la multimi

Am avut acum două zile o surpriză foarte mare. Umblam aiurea pe net, cum mai fac uneori, când am dat peste un link foarte straniu. Este vorba despre o pagină continând un articol stiintific, intitulat Fire Risks in the Field of Architecture and Urban Planning Design Process of the Civil Constructions, Management, Evaluation and Control.
Acest articol a apărut intr-o publicatie scoasă cu ocazia cele-i de-a treia Conferinte Internationale cu tema LATEST TRENDS on ENGINEERING MECHANICS, STRUCTURES, ENGINEERING GEOLOGY.
Adică ceva foarte alambicat pentru mine. Iată coperta:



O galagie absurda

Apropo de urări, mi-a venit în minte gălăgia care se face pe posturile anti-Băsescu, pe tema urării lui din campanie: “Să trăiţi bine!” Vine câte un analist şi, după ce descrie tot felul de dezastre, pune întrebarea retorică: asta se cheamă că trăim bine, domnule Băsescu? Apoi continuă: poate dumneavoastră da, cu banii luaţi din vânzarea flotei, poate EBA trăieşte bine, după ce i-aţi aranjat un post de europarlamentar, poate Elena Udrea trăieşte bine, lucru care se vede din poşetele pe care le poartă. Dar noi nu! Si tot aşa, până ţi se face lehamite.
Eu nu am pretenţia că Băsescu e bun şi ceilalţi sunt răi, dar constat, cum cred că poate face oricine judecă măcar timp de o secundă, că treaba cu “Să trăiţi bine” e o tâmpenie colosală. Băsescu nu a spus “o să trăiţi bine”, ci a făcut o urare, exact ca alea pe care le facem cu toţii aproape zilnic: “să ai o zi bună”, ori “numai bine”. A te întoarce împotriva lui Băsescu pentru că ţi-a urat să trăieşti bine, pe motiv că tu de fapt trăieşti rău, e o mare ticăloşie. Cum ar fi să-i zic eu unuia, de dimineaţă, “să ai o zi bună” şi seara să mă trezesc cu el la uşă, negru la faţă şi agitând un cuţit, zicându-mi că i-a mers foarte prost toată ziua şi că eu i-am zis “să ai o zi bună”, aşa că sunt de vină şi trebuie să fiu tăiat în bucăţele?
Ce vreau eu să spun aici nu e că sunt pro-Băsescu, ci pro-logica elementară. Dacă vrei să te iei de un om, trebuie s-o faci cu argumente, nu cu interpretări cretine.


miercuri, 3 august 2011

Cretinism in forme paroxistice la Realitatea TV

Cretinii de la Realitatea dau tot felul de filmulete cu Roberta Anastase cand avea 18 ani si mergea la concursuri de miss. In mintile lor, probabil clonate dupa cea a fostului lor sef - delapidatorul national SOV, concursurile de miss sunt ceva dezumanizant, degradant, compromitator si fetele care participa la ele ar trebui linsate precum copilele din Afganistan care isi arata mai mult decat ochii. Ai participat la miss? Gata, esti terminata, la munca de jos, spalat dusumele, ranit cotete, spalat vase mari. Nicidecum nu poti sa intri in politica. Pe acelasi principiu, televiziunea respectiva nu mai conteneste sa prezinte imagini cu Udrea pe portiuni: cur, picioare, bust. Adica femeia aia ar trebui sa se imbrace in sac, ca sa poata fi ministru. Ce imbecili, ce nemernici. Am ajuns in mileniul trei, membri in UE si NATO si distrusii astia incearca sa infurie populatia aratand ca femeile din politica sunt femei.


Inca o poveste a lui Oscar Wilde

            PRIVIGHETOAREA SI TRANDAFIRUL
      - A zis că va dansa cu mine dacă-i voi aduce trandafiri roşii, se plânse tânărul Student, dar în grădina mea nu există nici măcar un trandafir roşu.
Din cuibul ei, aflat în gorun, Privighetoarea îl auzi şi se uită printre frunze, minunându-se.
- Nu-i niciun trandafir roşu în grădina mea! se plânse el şi frumoşii lui ochi se umplură de lacrimi. O, de ce lucruri neînsemnate depinde fericirea! Am citit tot ce au scris înţelepţii şi filosofia nu mai are secrete pentru mine. Cu toate astea, pentru ca nu am trandafiri roşii, viaţa mea este ruinată.



Cu cine nu ma sui eu in avion

Citesc pe un site de stiri urmatoarea poveste:
Avionul cu care Slash, fostul chitarist de la Guns'n'Roses zbura de la Minnesota la Los Angeles a aterizat de urgenţă în statul Utah, după ce o toaletă de la bord s-a înfundat.
Slash se întorcea acasă după un concert din Serbia şi pe ultimul segment de drum, pilotul aeronavei a fost nevoit să aterizeze de urgenţă. Un pasager al avionului a povestit: 
"Puţea oribil. O însoţitoare de zbor stătea lângă intrarea în toaletă şi îi ruga pe oameni să nu facă 'treaba mare'".



Despre sinceritatea urarilor

Nu stiu ce se intampla in celelalte zone ale tarii, dar pe-aici, prin Banat, oamenii se despart aproape intotdeauna cu urarea "sa ai o zi buna". Sau, prescurtat, "o zi buna". Mi s-a intamplat de multe ori sa aud asta inclusiv pe la lasatul serii, cand soarele deja nu se mai vedea decat din avion. Mi-am dat seama ca urarea a devenit un automatism, ca atatea altele. Stau si ma intreb daca oamenii care iti ureaza "o zi buna" chiar doresc ca tie sa ti se intample lucrul asta. Raspunsul este simplu: nici vorba. I-ai zis unuia "o zi buna" si in secunda urmatoare ai uitat de el. Tot asa cum ii spui "un an nou fericit",  "sa traiesti", sau "la multi ani". Ei, daca ii urezi copilului tau, de ziua lui, sigur ca te si gandesti efectiv ca ai vrea sa traiasca multi ani, pe deasupra fericiti. De multe ori insa, esti invitat la ziua sotului/sotiei unui amic. Nu il/o cunosti, dar te repezi sa-i spui "la multi ani, tot ce va doriti" etc. Chiar iti pasa de anii pe care ii va trai persoana aia? Chiar simti acolo, in adancul sufletului, o dorinta speciala ca acela/aceea sa traiasca ani nenumarati? Poate ca unii oameni simt, dar eu bag mana in foc ca cei mai multi o zic din reflex, din obligatie, pentru ca asa au invatat de mici sa spuna.  Daca toti oamenii care imi ureaza mie, din obisnuinta, "o zi buna", chiar mi-ar dori lucrul asta, cu sinceritate, din suflet, sunt convins ca zilele mele ar fi cu adevarat bune. Din pacate, asta nu se intampla. In schimb, au succes aia care iti zic cu voce tare "sa traiesti" si continua, numai pentru ei, in soapta: "pana maine". Aia chiar ti-o doresc si cred ca dorintele lor te ajuta sa ai zile proaste.


O spaima nocturna

Vreau sa ma duc la culcare, dar mi-e frica. M-a pus necuratu' sa ma uit la televizor si am dat acolo peste cea mai urata femeie din cate s-au nascut si se vor naste vreodata: Oana Stanciulescu. Degeaba se fardeaza ea, degeaba isi studiaza zambetul in oglinda, tot urata e, ba parca machiajul o urateste si mai mult. Unde pui ca are cea mai antipatica voce din cate mi-a fost dat sa aud. Pe langa aceasta trista creatura, Andreea Pora e miss univers.



marți, 2 august 2011

Presa romaneasca - o parabola

SECRETUL LUI AURELIAN TEMIŞAN
Luni, la ora prânzului, Aurelian Temişan servea masa într-un restaurant respectabil din oraş, sub urmărirea vigilentului nostru reporter M. B. După ce a terminat, artistul s-a dus la baie, unde a fost urmat în secret de reporterul nostru. După zece minute de scremut, a tras apa şi a ieşit. Asigurându-se că nu a fost observat, reporterul nostru s-a aruncat cu mâna în proaspăt folositul veceu, ca să vadă mai exact ce avea de ascuns solistul, de a tras aşa de repede apa în urma lui. Spre surprinderea lui, a prins de cotor şi a scos din veceu un căcăţoi peste medie de mare, cu care s-a fotografiat, în exclusivitate pentru ziarul TABLOIDUL. De ce a vrut Aurelian Temişan să scape de acest căcat atât de repede? De ce a tras apa aşa de grăbit? Ce nu vrea să ne spună? 
Contactat telefonic, Aurelian Temişan ne-a raspuns: “M-am căcat şi eu, ca tot omul, altceva nu am de zis. Mi se pare josnic să urmăriţi un om la baie!”
Nouă ni se pare josnic să insulţi un reprezentant al presei, a patra putere în stat, spunându-i că-i josnic, Aureliane! Această lipsă de respect, din păcate este ceva cu care noi, jurnaliştii respectabili, am învăţat să trăim, deşi ea este anormală într-o ţară civilizată!
După ce l-a frecat între palme jumătate de oră, scatoloaga oficială a ziarului, Mimi Scatoloaga spune că Aurelian Temişan nu mănâncă destule fibre. Asta încerca el să ascundă de vigilenţii reporteri ai ziarului TABLOIDUL!
Reporterul nostru curajos, M. B. ne-a mărturisit că a fost unul din cei mai peste medie căcaţi cu care s-a fotografiat în lunga lui carieră de jurnalist respectabil.

PS Aceasta excelenta satira este luata dintr-un blog cu pitici. Nu e greu de gasit.


O batrana carunta

Am iesit cu Richi2 in tura de la ora 6. Am traversat, el a inceput ca de obicei sa miroasa tot felul de gunoaie, apoi s-a oprit, s-a intors cu botul catre trotuarul de pe care tocmai traversase si a inceput sa priveasca fix la o batrana carunta. La inceput, nu m-am mirat, batrana avea o carja in mana stanga si stiu ca toti cainii au ceva cu betele, parii, stinghiile, carjele si toate obiectele mai lungi de un metru pe care le cara dupa ei oamenii. Numai ca Richi2 dadea din coada. Nu, nu-i era frica de carja, avea ceva cu batrana. Am observat ca si ea se uita la Richi din cand in cand. Apoi, cand a ajuns cam in dreptul nostru, a spus: "cochetam". Nu s-a oprit, nu a gesticulat, nu a zambit. A zis doar atat: "cochetam". Si a continuat sa mearga. Richi a tras de lesa atat de insistent, incat l-am lasat sa o ia in sens opus. Mergeam paralel cu batrana, pe trotuare diferite si ea intorcea, din cand in cand, capul catre noi. Nu a mai zis nimic si, pana la urma, Richi s-a oprit si el din urmarire. Sincer sa fiu, n-am mai vazut niciodata asa ceva.


Cutiuta secreta

Azi dimineata pe la 11 (sic!), m-a strigat Maria. Ea doarme in camera ei, intr-un fel de constructie ciudat-frumoasa. Are un pat sub tavan, se urca in el pe o scara haioasa. Asadar s-a trezit si m-a strigat. M-am dus la ea, ne-am dragalit, am vorbit, am povestit si, dupa o vreme, mi-a aratat din comorile ei, stranse de-a lungul anilor. Mi-a aratat o scoica uriasa in care ascunde niste bani, un carnet cu cheita in care scrie din cand in cand si, la urma, ceva care aproape m-a facut sa plang: o cutie in forma de inimioara, in care tine niste par de-al lui Richi1. Si mi-a zis apoi ca trebuie sa luam si par de-al lui Richi2, pentru ca si pe el o sa-l pierdem la un moment dat. I-am explicat ca nu e obligatoriu, ca stiu multi oameni care au caini matusalemici, etc. Dar tot sceptica a ramas...


Ce sa faci cu vechiul comp

Sfaturi pentru cei care vor sa-si ia computer nou, aparute pe nu stiu ce portal de marketing. Aceste tampenii sunt greu de egalat si imposibil de intrecut. 
1. Daţi-l cuiva care are nevoie. PC-ul poate fi donat unui prieten mai puţin pretenţios din punct de vedere al tehnologiei. Totuşi, trebuie să ne asigurăm că am şters toate datele de pe hard disk.
2. Upgradaţi-l. Odată cu ieftinirea PC-urilor, a scăzut şi preţul hard disk-urilor externe sau al memoriei RAM. Astfel, vechiul calculator poate fi îmbunătăţit preventiv, în caz că se strică noul "prieten virtual".
3. Păstraţi-l pentru arhivă. Decât să umpleţi noul calculator cu toate pozele, filmuleţele şi muzica preferată, mai bine le păstraţi pe cel vechi.



Muschiul ganditor

Am trait s-o vad si pe asta: Schwarzenegger facand filosofie. Se intampla intr-un film despre viata acestui malac austriac nascut dintr-un tata nazist, care n-a facut nimic in viata decat sa-si umfle muschii si care a ajuns, in cele din urma, guvernator in California. Adica in America - tara tuturor posibilitatilor. Sa tot fi avut vreo 25 de ani cand un reporter l-a intrebat daca nu cumva exista vreo asemanare intre ce face el si ce face un sculptor. La care, malacul a scos urmatoarea cugetare: "ba da, exista o asemanare, culturistul construieste un corp, ca si sculptorul, dar merge mai departe, el poate sa lucreze de exemplu doar pe muschii deltoizi, ceea ce sculptorul nu mai are cum, dupa ce a terminat sculptura lui". Adica, Schwarzenegger nu s-ar da pe unul ca Michelangelo. Ca ala munceste, scoate o statuie si gata, o pune in San Pietro si asta a fost. Pe cand el, Schwarzenegger, munceste, se face numai muschi de sus pana jos, apoi, cand toata lumea crede ca nu se mai poate face nimic in plus, se uita in oglinda si zice "ei, parca totusi ar trebui sa mai lucrez putin la marele fesier". Mai ridica niste gantere, mai face niste genuflexiuni si pac, a mai marit putin muschiul. Ei, dar Mickey Buonarotti mai poate el sa faca asta cu statuia lui David, de exemplu? Nu mai poate. Deci iata ca malacul culturist ii este din start superior sculptorului.
Aici e problema cu astia care ajung vedete nu prin minte ci prin artificii: incep sa creada ca se pricep la orice.



luni, 1 august 2011

Un thriller al lui Gala Galaction

Moara lui Călifar
În preajma unei păduri străvechi se privea în iaz moara lui Călifar. Se privea, de cînd se ţinea minte în bătrînii satului din cea­laltă margine a pădurii, şi Călifar era „moş Călifar" din vremi uitate. Moşnegii din Alăuteşti îşi aminteau de înfăţişarea-i sură, de ochii lui ce iscodeau tăios din stuful sprîncenilor şi de moara lui cu straşina de-un stînjen. Flăcăii, ce îndrăzniseră să înfrunte pînă în celălalt capăt pădurea grămădită între Alăuteşti şi moară, văzuseră cu ochii flăcăilor de acum optzeci de ani. Dincolo de moară începea Căpriştea: un pămînt pietros, scorburos şi plin de mărăcini, în care numai Necuratul trăgea brazdă cu coarnele.


Regele Carol pișcat de Bacalbașa

TĂMBĂLĂUL DE IERI
Nu ştiţi! Ieri am auzit pe regele Carol citind româneşte la Cameră.
Ce a citit ştiţi bine, iar eu am ştiut şi mai bine, de vreme ce v-am dat mesajul înaintea tuturor ziarelor.
Vreau însă să vă spun ceva despre progresele pe care le-a făcut regele în arta de a vorbi... limba românească.



O satira a lui Anton Bacalbasa

BĂIEŢII LUI BRĂTIANU
 Subscrisul, domn Rigolo, român, major, domiciliat în câmpul vast al Democraţiei, am deschis ochii politici, ca să zic aşa, pe la 1885.
Era pe vremea când marele bărbat de stat Radu Mihai făcea scamatorii cu ceasornicele, ca un al doilea proroc al lui Andronic-Apă-de-aur.
Ca orice tânăr cu viitor, citeam ziare şi mergeam la Cameră în zilele când se dădeau reprezentaţii „furtunoase”.
Ei bine, trebuie să spun aci că grozav mă uimea marele cetăţean Ion Brătianu! Avea el, în felul lui de a spune lucrurile, un ce special, pe care nimeni nu l-a putut moşteni.



După mine!