duminică, 17 februarie 2013

Trei povesti scurte si incredibile ale lui Lev Tolstoi

Sîmburele
         Mama a cumpărat prune ca să le dea copiilor după masa de prînz şi le-a aşezat pe o farfurie.
Vania, care nu mai mîncase pînă atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai plăcea cum miros şi tare-ar mai fi vrut să le guste! Tot dîndu-le aşa tîrcoale, băieţelul pîndi clipa cînd nu era nimeni în odaie şi, nemaiputîndu-se stăpîni, înhăţă o prună şi o mîncă pe furiş.
Cînd s-a apropiat ora prînzului, mama a numărat pru­nele şi văzînd că lipseşte una, i-a spus tatălui.
Stăteau cu toţii la masă şi tatăl a întrebat:

         —      Ia să-mi spuneţi, copii. Nu cumva a mîncat cineva din voi o prună?
      Nu, au răspuns copiii în cor.
Vania, roşu ca un rac, a spus şi el:
      Nu, n-am mîncat-o eu!
   Că unul din voi a mîncat pe ascuns o prună, a mai spus tata, nu-i frumos deloc, dar nu despre asta-i vorba. Nenorocirea-i alta. Fiecare prună are înăuntru un sîmbure. Şi dacă cineva nu ştie cum să le mănînce şi înghite sîmburele, a doua zi moare. De asta mi-e frică.
Atunci Vania, galben la faţă, a zis repede:
      Ba nu, că sîmburele l-am aruncat pe fereastră.
Toţi au izbucnit în rîs, iar Vania a început să plîngă.

Fetita si ciupercile
         Două fetiţe se întorceau cu ciuperci acasă.
In drum, ele au trebuit să treacă peste o cale ferată. Crezînd că trenul e departe, s-au urcat pe terasament, ca să treacă peşte şine.
Deodată a şuierat locomotiva. Fetiţa mai mare a fugit înapoi, iar cea mică a trecut în fugă linia ferată.
Sora cea mare i-a strigat celei mici:
      Nu veni îndărăt!
Insă locomotiva era atît de aproape şi pufăia atît de tare, încît fetiţa cea mică n-a auzit; a crezut că-i strigă să se întoarcă îndărăt. A alergat înapoi peste şine, s-a împie­dicat, a scăpat ciupercile pe jos şi s-a apucat să le adune.
Locomotiva era aproape. Maşinistul şuiera din răsputeri.
Fetiţa cea mare striga întruna:
      Lasă ciupercile!
Cea mică însă înţelese că-i cere să le strîngă şi se tîra pe jos după ele.
Maşinistul n-a putut opri locomotiva. Şuierînd din toate puterile, a trecut peste fetiţă.
Fetiţa cea mare ţipa şi plîngea. Călătorii priveau în­groziţi de la ferestrele vagoanelor, iar conductorul alergă la celălalt capăt al trenului să vadă ce s-a întîmplat cu fe­tiţa.
După ce trenul a trecut, toţi văzură că fetiţa stătea în­tinsă între şine cu faţa la pămînt şi nu se mişca.
De abia cînd trenul s-a depărtat de tot, fetiţa a ridicat capul, s-a sculat în genunchi, a adunat ciupercile şi a aler­gat la sora ei.

Ciinele lui Iacov
        Un paznic avea o nevastă şi doi copii: un băieţel şi o fetiţă. Băieţelul era de şapte ani şi fetiţa, de cinci. Aveau un cîine lăţos cu botul alb şi nişte ochi mari.
Odată, paznicul a plecat în pădure şi i-a poruncit neveste-sii să nu lase copiii să plece de-acasă fiindcă toată noap­tea au umblat lupi în jurul casei şi s-au dat la cîine.
   Copii, să nu vă duceţi cumva în pădure! a spus fe­meia, apoi s-a apucat să coasă.
Îndată ce mama s-a aşezat la lucru, băiatul a îndemnat-o pe surioara lui:
    Hai în pădure, ieri am văzut un măr plin de mere coapte.
Fetiţa s-a învoit:
     Hai! Şi au fugit amîndoi în pădure.
După ce mama şi-a sfîrşit lucrul, a chemat copiii, dar ei n-au răspuns. Mama a ieşit pe prispă şi a început să-i strige. Copiii, nicăieri. Bărbatul a venit acasă şi a întrebat:
      Unde-s copiii?
Nevastă-sa a răspuns că nu ştie.
Atunci paznicul s-a supărat pe nevastă şi a alergat să-şi caute copiii.
Deodată a auzit cîinele schelălăind. S-a repezit într-acolo şi i-a văzut pe copii stînd sub un tufiş şi plîngînd, iar lupul se încleştase cu cîinele să-l sfîşie. Paznicul a înşfăcat toporul şi a omorît lupul. Apoi a luat copiii în braţe şi a fugit cu ei în casă.
După ce au ajuns acasă, mama a închis uşa şi s-au aşe­zat cu toţii la masă. Deodată au auzit cum scheaună cîinele la uşă. Au ieşit în curte şi au vrut să-i dea drumul în casă, însă cîinele era însîngerat şi nu putea umbla. Copiii i-au adus apă şi pîine. Dar el n-a vrut nici să mănînce, nici să bea, ci numai le lingea mîinile. Pe urmă s-a întins pe o parte şi n-a mai scheunat. Copiii au crezut că a adormit, dar cîi­nele murise.
Alte povesti ale lui Tolstoi1 
Alte povesti ale lui Tolstoi3


17 comentarii:

  1. Sunt frumoase!!!!!!!!!!! Toate 3 !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Avea de facut portofoliu de lectură, pe toate 3 le-am scris pe foaie :))

    RăspundețiȘtergere
  3. A 3-a e cam trista... :(( dar celelalte 2 sunt frumoase...

    RăspundețiȘtergere
  4. este jalnic! pana si eu pot sa fac niste povesti mult mult mai frumoase! adica intruna din povestile scrise de mn este vorba despre o printesa care este nevoita sa munceasca pt ca tatal ei mama ei au murit. este o poveste foarte trista si amuzanta dar si cu un final fericit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este foarte bine că scrieți, este chiar nobil că vă încercați imaginația pe reperele artei literare. Totuși, aș zice să nu vă evaluați singur scrierile... Dacă scrieți din ambiția de a face concurență altor scriitori - veți scrie prost. Scrieți cinstit, din respect pentru Artă.

      Ștergere
  5. multumim ca le-ati publicat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc ca lati pubilicat :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Dati baieti nr. De telefon poate o so facem canva

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne, Maica Domnului! Astea-s povesti?

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai ultima a fost trista si a doua a fost cam ... te speria la mijloc .Eu tre sa povestesc o poveste scueta la scoala si o aleg din astea trei pe prima , care este destul de interesanta!

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

După mine!