vineri, 3 februarie 2012

Arta si artistii ei (9)




Primul meu porn

În cea de-a treia zi a evenimentului SAVOART din decembrie, a avut loc o mică lansare de carte, urmată de niște discuții. Cartea are titlul „Primul meu porno” și a apărut la Editura Art. Înăuntru, găsești 31 de povești legate de prima întâlnire cu pornografia a unor domni și doamne, printre care Adrian Cioroianu, Antoaneta Ralian, Robert Șerban ori Alex Tocilescu. Pot spune că discuția care a avut loc acolo, pe scena de la Bastion, a fost una plină de savoare și aș fi vrut să nu se mai termine, pentru că a ajuns la un moment dat să părăsească poveștile din carte și să șerpuiasca printre zeci de subiecte interesante - din alea despre care se va discuta și peste 1000 de ani.



Hoodlum

Am revăzut azi noapte, pentru a n-șpea oară, filmul „Hoodlum” cu Tim Roth și Laurence Fishburne. Teoria mea greșită este că toate filmele bune americane s-au făcut până prin anii 80, după care a urmat numai producție de serie (cu anumite excepții notabile, firește). Printre excepții este și Hoodlum - făcut în 1997 -  la care mă uit de câte ori am ocazia. Mi se pare impecabil în genul lui - filme cu gangsteri. Nu mă interesează anumite stângăcii sau locuri comune, așa că nu mă deranjează să văd, de exemplu, că cel mai mare dușmani al negrilor, un anume căpitan Foley, are părul de un alb strident (dacă îmi este permis să mă exprim așa). Însă îmi plac cei doi tipi în jurul cărora se învârte povestea: Dutch Schultz (Tim Toth) și Bumpy Johnson (Laurence Fishburne). Jocul celor doi nu are egal, aș putea spune că sunt fabuloși. Cei din rolurile secundare sunt și ei impecabili (cu mici rezerve în ce-o privește pe Vanessa Williams). Nu am cuvinte să recomand cum s-ar cuveni acest film. Dar n-aș fi scris despre el dacă nu mi-aș fi amintit de unul dintre efectele nedorite pe care le-a produs asupra mea și care este absolut enervant: nu mai pot să îl suport pe Tim Roth în niciun alt film. Și a făcut filme, nu glumă. Am văzut, spre exemplu, „Povestea pianistului de pe ocean” - mă uităm acolo și-mi spuneam: „ce naiba caută Dutch Schultz în filmul asta?” Astea sunt riscurile când joci magistral într-un film foarte bun - rolul ăla rămâne din tine, restul încep să pară a fi doar întâmplări în care nu ai ce căuta.



joi, 2 februarie 2012

O poezie a lui Jacques Prevert

Ca Să Faci Portretul Unei Păsări
Mai întâi pictezi o colivie
cu usita larg deschisa,
apoi pictezi
ceva cât mai dragut
si cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasare;



Faceti-va bine (50)

Cerenţelul
Denumire știinţifică: Geum urbanum.
Denumiri populare: ridichioară, călţunul doamnei, cuișoriţă, floarea mândrei.
Prezentare. Cerenţelul este o plantă zveltă, puternică, aparţinând familiei rozaceelor.  Are flori  galbene, plasate în  partea de sus  a  plantei, cu aspectul unor niște mici capitule. Fructele sunt niște achene. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor, pe marginea drumurilor, pe taluzuri, pe maidanele unde cresc bălării. Pentru  uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie, dar mai ales rădăcina. Se prepară sub formă de  decoct,  infuzie,  tinctură,  macerat, pulbere.



Update

Ma vad nevoit sa fac un update la prepararea cafelei, intrucat au aparut diverse noi imbunatatiri si observatii. Asadar:
1. Cand apa fierbe, se opreste focul si se pune cafeaua
2. Se adauga un varf de cutit de sare
3. Se amesteca de 100 de ori in ibric, cu o lingurita. Amestecarea se face intotdeauna in sens trigonometric, adica invers acelor unui ceas care ar sta culcat pe masa, cu acele la vedere.
4. Se pune putina apa rece
5. Se acopera ibricul cu o farfurioara.
6. Se asteapta 5 minute.
7. Se toarna cafeaua in cana, ridicand ibricul tot mai sus pe masura turnarii.
Iata si o poza in care Maria a surprins azi dimineata executarea operatiunii de la punctul 7 al ritualului




Micul Cantemir și Frica-de-întuneric

Plecând de lângă cireş, micul Cantemir se pomeni în întuneric. Deodată, îşi aminti de Frica-de-întuneric, una din cele mai bune prietene ale lui. Această Frică era o doamnă neînchipuit de slabă, cu mustaţă rară şi mâini strîmbe, subţiri ca vrejul de dovleac. Ea avea păreri cât se poate de ciudate despre toate lucrurile din lumea asta.
O să vedeţi ce părere are scorpia despre, să zicem, butoiul cu apă de lângă cişmea.
Dar să ajungem la el.


Poporul

Americanii - adica poporul ala care a trimis oameni pe luna, au urmatorul obicei: in fiecare an, pe 2 februarie, se duc cu zecile de mii in oraselul cu nume imposibil Punxsutawneyi si asista la un ceremonial stupefiant - scoaterea unui harciog din vizuina lui, urmata de analizarea comportamentului acestui animal simpatic. Daca el vede ca pe afara e totul OK sta si se joaca, mananca etc. Daca insa e soare si isi vede umbra, se sperie de ea si intra inapoi in barlog. Ei bine, daca intra inapoi, atunci americanii - aia care au trimis oameni pe luna - stiu cu precizie ca iarna mai tine inca sase saptamani. 
Ce arata asta? Un singur lucru: poporul e la fel peste tot, in SUA si in Romania, in Etiopia si in Japonia. El este alcatuit din ignoranti care cred toate aiurelile posibile, care fac trei pasi inapoi cand le taie calea pisica neagra, care isi ghicesc unul altuia  in cafea, care se uita la umbra harciogului si prezic vremea etc etc. Una peste alta, marea majoritate a oamenilor se afla inca in evul mediu. Diferenta e ca spiritele luminate erau pe atunci numai cateva, in vreme ce astazi sunt cu sutele de mii (nu ma hazardez sa spun "cu milioanele", tare ma tem ca ar fi o exagerare).



Plavanii

Trebuie sa recunosc ca uneori, lentoarea banatenilor mi se pare vecina cu prostia si nesimtirea. Eu nu pot sa vad nimic glorios in faptul ca un ditamai plavanul care e primul la semafor cu masina lui, obisnuieste sa plece de pe loc la cinci secunde dupa ce s-a facut verde. Mai nene, dar poate ca in spatele tau e cineva care se grabeste cu adevarat, poate din cauza ta pierde verdele si mai sta acolo un minut si la inca zece semafoare unde intalneste plavani indolenti ca tine, pierde zece minute si astea pot face uneori diferenta dintre viata si moarte. Dar nu, plavanul banatean le stie pe ale lui, face cum il indeamna pe el firea, nu judeca, nu se sinchiseste. Si daca-i faci semne cu farurile, ori il claxonezi, opreste masina, se da jos si incepe cu teorii de genul "Ce-i ba, soferule de duminica, ce vrei sa castigi, zece secunde? Stai bai bland, nu te mai agita ca tot acolo ajungi" etc, de-ti vine sa-i tragi si un glont in capul ala cat o banita.
Ei, sigur ca nu pun eu pecetea pe Banat, dar de prea multe ori mi s-a intamplat sa ma aflu in situatii in care unii sau altii se miscau precum dricul, ca si cum numai ei ar fi fost pe lume. E o mare diferenta intre miscatul lent al plavanilor si intelepciunea, chibzuinta care i-a facut celebri pe banateni. Plavanii astia sunt un fel de banateni degenerati, nu le-a ramas in comportament si in creiere decat lentoarea. La naiba cu ei!


Mici intamplari cu animale (1)

Am hrănit păsărele (1)
Stol de vrăbii (Passer domesticus) se strângea îndată sub fereastra pe care scuturam faţa de masă. În cîteva clipe se termina hrana puţină răspîndită pe zăpadă, apoi bietele vrăbii stăteau cu penele înfoiate prin ramurile copacilor de lîngă casă, desigur tare flămînde şi stoarse de ger. Auzisem eu, şi am mai si citit, despre oameni care se milostivesc şi întind o mînă de ajutor păsărilor istovite de răutăţile iernii. De ce aş fi eu mai fără milă decît ei? De la bucătărie, de prin casă, se lea­pădă fără folos atîtea rămăşiţe, care pentru ele ar însemna în­destulare şi viaţă; şi apoi, chiar de ar fi să cheltuieşti un bă­nuţ în plus, nu s-ar cunoaşte. Nu m-am gîndit la foloasele pe care le aduc păsărelele livezilor, si nu mi-au venit în minte cifrele astronomice pe care le scriu pomicultorii, parcă ar fi numărat una de una omizile rele pe care le adună cîte un pitigus sau altă pasăre măruntă. Aşa, din milă, m-am hotărît să le ajut şi eu oleacă pe necăjitele iernii. Poate mă ademenea şi curiozitatea unei experienţe noi.



O idee simpla

Multa lume crede ca e important numai sa faci anumite lucruri, fara sa conteze de ce le faci. Cei mai multi din categoria asta sunt oamenii care se duc la biserica. Ei sunt foarte linistiti la gandul ca fac ceea ce trebuie, insa daca-i intrebi ce-i mana in casa Domnului, dau din colt in colt: asa au pomenit ei inca de cand erau mici, e bine sa te duci, multa lume face asta, etc. Exista oameni care isi ajuta semenii. Dar de ce o fac, iarasi nu au habar: asa stiu ei ca e bine. 



Faceti-va bine (49)

Ceapa
Denumire știinţifică: Allium cepa.
Prezentare.  Ceapa  –  una  dintre  cele mai  cunoscute  plante  din  casa  și  de  pe lângă casa omului, face parte din familia liliaceelor. Este o plantă bienală, cu o tulpină dreaptă și un bulb, binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie, la gătit. Florile de  ceapă sunt mici,  albe-gălbui,  dispuse  grupat, cu miros specific,  apăsător.  Ceapa înflorește în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă, în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Originară din Asia, ceapa se cultivă, în prezent, în toată lumea.



miercuri, 1 februarie 2012

Apa de plastic

În vremurile bune, alea de la Sinaia, când eram în al doilea deceniu de viață, propaganda ceaușistă nu știa cum să zugrăvească în culori mai sumbre Occidentul. Așa că peste tot puteai citi descrieri apocaliptice ale vieții de zi cu zi din țările cu regimuri democratice. Îmi aduc și acum aminte de un articol pe care l-am găsit într-o revistă - Săptămâna lui Vadim Tudor ori Flacăra Păunescului - și în care am citit pentru întâia oară despre apa vândută în magazine. „Cum?!?!?! - mă miram eu - cum adică să cumperi apă? Adică aia de la robinet ce are?” Și mă duceam la bucătărie, umpleam cu apă rece cana mea preferată, o sorbeam triumfător și mă întorceam la lectură.
Iată că am ajuns vremuri în care apa de băut nu mai vine de la robinet ci din recipiente de plastic pe care le luăm cu bani de la magazin. Vremuri în care pâinea se cumpără gata feliată - ne-au luat și plăcerea de a rupe colțul fierbinte. Vremuri în care vedem cerul înstelat doar din întâmplare, sau în filmele cu exploratori.
Oh, Doamne, oare vor veni și vremuri în care copiii noștri își vor aminti cu nostalgie de flacoanele cu apă plată?



Magazinul din colt

Gata, mi s-a luat si cu targuielile la supermarket, la impinge cosu'. Fiecare pas risipit pe-acolo mi se pare ca rupe halci intregi din viata care mi-a mai ramas de trait. Orice cumpar din supermarket face parte din una dintre urmatoarele categorii: 1. Lucruri pe care le pot lua si din alta parte, mai aproape de casa; 2. Lucruri nefolositoare. Nu stiu de ce pot fi eu vazut tot la doua zile prin Auchan, Real, Metro, Kaufland, Billa etc. Cumpar aiureli, Maria a invatat si ea sa cumpere aiureli...Mi se pare ca merg intr-o directie total gresita, ca si cum m-as duce chitit catre niste mlastini inghititoare.
Azi, cat a fost Maria la engleza, m-am dus la Auchan. Aveam o lista de mofturi: maioneza, sos nu stiu de care, ghimbir si inca vreo doua. Si m-am pomenit intrebandu-ma: oare n-ar fi posibil sa existe inca un tip cu aceeasi lista, care sa intre in Auchan la aceeasi ora si sa isi umple cosul cu ele? Si cum ar fi ca exact cand intru eu, el sa fi lasat cosul undeva la capat de rand si sa bantuie in cautarea singurului produs care nu se afla si pe lista mea, la care s-a gandit exact cu zece secunde inainte de a ajunge eu langa cosul lui? Si cum ar fi sa iau eu cosul lui gata umplut, sa i-l las pe al meu in loc si sa ma duc la cassa tacticos, sa achit si sa o tai catre domiciliu? Oare actiunea asta asta ar fi asimilata cu furtul? Si care ar fi sansa ca intr-o viata de om sa te intalnesti cu asa o situatie?
Carevasazica, atunci cand intru in supermarket, o iau pe aratura, clar. Solutia e simpla: sa cumpar numai si numai de la magazinul din colt.


Doua poezii geroase ale lui Vasile Alecsandri

Fiind in Timisoara un anume geruleţ, mi-am amintit de poeziile lui Alecsandri. Mai citeste oare cineva in ziua de azi asemenea lucruri?
Gerul

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.



Doi domni din Timisoara

Exista in Timisoara doi domni care nu pot sa ma retina pentru nimic in lume. Ma intalnesc cu ei din cand in cand, le spun cine sunt, ei zic "aha", sau "aaaaaaa", discutam, ne despartim in relatii cordiale si proaspete, dupa care trece un timp si, cand ne intersectam pe strada, eu ma uit fix in ochii lor, ei intr-ai mei, apoi trecem mai departe. Stiti cum e cu sclipirea aia din ochi, pe care daca o vezi iti dai seama imediat ca omul te-a recunoscut si atunci il saluti cu sau fara bucurie. La acesti doi domni insa, sclipirea lipseste: se uita la mine pret de o milisecunda, cu ochi inexpresivi, apoi isi vad de treaba lor. 



Toboganul

Uite cum se nasc ideile filosofice simple. Discutam cu o prietena pe Facebook despre medicamente, tratamente si altele din aceeasi gama. Pana cand eu am zis ca daca te apuci de medicamente... dar sa citez:
EU: mi se pare ca daca incepi cu ele, e semn ca esti pe tobogan
EA: nu, nu e asa
EU: toti suntem pe tobogan, unii mai sus, altii mai jos
   uite-asa devin eu filosof: viata ca tobogan
EA: asta asa e
   suntem pe tobogan de cind ne nastem 
   numai ca depinde ce avem pe fund, ca sa fie alunecarea frumoasa
EU: asta da imagine
   cred ca iese mult fum din toboganul ala
Si cam asta a fost. 


O problema a Timisoarei

Una dintre marile probleme ale Timisoarei este cea a ciorilor. In fiecare dimineata, pe la 7 si ceva, apar niste stoluri imense care innegresc cerul si produc un zgomot asurzitor. Nu stiu de unde vin, dar se opresc pentru o vreme in anumite locuri, apoi pleaca - iarasi nu stiu unde. Acum zece ani, cand m-am mutat la Timisoara, le-am remarcat inca din prima zi. De atunci si pana azi, nu s-a schimbat nimic. Nimeni nu a gasit o solutie. Pana la urma, poate ca nici nu trebuie gasita o solutie, poate ca nici macar nu e vorba de o problema - vor spune iubitorii de animale. Lucrurile nu stau asa: ciorile lasa o mizerie de nedescris, zgomotul pe care-l fac este de nesuportat pentru diversi oameni care vin la Timisoara si se cazeaza la hoteluri. In plus, ciorile distrug cuiburile celorlalte pasari, ceea ce este poate cea mai grava dintre stricaciunile pe care le fac.
Cu edilii n-are rost sa discuti despre problema asta. Ei nu fac nimic, dar absolut nimic. In anii trecuti plateau vanatori care impuscau ciori prin spatele Catedralei. Acum nu se mai poate: nu ai voie sa tragi cu arma in oras. Daca-i intrebi, iti expun teorii: ca e groapa de gunoi care atrage ciorile, ca ele vin din Ungaria si Polonia si cate si mai cate. Dar de facut - nimic. Asa ca nu-mi ramane decat sa va prezint un copac cu ciori si un colt uitat de cer, asa cum se vad de la mine din dormitor:






Masina de spalat vase

In sfarsit, aseara am scapat de masina de spalat vase. A venit domnul Molnar - cel care a instalat-o acum vreo doi ani - si a scos-o. Oh, ce de loc am acum, pe care sa-l umplu cu farfurii, pungi, borcanele, usturoi si pensule de-ale Mariei...



Din surprizele bichonului

Animalul Mariei, numit Richi, este fără doar și poate o făptură parșivă și pusă pe rele. Nu o să stau să povestesc despre toate fazele de care am parte când suntem împreună, o să mă limitez la ultima ispravă. Ieri dimineață l-am dus la plimbare, ca de obicei. M-a târât prin toate mormanele de frunze, pe lângă fel de fel de mașini cu cauciucuri atractive etc. S-a ușurat pe vreo 50 de copaci tineri și bătrâni, a făcut caca pe malul șuvoiului de infecții numit Bega, apoi a acceptat să se întoarcă acasă. Bun, am putut să plec liniștit să rezolv ce am de rezolvat. M-am întors pe la prânz și, când să mă așez la calculator...


După mine!