Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
luni, 22 octombrie 2012
O poveste a lui Liuben Dilov
Ciudatul meu prieten, astronomul
– Te salut, astronomule! strigai cu şi desfăcui braţele în
faţa lui, însă el nu dori să ne îmbrăţişăm şi răspunse aproape rece:
– Bine ai venit, suflete! Dincotro?
– De la Cairo, cu primul avion. Salutări de la faraoni şi de
la colegii tăi din antichitate.
– Aşează-te şi povesteşte.
– Tu să-mi povesteşti! Pentru asta am şi venit. M-am uitat
prin ziare şi am decolat îndată. Haide!
duminică, 21 octombrie 2012
Calatoria in trecut
Maşina timpului
— În oraşul
ăsta sunt tot felul de maşini, zise Douglas, alergând. Domnul Auffmann cu
Maşina Fericirii, domnişoara Fern şi domnişoara Roberta, cu Maşina lor verde…
Ce-o să-mi arăţi acum, Charlie?
— O Maşină a Timpului, îi răspunse Charlie Woodman, gâfâind. Pe onoarea mea de indian!
— O Maşină a Timpului, îi răspunse Charlie Woodman, gâfâind. Pe onoarea mea de indian!
— Excursii
în trecut şi în viitor? întrebă John Huff, aţinându-le calea.
— Doar în
trecut — nu poţi avea chiar totul! Am ajuns.
Charlie Woodman
deschise portiţa unui gard.
Douglas aruncă o
privire în casa bătrânească.
O scrisoare de dragoste a lui Buzzati
Enrico Rocco, de treizeci
şi unu de ani, administratorul unei firme de comerţ, îndrăgostit, se închise
în biroul său; gândul la ea devenise atât de puternic şi de chinuitor, încât
îşi găsi curajul. Avea să-i scrie, dincolo de orice orgoliu şi de orice jenă.
„Distinsă domnişoară",
începu şi doar la gândul că acele semne lăsate de vârful peniţei pe hârtie vor
fi văzute de ea, inima începu să-i bată nebuneşte. „Stimată Ornella, Iubita
mea, Suflet drag, Lumină, Focule care mă arzi, Obsesie a nopţilor mele, Zâmbet,
Floare, Iubire... "
vineri, 19 octombrie 2012
Din povestile lui Garleanu
Înecatul
Gheorghe Nicoară, călăraş cu schimbul, şi frate-său, un băieţandru
căruia nu-i mijise mustaţa, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre
vad, băiatul spuse:
— Ia te uită, bădiţă, colo, sub mal, ce buştean a adus apa!
Călăraşul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie şi intră
până la mijlocul râului. După ce se uită, ţipă deodată:
— Ira, măi, un om înecat!
Băieţandrul încremeni locului. Călăraşul îi strigă:
— Fugi până ici la moară şi cheamă pe moş Vasile.
Poveste cu sahisti si cronici
Judecata
prealuminatului calif
Vechile cronici ale califilor abasizi consemnează o
întâmplare de pe vremea preaînţeleptului calif Harun al Raşid, petrecută într-o
zi când luminatul monarh ţinea judecată în palatul său din Bagdad.
În acea zi, Marele Vizir îi înfăţişă califului pe catârgiul
Geaffar şi pe neguţătorul Ibrahim, primul în calitate de reclamant, al doilea
fiind pârât.
- Vorbeşte
tu întâi! Porunci califul făcând un semn către reclamant.
Catârgiul Geaffar se aruncă la picioarele califului, sărută
vârfurile papucilor de mătase şi spuse: „Prealuminate şi preamilostive stăpâne!
Cer să mi se dreptate! Neguţătorul Ibrahim a venit la mine fiindcă avea de
transportat baloturi cu marfă şi m-am înţeles cu el să îi închiriez un catâr
pentru doi dinari. Când a plecat de la mine, l-am urmărit şi am văzut că după
ce şi-a făcut treaba cu catârul meu, fiind o zi foarte călduroasă, neguţătorul
s-a aşezat la umbra animalului ca să se odihnească. Or, pentru cei doi dinari
eu i-am închiriat numai catârul. Dacă s-a folosit şi de umbra lui, e drept
să-mi mai dea un dinar chirie".
Revelația
Azi dimineaţă, în timp ce pregăteam cafeaua conform ritualului, am avut o revelaţie: nicio putere din lumea asta nu mă poate împiedica să mă consider nemuritor. N-are nicio importanță faptul că în jurul meu mor oameni. Nu contează că mi-am înmormântat părinţii. Nu are-a face că toate cărţile de istorie consemnează milioane şi milioane de morţi. Eu sunt nemuritor, punct. Pot să trăiesc liniştit cu convingerea asta şi, dacă va fi ca moartea să vină şi la mine vreodată, oricum nu voi avea timp să-mi rumeg eroarea. Voi muri şi nu va mai fi nimic, sau voi muri şi voi trăi veşnic în lumea de dincolo.
Micul Cantemir și calul fermecat
Un
fîlfiit de aripi.
Micul Cantemir rămase nemişcat. Şi ce să vezi? Chiar în
faţa lui stătea un armăsar falnic şi mînca floricele
de porumb dintr-o tavă pe care o ţinea delicat cu
copita dreaptă. Era aproape verde. Avea o coamă
scurtă, pieptănată cu cărare falsă într-o parte, cum
se obişnuieşte. Era gras şi voinic. Doar cîteva
bube mici pe crupă arătau că fusese, poate, bolnav.
Calul se scutură cu putere, parcă invadat de
milioane de muşte. Bubele nu căzură.
— Doctorul ştie ce
spune, murmură el. N-au trecut nici trei
săptămîni...
— Nu cumva, începu
micul Cantemir, eşti chiar cel care...
— Ba da, chiar eu sunt. Nu te mai osteni, ai ghicit, îl întrerupse calul. Ia loc, te rog!
joi, 18 octombrie 2012
De-ale lui Zoscenko (32)
O întîmplare în
provincie
În viaţa mea am
încercat să fac de toate, numai artist de circ n-am fost.
Dar odată,
totuşi, s-a întîmplat aşa că publicul m-a luat drept unul din aceia care
prezintă numere de travestiuri.
Nu ştiu cum o fi
acum, dar pe vremuri umblau prin Rusia specialişti din ăştia în ale deghizării.
Ieşeau, bunăoară, pe scenă, salutau publicul cu toată stima, apoi, după ce
dispăreau pentru un moment în culise, reapăreau, dar în alte haine, cu altă
voce şi în alt rol.
Ei bine, odată
am fost şi eu luat drept un artist din ăştia.
Era prin 1920
sau 1921.
Mici intamplari cu animale (98)
Aşa
cum obişnuieşte să se
joace o pisică cu şoarecele înainte de a-l
mînca, am văzut că făcea
şi o pasăre răpitoare
cu prada ei.
La început am crezut că e un şorecar
(Buteo buteo) pasărea mare răpitoare care stătea la pîndă nemişcată în vîrf de copac uscat, într-o zi călduroasă de iunie. După cele ce s-au întîmplat, mai repede cred că a fost un şerpar (Circaetus gallicus). Şi-a luat zborul ca şorecarii — leneş, liniştit,
cu vîsliri rare din aripile late
Faceti-va bine (173)
Măceşul
Denumire ştiinţifică: Rosa canina.
Denumiri populare: trandafir sălbatic,
cacadâr, răsură, rug sălbatic.
Prezentare. Măceşul face parte
din familia rozaceelor. Este un arbust puternic împământat, având, însă, o înălţime
nu prea mare, de doi-trei metri. Ca vitalitate, măceşul este are o rezistenţă
de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. Se prezintă sub formă unor
tufe ale căror ramuri sunt groase, lemnoase şi pline de ghimpi. Frunzele măceşului
sunt aproape rotunde, zimţate, cu peţiol subţire, dar foarte rezistent. Florile
au culori diferite fiind, de obicei, roz, rareori roşii sau albe. Floarea de măceş
se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. Diferenţa constă în faptul că floarea
de măceş are doar un singur rând de petale. Măceşul înfloreşte în lunile mai şi
iunie. Fructul măceşului este un receptacul de culoare roşie, ce conţine seminţele.
Din poveştile lui Bănică, spuse de Fănuş Neagu(3)
Covorul violet
Băiatul se sculă
înainte de miezul nopţii şi se uită pe fereastră. In pridvor, calul lui de lemn
lepădase căpăstrul şi mânca, plin de lăcomie, ciuperci.
- E-hei, zise băiatul,
paiele nu-ţi plac, de iarbă nici nu vrei să te atingi, dar la ciuperci
te-ndeşi!
Ciocăni în fereastră
şi calul, speriat, se lipi de perete şi începu să sforăie. Sus, în cer, luna,
bucălată şi pusă pe gâlceava, trăgea de codiţe o stea verde.
- Proasto, să nu te
mai prind că-ţi bagi botul în copca pe care-am facut-o în Dunăre!
Brandu'
Pe vremea când eram „şef de depozit” la Coca Cola, lucram cu nişte băieţi simpli şi pitoreşti, dintre care unii erau de-a dreptul simpatici. Câţiva erau motostivuitoriști, ceilalţi manipulanţi. O să descriu vreodată munca pe care trebuie să o facă un om la depozitul Coca Cola. Acum, însă, îmi amintesc de felul în care se străduiau băieţii ăia să mă încadreze pe undeva prin tiparele pe care şi le formaseră despre şefi. Mare problemă, întrucât nu prea aveau de unde să mă apuce. Eu, în primul şi în primul rând, nu înjuram şi nu urlam ca un apucat precum făcea un alt şef de depozit, care lucra acolo încă de la deschiderea fabricii.
miercuri, 17 octombrie 2012
Schimbul
Venerate oseminte
Două popoare purtaseră un război crîncen unul împotriva celuilalt;
şi amîndouă erau foarte mîndre de asta. Încă mai erau legate de războiul acela
cu o mare pasiune vitală, faţă de care micile lor preocupări omeneşti nu
reprezentau nimic.
Cei care mai rămăseseră, se devotaseră aceleiaşi cauze cu o
ardoare fanatică. De amîndouă părţile graniţei – căci lupta se purtase şi de o
parte şi de alta, iar luptătorii fuseseră masacraţi oribil – fiecare popor
ridicase cîte un monument măreţ în cinstea celor care se jertfiseră pentru patrie şi acuma odihneau în pămîntul
ei.
Poveste pentru dupa miezul noptii
Călătorul fantastic
M-am jurat că
nimeni pe lume nu o să cunoască această întîmplare. Totuşi, doresc să o
povestesc aici. Nu sunt absolut sigur că este adevărată. Oare acest straniu
coşmar, pe care-l redau acum cît mai fidel posibil, să fi fost doar un vis? Dar
nu, prea mult relief capătă precizia detaliilor, nu poate fi un vis... eu l-am
auzit... eu l-am văzut pe acest om! Care om?
Trenul gonea cu toată
viteza în direcţia Bordeaux. Vagonul meu era pustiu sau cel puţin aşa mi-l
imaginam căci, la un moment dat, brusc, un om s-a aşezat în faţa mea, urcat, fără
îndoială, în ultima clipă, înaintea plecării de la Poitiers... Instalat
probabil în compartimentul vecin, nu l-am putut sesiza... Dar, văzîndu-mă de pe
culoar, a venit lîngă mine.
Nu cred că sunt
un laş. În mod obişnuit îmi stăpinesc nervii fără probleme. Ei bine, acest om
îmi provoca frica.
O viziune a lui Thomas Mann
În vreme ce-mi răsucesc mecanic o nouă ţigară, iar firişoarele de praf cafeniu cad ca ameţite, cu un tremur uşor,
pe sugativa alb-gălbuie a mapei de scris, mi se pare de necrezut că sunt încă
treaz. Şi cum aerul umed şi cald al serii, care
pătrunde pe lângă mine prin fereastra deschisă, dă o formă atât de ciudată norişorilor de fum, purtându-i din preajma lămpii cu
abajur verde în întunericul de un negru mat, sunt convins că am şi început să
visez.
Elevul Dima
Îmi aduc aminte cum sufeream eu citind, pe la vreo 16-17 ani, "Elevul Dima dintr-a şaptea". Asta era o carte greu de găsit, pentru că descria oarece atitudini pe care comuniştii nu le încurajau. Acel Dima se punea contra unor profesori, se ţinea tare, se lupta pentru dreptatea lui, etc. Sigur că nu aveai voie să citeşti aşa ceva şi cartea circula pe sub mână prin mediile şcolăreşti.
Faptul că nu puteam să fiu asemeni lui Dima era un motiv de suferinţă. Dacă m-aş fi luat şi eu de gât cu vreun profesor, ar fi fost scandalul cât casa. Mama şi tata ar fi avut de suferit, ce mai, o întreagă tragedie. Aşa că stăteam în banca mea, citeam despre elevul Dima şi sufeream în tăcere.
Dar ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai tare a fost finalul cărţii.
Faptul că nu puteam să fiu asemeni lui Dima era un motiv de suferinţă. Dacă m-aş fi luat şi eu de gât cu vreun profesor, ar fi fost scandalul cât casa. Mama şi tata ar fi avut de suferit, ce mai, o întreagă tragedie. Aşa că stăteam în banca mea, citeam despre elevul Dima şi sufeream în tăcere.
Dar ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai tare a fost finalul cărţii.
Luarea de la început
Păcăleala cu luatul de la început mă scoate din sărite de câte ori o întâlnesc. Tot felul de indivizi săraci cu duhul dau sfaturi de genul "lasă ce a fost, uită tot şi ia-o de la început". Măi copii ai durerii, voi chiar nu pricepeţi că nimic nu poate fi luat de la început decât dacă îţi pierzi memoria? Cum să iei de la început ceva ce s-a deteriorat ireversibil? Să ne închipuim că un oarecare bea până cade în sprâncene zi de zi, timp de ani de zile. La un moment dat, ficatul lui va fi praf. Tipul ăla degeaba va zice "gata, de mâine nu mai beau, las totul în urmă şi încep o nouă viaţă, adică o iau de la început". Ficatul lui va rămâne praf, iar el va muri pe vreun pat de spital. Sau să ne gândim la o biata faţă de 16 ani care este violată de nişte cocalari burtoşi. Mai poate ea să uite vreodată prin ce a trecut şi să o ia de la început?
marți, 16 octombrie 2012
Faceti-va bine (172)
Mazărea
Denumire ştiinţifică: Pisum sativum.
Prezentare. Mazărea este o erbacee anuală, originară din Asia Centrală. Acum, ca şi în
vechime, este cultivată foarte mult. Face parte din familia leguminoaselor. Creşte
intens, când are condiţii, şi poate ajunge până la doi metri lungime. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. Florile sunt
alb-albastre sau alb-roşcate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)