Faceti-va bine (196)

Muşchiul de munte

Denumire ştiinţifică: Cetraria islandica.

Denumiri populare: muşchiul de piatră, muşchi creţ.

Prezentare. Muşchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. Lobii sunt mari şi au cili. Faţa superioară a talului este lucioasă şi are culori diferite, legate de perioada din an în care se află, precum şi de locul în care se dezvoltă planta. Astfel, muşchiul poate fi brun, verde-brun, cenuşiu-brun, verde-cenuşiu sau chiar brun spre negru. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare, uneori cu pete albicioase. În zona de prindere, muşchiul are o culoare roşietică. Acest muşchi creşte în zonele subalpine şi alpine, pe stânci. Preparat medicinal: se recoltează toată planta şi se mărunţeşte.

Nils Holgersson (13)

Hora cea mare a cocorilor de pe muntele Kulla

E drept că în Scania se găsesc multe clădiri minunate, însă niciuna din ele nu are pereţi atât de frumoşi ca bătrânul munte Kulla. Muntele ăsta nu e prea înalt, dar are o lungime destul de mare. Pe tăpşanul său larg sunt păduri, ogoare şi câteva câmpii sterpe. Ici şi colo se află măguri cu iarbă-neagră şi colnice pleşuve. Kulla are o perspectivă grandioasă, ca mai toate ţinuturile muntoase din Scania.

Cine merge pe şoseaua care-l străbate prin mijloc este dezamăgit oarecum, poate din cauză că e nevoit să se abată din drum şi s-o ia pe laturile muntelui cu povârnişuri prăpăstioase, unde îl aşteaptă atâtea lucruri interesante de văzut, încât abia are timp să le admire pe toate. Kulla nu e înconjurat de câmpii şi de văi ca alţi munţi, ci se înfige adânc în inima mării. Nu are la poale nici cea mai mică fâşie de pământ care să-l apere de talazuri. Valurile înspumate se izbesc de-a dreptul de pereţii lui, pe care-i rod şi-i modelează după bunul lor plac.

Aventurile lui Tom Sawyer(4)

CAPITOLUL IV

Zorile luminară o lume liniştită. Razele soarelui se revărsau ca o binecuvântare asupra paşnicului târguşor. După gustarea de dimineaţă, mătuşa Polly ţinu slujba religioasă în familie. Începu printr-o rugăciune, clădită pe temelii solide de citate biblice, cimentate între ele cu un strat subţire de idei originale. Din vârful acestei clădiri, ca de pe Muntele Sinai, dete drumul uneia din cele zece porunci. După asta, Tom „se duse în pustie", ca să spunem aşa, adică se apucă să-şi înveţe versetele(*). Sid învăţase lecţia cu câteva zile înainte. Tom lupta din răsputeri să ţină minte cinci versete. Alesese o parte din predica de pe Munte, fiindcă alte versete mai scurte nu putuse găsi.

Portretul lui Dorian Gray(5)

-  Mamă, mamă, sunt atît de fericită! murmură fata îngropîndu-şi faţa în poala unei femei fanate, obosite, care stătea într-unul dintre fotoliile din salonul lor întunecos, cu spatele la lumina scormonitoare. Sunt atît de fericită! repetă ea, şi tu trebuie să fii fericită!

Doamna Vane tresări dureros şi-şi puse mîinile subţiri, albe ca de bismut, pe capul fiicei sale.

-  Fericită... răspunse ea ca un ecou. Sunt fericită doar atunci cînd te văd jucînd. Domnul Issacs a fost foarte bun cu noi şi îi datorăm bani.

Fata o privi şi se bosumflă:

-  Bani, mamă? strigă ea, ce contează banii? Dragostea înseamnă mai mult decît banii.

O incredibil de frumoasa si trista poveste de razboi a lui Dino Buzzati

Vesti false

Întors din bătălie, regimentul ajunse într-o seară în suburbiile oraşului Antioco. În acele zile războiul lâncezea, iar duşmanul invadator era încă departe. Îşi puteau trage sufletul: trupa, foarte obosită, îşi întinse corturile la porţile oraşului, pe pajişti şi răniţii fură duşi la spital.

Nu prea departe de drum, la rădăcina a doi stejari mari, fu aşezat cortul cel mare şi alb al comandantului, contele Sergio-Giovanni.

— Ridic drapelul? îl întrebă aghiotantul lui, nesigur.

— Şi de ce să nu-l ridici? răspunse coman­dantul, citindu-i gândul... Poate că nu am...

Dar nu dori să termine fraza.

3/4 Led Zeppelin

Ieri, 2 decembrie, trupa Led Zeppelin a fost invitata la Casa Alba pentru a primi un premiu important, care se acorda celor care au avut contributii esentiale in cultura americana. Doua lucruri sunt de observat. Primul, ca America acorda acest premiu unei trupe care nu este americana: Led Zeppelin s-a constituit spre finalul anilor '60 in Marea Britanie. Ce-i drept, dupa ce au ajuns pe culmile gloriei, au urcat rapid pe locul doi la vanzari de discuri in SUA. Asadar, cultura americana a fost, fara discutie, influentata de aceasta trupa extraordinara. Al doilea lucru de observat este ca Obama i-a premiat pe cei trei Zeppelini (au fost patru, dar bateristul John Bohnam a murit in 1980), dupa ce a castigat alegerile. Asadar, Obama nu s-a gandit sa tranforme evenimentul intr-un gest de campanie electorala. 

Obama la intalnirea cu 3/4 Led Zeppelin

Nils Holgersson (12)

Prinzătorul de şobolani

Era aproape de miezul nopţii când şobolanii cenuşii, după multă căutare şi trudă, izbutiră să descopere o răsuflătoare de pivniţă ce stătea deschisă. Răsuflătoarea aceasta se găsea destul de sus, pe zid, dar şobolanii încălecară unul peste altul, ca să se aburce, astfel că în scurt timp cel mai curajos dintre ei se şi afla în deschizătură, gata să pătrundă în cetatea Glimmingehus, în faţa zidurilor căreia îşi găsiseră moartea atâţia strămoşi de-ai săi.

O întrebare

Multe lucruri ne-a învăţat pe noi Cristos. Se spune că dacă orice-am face l-am avea pe El în minte, nimic nu ar ieşi altfel decât bine. De ce oare o fi aşa? Simplu, pentru că El ne-a arătat că se poate orice, cu condiţia să avem credinţă cât un bob de muştar.
Stai, zice câte unul - Cristos este însuşi Dumnezeu, nu? Că aşa zice Crezul despre El: „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Şi dacă este însuşi Dumnezeu, sigur că la el se poate orice. „Nu te pripi, îi zic teologii unuia ca acesta, bagă de seama: Cristos are o dublă natură - de Dumnezeu şi de om. Şi toate cele omeneşti el le-a trăit prin natura lui de om”.

Targul de Craciun (2)

Butonul din subsol

Am asistat ieri la un moment atât de penibil, încât efectiv cred că nu mă voi mai întâlni cu așa ceva a doua oară în această viață, chiar dacă ar fi ca ea să dureze încă 98 de ani. E vorba despre un dialog între ministrul PSD al educației, Ecaterina Andronescu și președintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu.
Intâi de toate, trebuie să recunosc că ministra Andronescu îmi displăcea, până ieri, cel mai puțin dintre toți greii PSD. O femeie cochetă, arătând încă bine și părând a avea o oarecare doză de bun-simț. În plus, profesoară de chimie, iar eu am avut întotdeauna o slăbiciune pentru profesoarele de chimie, chiar dacă din cauza uneia dintre ele am ajuns să urăsc această materie.
Discuția s-a purtat în jurul acuzațiilor de plagiat care i-au fost aduse doamnei ministru. Dumneaei nu era în studio, însă a intervenit telefonic. După o vreme, s-a ajuns la veșnicul vacarm din emisiunile de acest tip, unde spiritele se inflamează, fiecare începe să ridice tonul, fiecare vorbește cu fiecare, că până la urmă un om normal închide televizorul. Și aici a început acel moment penibil - zic moment, dar a fost vorba de vreo zece minute îngrozitoare.

Portretul lui Dorian Gray(4)

Într-o după amiază, o lună mai tîrziu, Dorian Gray stătea într-un fotoliu luxos din mica bibliotecă a casei din Mayfair a lordului Henry. În felul ei, încăperea era foarte atrăgătoare, cu lambriurile înalte din lemn de stejar cu pete măslinii, cu friza crem şi tavanul susţinut de muluri, cu covorul cărămiziu nu de pluş, la capetele căruia se aflau ici-colo carpete persane cu franjuri lungi de mătase. Pe o măsuţă din lemn indian satinat se afla o statuetă de Clodion iar lîngă ea un exemplar din Les Cent Nouvelles, legat pentru Margareta de Valois de către Clovis Eve, pe copertele căruia erau presărate margaretele aurite alese de Regină ca emblemă. Pe poliţa şemineului erau etalate cîteva căni de porţelan albastru şi lalele cu coloritul penajului de papagal, iar prin ochiurile ferestrei în cameră intra lumina de culoarea caisei a unei zile londoneze de vară. 

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(21)

Ispitele sau Eros, Plutus şi gloria

Doi superbi Satani şi o Diavoliţă, nu mai puţin extraordinară, în noaptea din urmă, urcară scara de taină pe unde Infernul asaltează slăbiciunile omului adormit, şi comunică în secret cu el. Şi veniră să stea înaintea mea, în toată slava, în picioare, ca pe o estradă. O strălucire sulfuroasă izvora din cele trei personaje care, în acest fel, se desprindeau din opacul fundal al nopţii. Aveau înfăţişarea atît de mîndră şi de dominatoare, încît pe toţi trei îi luai mai întîi drept nişte adevăraţi Zei.

Chipul celui dintîi Satan era de un sex ambiguu şi, la fel, avea în liniile trupului moliciunea vechiilor Bacuşi. Frumoşii ochi plini de toropire, de-o culoare tenebroasă şi nehotărîtă, aduceau cu violetele pline încă de grelele lacrimi ale furtunii, iar buzele întredeschise cu nişte căţui fierbinţi, de unde se împrăştia un plăcut miros de parfumerie; şi de cîte ori supina, insecte cu duh de mosc se iluminau, fluturînd, în arzătoru-i suflu.

Targul de Craciun(1)

In centrul istoric al Hanovrei s-a deschis un targ de Craciun. Are si un nume imposibil in germana, pe care nu ma mai chinui sa-l reproduc aici. Alaltaieri, l-am vizitat, asadar nu am cumparat nimic, doar ne-am uitat. Ieri, ne-am dus din nou si am cumparat niste maruntisuri de genul papuci pentru cadourile mosului. De data asta, am avut si camera la mine, asa ca am facut o sumedenie de poze, pe care o sa le urc in doua sau trei transe. Nu le mai triez, nu le mai aranjez, le pun cum au venit la rand. Uite:

Prima zapada

Azi a cazut prima zapada la Hanovra. Maria, super-fericita. S-a imbracat si s-a dus direct afara, ea care se urneste destul de greu cand e vorba de iesit prin curte. Imediat a aparut si o fetita din vecini, cu care zicea fiica-mea ca nu se joaca pentru ca nu vorbeste decat japoneza si ceva germana, asa ca nu se pot intelege. Si sa vezi ce s-au mai inteles, ca nu se mai dadeau intrate in casa. Probabil ca au folosit limba renilor de la Polul Nord, n-am idee, cert e ca nu se mai opreau din vorbit.

M-am pus si eu pe facut poze si iata ce-a iesit:

Aventurile lui Tom Sawyer(3)

CAPITOLUL III

Tom se înfăţişă înaintea mătuşii Polly, care şedea în faţa unei ferestre deschise, într-o cameră prietenoasă din fundul casei — un fel de dormitor, sufragerie şi bibliotecă în acelaşi timp. Aerul înmiresmat al verii, liniştea îmbietoare la odihnă, parfumul florilor şi zumzetul monoton al albinelor o făcuseră, pe mătuşă să aţipească. Moţăia cu andrelele în mână; motanul îi ţinea de urât, dar şi el adormise în poală. Ca să nu-i pice ochelarii, şi-i proptise pe tâmple, printre şuviţele sure. Era încredinţată că Tom o zbughise de mult de la treabă şi se minună când îl văzu predându-se iar puterii ei, cu atâta semeţie.

Portretul lui Dorian Gray(3)

CapitolulIII

În ziua următoare, la ora douăsprezece şi jumătate, lordul Henry Wotton s-a dus agale din strada Curzon spre strada Albany pentru a-i face o vizită unchiului său, lordul Fermor, un celibatar cordial, deşi cam colţos, pe care lumea îl socotea egoist pentru că nu scotea niciun beneficiu de pe urma lui, dar societatea vedea în el un ins generos pe motivul că-i hrănea pe cei care îl amuzau. Tatăl lui fusese ambasadorul nostru la Madrid, pe vremea cînd Isabella era tînără, iar la Prim (*) nu se gîndea nimeni, dar se retrăsese din serviciul diplomatic într-un moment de iritare provocat de faptul că nu i se oferise Ambasada din Paris, un post pe care el considera că-l merită pe deplin datorită originii sale, indolenţei, englezei impecabile a comunicatelor diplomatice şi pasiunii excesive pentru plăcere. 

Sfarsitul copilariei

Guvernanta

Cele două copile sunt acum singure în odaia lor. Lumina e stinsă. Între ele pluteşte întunericul; numai dinspre paturi vine o licărire molcomă, alburie. Amândouă răsuflă domol de tot, s-ar putea crede că dorm.

— Ascultă! zice deodată o voce.

E a celei de doisprezece ani, care încet, aproape speriată, întreabă prin întuneric.

— Ce e? răspunde din celălalt pat, sora ei.

E numai cu un an mai mare.

— N-ai adormit încă? Bine! Aş… aş vrea mult să-ţi povestesc ceva.

De alături, niciun răspuns. Numai în pat, un foşnet. Sora s-a ridicat şi priveşte către cealaltă, aşteptând; i se văd lucind ochii.

— Ştii… voiam să-ţi spun… dar spune-mi tu întâi: n-ai băgat de seamă nimic zilele astea, la domnişoara?

Mici intamplari cu animale (118)

Focul a fost din străfunduri de veacuri prietenul bun al omu­lui, şi prieten nepreţuit i-a rămas. Printre binefacerile lui se nu­măra şi aceea că ferea aşezările oamenilor de fiarele mari, care primejduiau viaţa şi avutul puţin al celor ce n-aveau arme de înfruntare bune. Pînă azi, păcurarii aprind şi la noi focuri în jurul turmei adunate la stînă pentru înnoptat, ca să mai oprească urşii şi lupii, iar drumeţii întîrziaţi, dacă văd lupi, în frica lor aprind făclii sau ce au la îndemînă. Se pare însă că fiarele noastre mari s-au cam obişnuit cu focul şi au înţeles că ve­trele pe care le aprind oamenii sînt cu primejdie numai din pricina celor ce le-au stîrnit şi le stau prin apropiere. Ar do­vedi lucrul acesta, care desigur nu e general, şi cîteva întîmplări trăite.

Aventurile lui Tom Sawyer(2)

Sosi şi dimineaţa de duminică. Întreaga fire, proaspătă, strălucitoare, fremăta de viaţă. Inimile erau pline de cântec, iar celor cu inima tânără cântecul li se revărsa pe buze. Pretutindeni nu vedeai decât chipuri voioase, peste tot domnea primăvara, văzduhul era plin de mireasma salcâmilor în floare.

Dincolo de sat, dominându-l cu înălţimea ei, se zărea măgura Cardiff, acoperită de verdeaţă. Nu era nici prea departe, nici prea aproape, ci tocmai la depărtarea potrivită ca să-ţi pară un ţinut de basm, tihnit, îmbietor.

La capătul drumului apăru Tom, ducând o căldare cu var şi o bidinea cu coadă. Când dădu cu ochii de gard, întreg peisajul se posomorî şi o adâncă melancolie îi întunecă sufletul. Douăzeci şi şapte de metri de gard, de doi metri şi jumătate înălţime! Lumea îi păru fără rost, viaţa o povară. Oftând, muie bidineaua şi trecu peste şipca de sus, repetă operaţia, mai dete o dată; măsură din ochi neînsemnata fâşie văruită, apoi vasta întindere de gard nevăruit şi se lăsă descurajat pe o buturugă.

Nils Holgersson (11)

Bărzoiul

Într-o zi, dis-de-dimineaţă, gâştele sălbatice care dormeau pe gheaţa lacului Vomb fură trezite de nişte, strigăte ce veneau din văzduh.

— Chir, chir! se auzea. Chir, chir! Cocorul Trianut salută pe gâsca sălbatică Akka şi tot cârdul ei. Mâine are loc hora cea mare a cocorilor pe muntele Kulla.Akka întinse repede gâtul şi răspunse:

— Bună ziua şi mulţumesc! Bună ziua şi mulţumesc!

Cocorii îşi văzură apoi mai departe de drum, dar gâştele sălbatice le auziră încă multă vreme deasupra câmpii-lor şi dealurilor împădurite peste care treceau:

— Vă salută Trianut! Mâine are loc hora cea mare a cocorilor pe muntele Kulla.